Fostul prim-ministru al României, Adrian Năstase, a scris, pe blogul său, un text în care vorbește despre protestele care au avut loc zilele acestea.

„Suntem în Anul Centenarului, iar nevoia de unitate şi solidaritate a societăţii româneşti este profund disturbată de escaladarea violenţei, de la formele simbolice/verbale la cele fizice.

Cred că avem nevoie de o evaluare serioasă a ceea ce se întâmplă, pentru regăsirea unei stări de echilibru şi normalitate.

Dorim o guvernare prin „maidane” sau revoluţii colorate? Chestiunea esenţială la care trebuie să găsim răspuns este dacă modelul democraţiei reprezentative, bazat pe alegeri periodice din patru în patru ani mai este viabil? Ma intreb acest lucru deoarece, în ultimii ani, guvernele sunt puternic contestate şi se încearcă dărâmarea lor nu prin instrumentele luptei parlamentare, ci prin presiunea străzii. Îmi aduc aminte cum, în 2004, alegerile prezidenţiale au fost masiv influenţate de ameninţarea cu organizarea unui „maidan” la Bucureşti, după modelul celui de la Kiev. Atunci, omul în geacă portocalie a cucerit puterea şi a creat Sistemul.

După tragicul incendiu de la Clubul Colectiv, sub presiunea străzii, guvernul Ponta a fost înlocuit cu „guvernul meu”. Imediat după alegerile din 2016, a apărut „omul în geacă roşie” care a legitimat protestele de stradă. Nu pot să nu observ că Dreapta politică din România utilizează pentru cucerirea puterii instrumentele folosite în trecut de stânga insurecţională sau de cele mai recente ale „revoluţiilor colorate”, sprijinite de peste Atlantic, începând cu „revoluţia trandafirilor” din Georgia.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Este România în criză economică, socială sau politică? Care sunt raţiunile unor proteste de stradă? În 2012 au existat masive proteste de stradă, însă atunci România era în criză socială, ca urmare a acumulării consecinţelor tăierilor de salarii şi a celorlalte măsuri de austeritate. Guvernele Boc şi Ungureanu aveau o susţinere parlamentară firavă, creată oricum prin traseim politic (o nouă „soluţie imorală” a lui Băsescu!). Acum, şomajul este la cote reduse, salariile au crescut, nu au fost tăiate, iar guvernul PSD-ALDE are o majoritate parlamentară solidă. În lipsa unor crize sociale ori economice reale cauzele protestelor trebuie căutată în altă parte.

 

Este destul de clar faptul că stilul guvernării din ultimii doi ani a creat o stare de nervozitate sau de frustrare socială, iar unele persoane au dorit să-şi manifeste neîncrederea faţă de coaliţia de guvernământ prin participarea la proteste politice, în principalele oraşe din România şi, uneori, în alte oraşe din Uniunea Europeană. Tot la fel de adevărat este că Dreapta politică încearcă să compenseze debilitatea forţei lor parlamentare prin stimularea protestelor de stradă, pentru a crea impresia că este mai puternică decât este în realitate. Întotdeauna însă formele de protest ale unei minorităţi hiperactive şi stigmatizarea unei comunităţi, precum cea a votanţilor, simpatizanţilor ori membrilor PSD, determină o „spirală a tăcerii” şi creşterea coeziunii interne. Acest lucru s-a observat prin participarea la mitingul organizat de PSD recent în Piaţa Victoriei.

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Dacă evaluăm mitingul de ieri (n.r. mitingul diasporei din data de 10 august), observăm că este lipsit de o miză concretă care să fie uşor de identificat. Legislaţia penală nu s-a schimbat peste noapte. Nu a fost dată nicio amnistie sau graţiere. Instituţiile publice nu şi-au degradat funcţionarea într-un ritm atât de rapid încât să fie nevoie de o intervenţie publică pentru salvarea lor miraculoasă de către populaţie. Dacă nimic din toate acestea nu s-a întâmplat atunci explicaţia mitingului trebuie căutată în faptul că urmează doi ani electorali şi se încearcă, prin orice mijloace, atragerea de voturi. Si eventual schimbarea guvernului pentru a obține, precum Băsescu în 2009, modalitățile instituționale de a „număra” voturile. Banal, dar trist! Şi-a descoperit, în sfârșit, Preşedintele Republicii fișa postului?

Desfăşurarea evenimentelor politice din ultimii doi ani ne indică faptul că dl. Iohannis încă nu a terminat de citit „manualul de utilizare” a funcţiei prezidenţiale. Anunţarea (posibil prematură) a candidaturii pentru al doilea mandat prezidenţial îi slăbeşte poziţia de factor de echilibru în stat şi creează impresia că toate acţiunile sale sunt orientate spre recâştigarea alegerilor. Dl. Iohannis, nu a descoperit, de exemplu, instituţia consultărilor cu toate partidele parlamentare şi cu alte instituţii, pentru a căuta să genereze consens în societate. De ce, de exemplu, dl. Iohannis nu a invitat partidele parlamentare la consultări pe tema deţinerii preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene? De ce tema „Diasporei” nu a fost dezbătută cu partidele parlamentare, asociaţiile din diaspora şi alţi actori relevanţi, în contextul înrăutăţirii percepţiei faţă de imigranţii din Est în Vestul Europei?

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

Cine are, până la urmă, „monopolul violenţei legitime”? În teorie, statul. Acceptarea drept legitime a unor proteste politice aparent spontane a creat confuzie în rândul instituţiilor care trebuie să menţină ordinea publică. Permisiunea de a fi organizate proteste publice prin încălcarea sistematică a legii a creat un precedent care este mereu invocat. Atunci când Jandarmeria a reacţionat în faţa provocărilor unor persoane violente, au devenit vizibile consecinţele ambiguităţii în care forţele de ordine se află: prin lege le este cerută o reacţie fermă, dar cutuma politică a fost de acceptare a încălcării legii. Prinşi la mijloc şi dezorientaţi, unii jandarmi este posibil să fi reacţionat disproporţionat, din instinct de apărare. Prin comparaţie cu intervenţiile forţelor de ordine în cazul unor proteste din Statele Unite, Franţa, Spania ş.a., acţiunea jandamilor nu mai pare „diproporţionată”, chiar dacă orice violenţă şi suferinţă sunt regretabile. Pe când o lozincă, la proteste, „Vrem jandarmi ca afară”?

Cu toate că ne aflăm într-o situaţie de „criză fără crize”, am speranţa că România îşi va regăsi echilibrul intern şi nu va intra într-un ciclu al violenţelor, pentru a celebra cu demnitate un secol de la Marea Unire. Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar trebui să fie un alt argument pentru maturitate, responsabilitate şi patriotism”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
Mitingul diasporei s-a desfășurat în data de 10 august 2018, în Piața Victoriei. Aproximativ 100.000 de oameni s-au adunat în fața Guvernului, pentru mitingul care s-a făcut remarcat mai mult prin violențele dintre grupuri de huligani și jandarmii care au folosit gaze lacrimogene. Două arme de foc au fost furate de la jandarmi. Sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incidentelor care au fost prezentate pe larg și în presa internațională.


Citește și: Simona Halep a câștigat titlul la Montreal. Este al treilea succes din 2018 și al 18-lea al carierei. Scandare anti-PSD din tribună, la finala cu Sloane Stephens / VIDEO


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI