Alături de Adrian Sanda au mai fost reținute alte șase persoane, potrivit News.ro.
Premierul Dacian Cioloș a decis să îl demită pe Adrian Sanda pentru probleme de integritate. Acesta conducea Secretariatul de Stat pentru revoluționari, una din instituțiile care au atribuții în acordarea titlurilor de revoluționari.
Procurorii Parchetului General au realizat ieri mai multe percheziții și l-au luat la audieri pe Adrian Sanda, cel care conduce Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, într-un dosar în care 3.505 de persoane au pretins că sunt revoluționari cu merite deosebite și au păcălit bugetul public cu 37,7 milioane de euro.
Anchetatorii au suspiciuni că de la data de 1 ianuarie 2015, beneficiind de o schimbare legislativă impusă de o ordonanță de urgență, peste 3.500 de persoane au primit fără să merite statul de luptător determinant în Revoluția din 1989 și în acțiunile anticomuniste din Brașov din anul 1987. Fiecare persoană din această categorie a primit o indemnizație lunară în valoare de 2.020 de lei. Acest bonus se adauga la restul favorurilor financiare pe care le primeau deja fiecare dintre cele aproape 12.000 de persoane care au statutul de revoluționar.