Adrian a început să caute o casă pentru el şi Iuliana încă din vara acestui an, înainte ca divorţul lui de Corina să se finalizeze, el locuind, pentru moment, într-un apartament închiriat. Prieteni ai artistului ne-au spus că locuinţa pe care şi-o doreşte cântăreţul trebuie să fie în centrul Capitalei şi să coste până în 200.000 de euro.
Îşi lansează noul album la emisiunea Iulianei
În prezent, artistul e foarte ocupat cu lansarea albumului său editat de casa de discuri a lui Ovidiu Komornyk. Astfel, pe 24 noiembrie, interpretul va fi prezent în platoul emisiunii Iulianei Marciuc, “În miezul zilei”, de la TVR 1, pentru promovarea albumului pe care îl va lansa mâine, la Cora Pantelimon. De asemenea, Iuliana Marciuc va scoate pe piaţă volumul “Iuliana Marciuc în miezul zilei”, vineri, 27 noiembrie, la Târgul Gaudeamus, de la Romexpo, la ora 18.00. Cartea este scrisă de Oana Georgescu şi se referă la cariera vedetei de televiziune.