Acesta este primul eveniment organizat de administrația
prezidențială la care participă fostul premier după executarea pedepsei de doi
ani de închisoare pe care a primit-o în dosarul Trofeul Calității.
Președinția a explicat că invitarea lui Năstase s-a făcut
”conform legii” în ”calitate de decorat cu Ordinul Național Steaua României în
grad de Mare Cruce”.
Adrian Năstase a fost decorat în 2002, pe atunci premier al
României, de către președintele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Steaua
României“ în grad de Mare Cruce „pentru întreaga activitate pusă în slujba
promovării şi dezvoltării României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în
actul guvernării“.
Zece ani mai târziu, Adrian Năstase a fost condamnat la doi
ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii“, fiind acuzat
pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale. Ulterior a fost condamnat și
în dosarul Zambaccian. El a fost eliberat condiționat în 2014.
Prezența lui Adrian Năstase la Cotroceni este surprinzătoare
în condițiile în care în urmă cu trei ani a izbucnit un scandal politic uriaș
după ce președintele nu l-a invitat la recepție pe Liviu Dragnea și alți
oficiali, pe motiv că nu acceptă ”penali” la tradiționala recepție organizată
de Ziua Națională.
În 2016 Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, Victor Ponta, premier al României, și Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Senatului, nu au fost invitați de președintele Klaus Iohannis nici la parada militară de 1 Decembrie, nici la recepția de la Cotroceni organizată cu aceeași ocazie, din cauza problemelor cu Justiția pe care le aveau cei trei.