Ursache a fost așteptat la poarta închisorii de mama lui. Revederea a fost „mediată” de 20 de polițiști, prezenți ca „măsură de precauție”.

A amenințat că va comite „noi crime”

„Cetățenii Reichului” trebuie să poarte brățări monitorizare, pe gleznă, după eliberarea din închisoare. 80 de polițiști îl vor monitoriza pe românul considerat încă „extrem de periculos”.

În timp ce se afla în închisoare, Ursache a amenințat că va comite noi infracțiuni după liberare. El a anunțat că „vrea să se răzbune pe poliție și pe sistemul de justiție” și a amenințat cu „comiterea de crime”.

„Are o agendă clară: când iese, își dorește proprietatea înapoi. Se va răzbuna pe oamenii care locuiesc acum acolo. El a amenințat, de asemenea, personalul judiciar și directorul închisorii cu omorul”, a confirmat un coleg de celulă al românului.

Experții de la Oficiul de Stat al Poliției Criminale (LKA) consideră că aceste amenințări sunt „absolut reale”. Prin urmare, poliția de stat a dispus măsuri ample de monitorizare a fostului infractor.

Și-a decretat proprietatea drept „imperiu”

În 1998, bărbatul de origine română a fost votat cel mai frumos din Germania. În 2003, „Mister Germania” s-a căsătorit, cu „o regină a frumuseții”, Sandra Hoffmann, cu care are doi copii. Ursache s-a despărțit de Hoffmann în 2019.

În 1997, potrivit presei germane, înainte de căsătoria cu Sandra Hoffman, s-a logodit cu Yasemin Mansoor, altă fostă „Miss Germania”, și s-a convertit la religia islamică.

Ursache a studiat comerțul internațional și are un master în Administrarea Afacerilor. După absolvire a lucrat la diverse companii de telefonie mobilă, apoi în industria solară, ca acționar și investitor, și a fondat compania Dima Da Energie GmbH.

Dar succesul în afaceri nu s-a materializat, datoriile s-au acumulat și a fost inițiată executarea silită a casei sale din Reuden, lângă Zeitz, deoarece Ursache nu a mai respectat termenele de plată din partea băncilor și a municipalității.

În 2014, Ursache a proclamat „Regatul Ur” pe locul proprietății sale, cu propria ideologie „Cetățenii Reich-ului”, o grupare extremistă care nu recunoaște Republica Federală și nu plătește taxe sau amenzi.

El s-a intitulat suveran suprem și a interzis poliției și executorilor judecătorești să intre în „imperiul său”.

Adrian Ursache, în 2017, în instanță

„Voi măcelări pe oricine intră ilegal”

Cu o săptămână înainte de evacuarea programată, el a amenințat online că va „măcelări” pe oricine intră ilegal pe domeniul său. Simpațizanții mișcării extremiste „Cetățenii Reichului” (Reichsbürger) s-au adunat pentru a preveni evacuarea.

Pe 25 august 2016, 200 de polițiști au ajuns la Reuden, inclusiv o echipă de operațiuni speciale. A avut loc un schimb de focuri în care Ursache a tras cu un revolver într-un ofițer SEK și l-a rănit în gât. Agentul a avut noroc că glonțul a ricoșat din viziera căștii.

Ursache a fost, de asemenea, rănit și a dus la spitalul de detenție din Leipzig.

Tribunalul Regional din Halle l-a condamnat ulterior la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor a unui ofițer de poliție.

În instanță, fostul „Mister Germania” l-a jignit pe judecător și l-a concediat pe unul dintre avocații săi, fiind evacuat din sala de judecată.

Reichsbürger și planul de răzbunare

Potrivit informațiilor Bild, în jur de 80 de ofițeri au misiunea să monitorizeze cauza nonstop. Fostul condamnat este în prezent supus supravegherii și trebuie să se prezinte la poliție în mod regulat.

I s-a pus o brățară de gleznă în timp ce era încă pe teritoriul închisorii.

Ursache s-a născut la 1 noiembrie 1974, în România și a lucrat ca mecanic auto în Câmpulung Moldovenesc. A emigrat în Germania, unde a avut aceeași meserie, până când s-a înrolat în serviciul civil, unde ajuta persoanele cu dizabilități.

Aristocratul şi investitorul imobiliar german Heinrich XIII Prinţul Reuss, liderul Reichsbürger și alți opt inculpaţi sunt acuzaţi de terorism şi înaltă trădare. Ei vor fi judecați sub acuzaţia că au pus la cale uciderea cancelarului Olaf Scholz, plan dejucat de autorităţi, la sfârşitul lui 2022.

„Reichsbürger” consideră că democraţia germană de astăzi este o faţadă ilegitimă şi că sunt cetăţeni ai unei monarhii care, susţin ei, a rezistat după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, în ciuda abolirii formale a acesteia.

Grupul plănuia să îl instaleze pe Reuss, care este urmaşul unei dinastii rămase acum fără tron, ca şef de stat interimar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News