UPDATE ORA 10:50 Starea de sănătate a poetului Adrian Paunescu s-a ameliorat uşor în urma tratamentului dar continuă terapia pentru stabilizare, au declarat pentru Mediafax, surse medicale.
Scriitorul Adrian Păunescu a fost internat marţi, de urgenţă, la Spitalul Floreasca din Capitală. Sursele medicale au afirmat că poetul suferă de insuficienţă cardiacă, hepatică şi renală şi se află în stare gravă.
Adrian Păunescu, în vârstă de 67 de ani, a fost transportat la spital în jurul prânzului, fiind internat la Secţia de Terapie Intensivă. Poetul s-a lăsat cu greu convins de familie să accepte internarea în spital, după ce a fost tratat la domiciliu mai mult timp. Scriitorul va rămâne internat cel puţin câteva zile.
„Mă simt destul de rău, dar sper că nu e definitivă sentinţa. Sunt şi semne de regăsire, de mai bine, dar e greu să le reiei pe toate de la punctul lor bun”, scria Păunescu în urmă cu ceva vreme, scrie Mediafax.