Streinu-Cercel atrage atenţia că este posibil să ajungem la 2.000 de cazuri de COVID pe zi, dacă populaţia nu respectă regulile, iar acest număr este prea mare pentru sistemul sanitar pentru România.
Același avertisment a fost lansat de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în ziua începerii noului an școlar.
”După cum putem să vedem în fiecare zi, suntem pe o pantă în continuare ascendentă. Fie că vorbim de 1.500 de cazuri, fie că vorbim 1.333 de cazuri, suntem cam pe acolo. Domnul ministru Tătaru a spus că avem toate şansele să ajungem la în jur de 2.000 de cazuri pe zi, ceea ce este mult pentru sistemul sanitar din România. Asta va fi posibil în contextul în care vedem ceea vedem astăzi la televizor, lumea fără mască, ca şi când aceşti oameni ar spune că virusul este pe undeva pitit prin tufişuri”, a declarat managerul de la ”Balș”.
Lumea trebuie să înţeleagă că acest virus se plimbă pe stradă. Sunt oripiliat de ce avem la Institut. Este plin, la fel şi Terapia Intensivă.
Adrian Streinu-Cercel:
Streinu-Cercel a făcut aceste precizări după ce mai mulţi români au protestat împotriva faptului că elevii sunt obligați să poarte măști de protecție în școli.
Manifestanţii au strigat ”Jos masca!” şi au afişat pancarte cu mesaje precum ”Lăsaţi copiii să respire”, ”Fără botniţă”, ”Testați, nu ne sufocați”, ”Masca ucide”, în timpul unui protest organizat sâmbătă după-amiază, în Piața Universității din Capitală.
”Dânşii vorbesc despre botniţă. Eu nu ştiu să poarte cineva botniţă împotriva SARS-CoV-2. Ştiu că trebuie să poarte mască şi asta recomand. Vor să înţeleagă, bine. Nu vor să înţeleagă, iarăşi bine. Fiecare este liber să îşi aleagă soarta”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.