Adrian Preda, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat la nouă ani și jumătate de închisoare în România, dar inexplicabil a reușit să încalce controlul judiciar și să părăsească țara fugind în Marea Britanie. Săptămâna trecută, un judecător britanic a decis să nu-l extrădeze motivând că închisorile românești supraaglomerate îi încalcă drepturile fundamentale și ar fi supus unui tratament degradant.
Preda este cel mai recent dintr-un șir de infractori români care exploatează o lacună legală pentru a se deplasa în Regatul Unit și apoi se folosesc de legile privind drepturile omului pentru a evita extrădarea.
Clanul Sportivilor a inundat Europa cu heroină de peste 2 milioane de lire sterline, a furat mitraliere și pistoale de la bază militară de la Ciorogârla și a deschis focul asupra rivalilor pe străzile din Bucutrești, scrie publicația britanică.
În februarie 2016, Preda și 28 de colegi au fost condamnați de o instanță din București. Preda a fost găsit vinovat că a încercat să ucidă mai mulți rivali într-un centru comercial atacându-i cu săbii și cuțite.
După ce a fost eliberat condiționat, Preda a reușit să fugă în Marea Britanie și acum locuiește în nordul Londrei împreună cu un prieten și conduce un BMW de lux. Pe data de 9 ianuarie el s-a predat poliției britanice și a fost arestat de Poliția Metropolitană în baza unui mandat european de arestare. În așteptarea unei decizii privind extrădarea sa, ”sportivul” a fost lăsat în libertate cu o brățară de supraveghere.
Marțea trecută, instanța a anunțat că respinge extrădarea deoarece executarea sentinței ar putea încălca articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura și „tratamentul sau pedeapsa inumană sau degradantă”.
Hotărând în favoarea lui Preda, judecătorul McPhee a declarat că jurisprudența a stabilit că celulele închisorilor românești sunt prea mici și că nu oferă nicio garanție că lui Preda îi sunt respectate drepturile omului.
Fratele mia mare a lui Adrian, Eugen Preda, liderul Clanului Sportivilor, a fost eliberat anul trecut în noiembrie din închisoare în baza legii recursului compensatoriu.