Ion Iliescu declarat că Adrian Năstase va fi primit în PSD după ce va fi eliberat. Președintele de onoare al social democraților nu crede că se va împotrivi cineva, având ăn vedere expriența politică și calitățile fostului premier.
„E un om cu merite pe care nimeni nu le poate contesta şi cu calităţi deosebite. Nu-s mulţi politicieni în această ţară care să aibă pregătirea, orizontul, experienţa unui om ca Năstase. Vor judeca fiecare aşa cum trebuie”, a spus Iliescu.
Fostul lider PSD nu știe ănsă dacă Adrian Năstase își va relu și funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional: „Lăsaţi să se aşeze lucrurile şi funcţie de asta…”.
La începutul lunii martie, Victor Ponta declara în cadrul emisiunii „Interviurile lui Ion Cristoiu” de pe B1 TV că PSD nu va numi pe nimeni ăn funcția de președinte al Consiliului Național al partidului, ocupat de Adrian Năstase, până când acesta va fi liber și va putea reveni în partid.
„Eu am propus ca funcția lui Adrian Năstase în cadrul PSD să rămână neocupată până va dori fie să renunțe la ea sau va avea dreptul de a o reocupa. Noi îl așteptăm să revină în partid, el și Iliescu sunt părinții fondatori ai PSD. Ca un mesaj politic, am decis ca la Congresul PSD, funcția lui Adrian Năstase să rămână liberă. Am întrebat în BPN și a fost un punct de vedere mai mult decât majoritar. Nu ne dezicem de Adrian Năstase nici sentimental, nici politic”, a spus atunci Victor Ponta.
Adrian Năstase a ocupat funcția de președinte al Consiliului Național al PSD până la data hotărârii de condamnare la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”.
Astăzi se judecă recursul la eliberarea condiţionată, înaintat de procurorii DNA. În cazul în care instanţa va lua o decizie favorabilă lui Adrian Năstase, fostul premier va fi pus în libertate după 265 de zile de detenție.