Alin Cucui, vechiul prieten a lui Adrian Mutu, a fost găsit spânzurat, miercuri dimineaţa, într-o locuinţă din Alba Iulia. 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba s-ar fi sinucis, fiind găsit mort în locuinţa părinților săi de fratele său.

Alin Cucui și Adrian Mutu erau prieteni de familie de multă vreme, iar vicele CJ Alba nu a ascuns niciodată această prietenie. Întâlnirile dintre cei doi au fost „marcate” de câteva ori și pe rețelele de socializare.

Adi Mutu si Alin Cucui (sursa foto alba24.ro)

Anul trecut, fostul internațional i-a făcut o vizită privată vicepreședintelui  CJ Alba.  „Am venit să-mi vizitez un prieten drag, așa cum o fac de fiecare dată când timpul îmi permite” a declarat atunci Adrian Mutu, potrivit Alba24.

Gestul sinucigaş al lui Alin Cucui este inexplicabil atât pentru familie, prieteni sau colegi, deși surse apropiate ale acestuia spun că în ultima perioadă vicele CJ Alba era tot mai retras.


EXCLUSIV/ Kamara s-a operat. Care au fost primele lui cuvinte după intervenția chirurgicală


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News