Adrian Rădulescu a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție serviciul teritorial Ploiești pe 17 august 2015, fiind acuzat la acel moment de săvârșirea a două infracțiuni de cercetare abuzivă. Acesta a susţinut, luni seară, la Antena 4, că motivul real al investigaţiilor îndreptate împotriva sa este că verifica ” o grupare infracţională din care făcea parte şi Mircea Negulescu”.

„Sunt sesizări, informări de ani de zile. Erau informaţi şefii poliţiei, şefii DGA, procurorul general al României, conducerea DNA. (..) Se urmărea la momentul respectiv, cu ocazia acestui dosar, şi obţinerea unor mărturii importante împotriva unor anumite persoane. Eu am fost forţat, supus unor suferinţe psihice, inclusiv ameninţat cu copilul, pentru a declara lucruri neadevărate. Într-un dosar, una dintre ţinte era procurorul general al României de la vremea aceea, Tiberiu Niţu”, a declarat Rădulescu la Antena 3.

Fostul adjunct IPJ Prahova a mai susţinut că a fost ameninţat să nu declare anumite lucruri şi că deţine probe care arată că Lucian Onea şi Mircea Negulescu i-au cerut să intervină în favoarea unei persoane.

„Am fost supus unor suferințe psihice, am fost amenințat pentru a declara anumite lucruri care nu erau adevărate(…). Am probe, am martori. Domnul Onea cu domnul Negulescu m-au sunat pentru a interveni în favoarea unei persoane, când eram adjunct la IPJ. După un timp m-au reținut. Sper ca cineva să facă dreptate, să ancheteze. Tot ce spun acum se știe la Parchet și la DNA”, a spus Adrian Rădulescu.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Fostul procuror DNA Mihaiela Iorga a declarat duminică seară, la Antena 3, că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a chemat-o şi a întrebat-o dacă nu poate urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier. La scurt timp după ce aceste acuzații, Laura Codruța Kovesi a afirmat că nu a existat nicio discuție cu vreun procuror din DNA sau cu Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la un ministru care putea să ajungă premier.

Ulterior, un fost deputat PSD, Vlad Cosma, a prezentat, duminică seară, la Antena 3, o serie de înregistrări care, susține el, arată cum doi procurori DNA „fabrică dosare”. În probele prezentate se aude, susține Cosma, cum șeful DNA Ploiești, procurorul-șef Onea Lucian, și procurorul Negulescu fabricau dosare împotriva lui Victor Ponta, Sebastian Ghiță și a familiei Cosma. Mai mult, aceștia îl amenințau pe fostul deputat Vlad Cosma că îi vor aresta sora.

Procurorul-șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, a precizat, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce nua fabricat niciodată probe și dosare. Totodată, procurorul șef al DNA Ploiești a afirmat că tot ce s-a prezentat la TV este „o variantă denaturată și personală făcută de Vlad Cosma, care speră ca până la termenul din 19 februarie să influențeze organele judiciare”.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

FOTO: Captură Antena 3


VIDEO/Daniel Kearvell, afaceristul britanic îndrăgostit de România. E șef de ”multinațională”, adoră ciorba de perișoare și scrie cărți pentru copii

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI