După ce ieri, 23 iunie, a trimis presei un simplu mesaj în care afirma că „Sunt nevinovat şi aştept să pot convinge prin dovezi cu privire la acest fapt”, Adrian Ionel a revenit astăzi cu un comunicat amplu, trimis prin avocatul său, Alexandru Morărescu.
„Nu am solicitat în nicio împrejurare, niciunei persoane, vreo sumă de bani sau alte beneficii, pentru mine sau pentru altcineva, în legatură cu vreun import de măşti, combinezoane sau alte echipamente şi nu am determinat sau ajutat vreo persoană să săvârşească o infracţiune”, arată Adrian Ionel, în comunicatul primit de Libertatea.
”Compania Unifarm a răspuns, cu caracter urgent şi prioritar, nevoii disperate de import a unor echipamente de protecţie indispensabile cadrelor medicale în lupta acestora cu pandemia generată de SARS-CoV-2. În aceste condiţii, organizarea unei proceduri de achiziţie publică, neobligatorie, ar fi dus la întarzieri nejustificate în aprovizionare, ce s-ar fi soldat cu pierderi de vieţi omeneşti”, susține directorul suspendat al Unifarm.
Iată comunicatul integral:
Acuzat de DNA de luare de mită, a fost înlocuit în funcție de Ionuț Ionescu
Adrian Ionel, fost director general Unifarm, a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de luare de mită.
Procurorii îl bănuiesc pe Adrian Ionel că ar fi cerut unui reprezentant al unei firme private suma de 760.000 de euro, bani cu care Unifarm să atribuie un contract de achiziţie pentru 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti.
Contractul pentru achiziționarea a un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane a fost încheiat cu firma BSG Business Select, afacere despre care Libertatea a scris încă din luna martie.
În referatul procurorilor se menționează că ”cele un milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale, ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract”.
Membrii Consiliului de Administrație Unifarm au decis astăzi numirea lui Ionuț Ionescu în funcția de director general interimar al societății, pe o durată de maximum 4 luni, potrivit anunțului făcut de Ministerul Sănătății.