În postarea sa, a doua pe tema retragerii decorației, Adrian Năstase compară cazul său cu cel al lui Iuliu Maniu și condamnarea sa cu cea a fostului lider țărănist condamnat de comuniști.
”În plus, dacă o condamnare POATE fi baza pentru retragerea unei decorații, această retragere se poate face și după 3, 5, 7 mandate prezidențiale? Și după 20 de ani? Mă vor înjura unii, dar mă întreb dacă comuniștii i-au retras decorațiile lui Maniu, după condamnarea sa”, scrie fostul premier pe blogul său.
În continuare el adaugă că ”Încercarea de a rescrie trecutul a fost descrisă de Orwell și a fost practicată de regimurile totalitare. Nu pentru o lungă perioadă…”.
Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care decorații acordate unor persoane condamnate penal au fost retrase. Au rămas fără titlurile conferite de mai mulți președinți ai României, până în prezent, mai multe persoane publice, printre care Adrian Năstase, Dan Voiculescu, profesorul Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea și ex- ministrul de externe Adrian Severin.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro