Adrian Năstase, metaforă despre sistemul paralel din România: ”În 2005, un om a primit de la George Soros un buldog”, a scris fostul premier pe blogul personal, el arătând că s-a referit la Traian Băsescu, care a construit acest sistem, numit ”buldog”, iar ulterior, buldogul a început să-și alerge stăpânul. ”Hai să n-o mai ciufulim atâta”. Chiar nu-mi plac cei care fac pe prostii ca nu au inteles cine a construit „Sistemul”. Iar unii dintre ei chiar au pus umărul”, a concluzionat Năstase.
”În 2005, un om a primit, de la George Soros, un buldog. El s-a apucat să-l dreseze și să-l învețe să-i atace ne-prietenii. L-a trimis și la Bruxelles să se perfecționeze și să-și ascută dinții. Apoi, omul le dădea cațeilor din sat rămașițe de mâncare și, din când în când, ca să-i sperie, le arăta licuriciul. Asta ca să nu se implice atunci când buldogul îi ataca adversarii”, a scris Năstase.
El continuă: ”A trecut un an, au trecut nouă, omul și-a pierdut din puteri. Într-o zi, flămand, buldogul, a început să-și alerge stăpânul. Și face acest lucru și în prezent. Prietenii omului cred că buldogul e de vină. Eu am o altă părere”.
Adrian Năstase descifrează apoi metafora: ”Legendă (pentru cei care nu au înțeles): omul este Traian Băsescu iar buldogul este „sistemul” (prezentat în anumite povestiri, ca o entitate ezoterică, impersonală). Concluzie (cum ar spune un cunoscut al meu): „Hai să n-o mai ciufulim atata”. Chiar nu-mi plac cei care fac pe prostii ca nu au inteles cine a construit „Sistemul”. Iar unii dintre ei chiar au pus umărul”.
Citește și: Câți bani au fost ascunși sub pernă de o familie de romi din Iași. Averea colosală, făcută de o femeie fără niciun loc de muncă