Aseară, Adrian Năstase a părăsit Penitenciarul Jilava. Este a doua oară când pleacă de aici. De data aceasta, fostul premier nu mai stă cu teamă că va mai ajunge înapoi, fiindcă momentan nu mai are nici un proces pe rol. Băieţii lui, Mihnea (21 de ani) şi Andrei (28 de ani), i-au fost alături pe parcursul întregii zile.
Au venit de dimineaţă la Tribunalul Ilfov, acolo unde a fost adus şi tatăl lor, şi au stat şi seara în faţa penitenciarului ca să-şi ducă părintele acasă. Nu au mers la locuinţa din Zambaccian, acolo unde câţiva simpatizanţi îi aduseseră flori, ci s-au dus la casa de la Cornu, după cum însuşi Adrian Năstase a declarat când a ieşit pe poarta închisorii.
“Acum mă duc la Cornu. Vreau să stau cu familia mea şi să mă pregătesc pentru viitor. Am câteva idei extravagante”, a declarat Năstase.
Vrea să publice o carte
Fostul premier a avut chef de declaraţii în faţa puşcăriei şi a vorbit exact 20 de minute despre sistemul de guvernare din România şi despre necesitatea unei legi a graţierii.
El a mai spus că vrea să termine o carte intitulată “Traversarea deşertului”, în care va scrie şi despre perioada sa de detenţie. Şi cum în timpul cât a fost încarcerat Năstase şi-a schimbat lookul, el a spus ieri că nu va renunţa la barbă, pentru că i s-a spus că-i stă bine aşa şi că dacă i se propune să joace cu acest aspect fizic într-un film, nu ar refuza.
Adrian Năstase a petrecut 604 zile în Penitenciarul Jilava, condamnat pentru fapte de corupţie în aşa-numitul “dosar Zambaccian”. Fostul prim-ministru a mai fost întemniţat o dată acolo, pe 20 iunie 2012 şi eliberat apoi la 18 martie 2013.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro