Adriana Bahmuțeanu a fost căsătorită de cinci ori cu Silviu Prigoană și tot de atâtea ori au divorțat. De-a lungul anilor, căsnicia lor a fost pusă la mare încercare, cei doi și-au adresat cuvinte dure, multe acuze, ca în final să se separe, chiar dacă au împreună doi copii.
Invitată în emisiunea online „În oglindă”, vedeta a vorbit despre viața ei profesională, dar și personală. A adus în discuție un episod mai puțin știut din viața ei: căsătoria cu primul soț. „Am plecat de acasă când mi-am găsit un iubit, cu care ulterior m-am și căsătorit, fără să știe nimeni. Eram adolescentă, în ultimul an de liceu. Ne-am cuplat și ne-am logodit, pentru că el era dintr-o familie de preoți. Dar nu ne-am înțeles.”, a declarat vedeta care descrie relația de la vremea aceea una toxică, pentru că bărbatul era violent.
„Familia lui a considerat că este bine să ne facă o logodnă, ca să nu facem păcate în fața lumii. Am stat câțiva ani împreună. A fost o relație toxică și ne-am despărțit. Am fugit vreo două luni de el și am stat la o prietenă. Era un om violent, nu numai cu mine, ci și cu propriii lui părinți. Îmi pare bine că mi-am găsit tăria să plec din acea casă și să rup relația cu el, deși îmi era foarte frică pe vremea aia de el. Îmi era frică că o să mă omoare sau o să-mi facă ceva rău.
Eram foarte tânără, aveam vreo 18-19 ani. Intrasem în presă, îmi doream să lucrez și el nu mă lăsa. La un moment dat mi-am găsit tăria să plec. Am plecat doar cu ce aveam pe mine și i-am zis că nu mă mai întorc”, a povestit Adriana Bahmuțeanu despre primul ei mariaj, despre primul soț.
Adriana Bahmuțeanu a reușit să plece din casa în care locuia cu respectivul bărbat, însă o lungă perioadă de timp el a urmărit-o, chiar a și amenințat-o cu moartea dacă nu se întoarce la el. „După vreo lună, două, m-a sunat să discutăm, să-mi dea hainele, să punem lucrurile la punct, să divorțăm. A venit în casă la prietena mea și a zis: «Vreau să vorbesc cu ea în particular, fără să fie nimeni!». Prietena mea, lucrând la Guvern, erau doi ofițeri SPP în casă. Noi ne-am dus în altă cameră.
A scos un pistol și mi l-a pus în cap. A zis: «Ori te împaci cu mine, ori, dacă nu, te împușc!». Nu știu dacă era un pistol adevărat, nu mi-am dat seama în momentele alea, dar am avut tăria de caracter să îi zic: «Ok, împușcă-mă! Nu mă mai întorc la tine! Eu o să mor și tu te duci la pușcărie!». Și uite că n-am murit. M-a urmărit multă vreme, mi-a făcut foarte mult rău, mi-a fost frică că o să mă omoare.”, a încheiat Adriana Bahmuțeanu.
În prezent, Adriana Bahmuțeanu nu este căsătorită, iar copiii pe care îi are cu Silviu Prigoană locuiesc la el, la afacerist.