Astfel, fostul premier al României, Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul „Trofeul calităţii”, ar putea fi grațiat dacă legea ar intra în vigoare.
Iniţiativa legislativă a celor doi deputaţi prevede, totodată, şi graţierea minorilor trimişi într-o şcoală specială de muncă şi reeducare.
Proiectul de lege prevede că de la aceste graţieri şi amnistieri sunt excluşi cei recidivişti prin condamnări anterioare sau condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă.
Cei care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor, vătămare corporală gravă, loviri sau lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, falsificarea de monede, trafic de stupediante, proxenetism nu beneficiază de prevederile acestui proiect de lege.