Năstase l-a numit pe Traian Băsescu „duşmanul” social-democraţilor şi i-a transmis un mesaj pe care l-a folosit în urmă cu un an, la congresul de lansare a candidaturii lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale.
„A trecut vremea în care le spuneam (pedeliştilor – n.r.), în mod elegant, adversarii noştri, acum trebuie să spunem duşmanul nostru Traian Băsescu. Vreau să-i transmit un mesaj lui Traian Băsescu: Traiane, nici nu ştii cât de mic începi să fii. Traian Băsescu a făcut câteva greşeli de când este preşedinte, dintre care am să enumăr doar două – primul mandat şi al doilea mandat. (…)Traian Băsescu nu o să cadă din cauza conspiraţiei mogulilor, o să cadă din cauza furiei românilor pe care i-a batjocorit. Când tai pensii, tai salarii, când dai palme alegătorilor tăi, când minţi tot timpul, când te cerţi pe stradă, când îţi sacrifici colegii şi prietenii pentru interesul tău personal, când nici echipa ta nu mai are încredere în tine, la ce te mai poţi aştepta? Haideţi să-l ajutăm în aşa fel încât al doilea mandat să fie cât mai scurt”, a spus Adrian Năstase.