Cercetările care au debutat  acum patru-cinci luni au scos la iveală că, de-a lungul timpului, vreo 50 de persoane ar fi căzut în plasa cămătarilor, membri ai multor clanuri care-și împart supremația în București și județul Ilfov. Este vorba fie de oameni obișnuiți care s-au îndatorat cu sume mici, de doar câteva  mii de de euro, dar și de personaje mai curajoase care au luat cu împrumut chiar și câteva sute de mii de euro. Toți ar fi ajuns până la urmă, sub presiune și amenințări, să plătească la nesfârșit dobânzi înrobitoare. La un moment dat, s-a vehiculat că printre victime s-ar afla și Adrian Subașu ca fiind printre cei care ar fi fost ”ars” de cămătari.

”Nu sunt victimă! Eu am cumpărat o mașină de la unul dintre ei, dar totul s-a rezolvat! A fost vorba de trei mii de euro achitați în două rate. În dosar am doar calitate de martor pentru că a avut loc această tranzacție. Nu sunt păgubit! Cum nici taăl meu Traian Subașu  nu este!”, ne-a explicat Adrian Subașu, implicat în afaceri imobiliare, de ce numele său apare în acest dosar al polițiștilor ilfoveni.

La megarazie au participat sute de polițiști și mascați

În urma megaacțiunii în care au fost implicați sute de polițiști și mascați de la trupele speciale din mai multe județe, au fost luați pe sus 22 de indivizi. Până în acest moment, judiciariștii ilfoveni au probat vinovăția a 17 dintre infractori care au și fost arestați pentru 30 de zile. Pentru șapte dintre ei, care s-a ”evaporat” înainte ca mascații să intre peste ei, au fost emise propuneri de mandate de arestare în lipsă și sunt căutați în toată țara.

sursa foto: promotor.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News