Adriana Nedelea LA FIX, 31 iulie
Numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 51.000, după ce în ultimele 24 de ore au primit confirmare că sunt infectate alte 1.295 de persoane.
Cele mai multe cazuri noi de coronavirus sunt în București – 164, Argeș – 112 și Brașov – 71, în timp ce în Sălaj au fost confirmate doar 2 cazuri noi, iar în județele Botoșani și Satu Mare, câte 3.
Ultimele cifre anunțate de autorități arată o nouă creștere a numărului pacienților cu COVID-19 internați în stare gravă, la Terapie Intensivă: 409 vineri față de 402 joi.
2.343 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit de la începutul epidemiei de coronavirus în România, 39 dintre decese fiind anunțate în ultimele 24 de ore.
”Vacanța pe litoralul românesc este sigură 70%”
În județul Constanța sunt 29 de cazuri noi de coronavirus, iar numărul total a ajuns la 931.
Din cauza epidemiei de coronavirus, mulți turiști care în anii trecuți mergeau în concediu în străinătate au ales să își petreacă vacanța pe litoralul românesc. În ultimele două săptămâni, multe plaje, dar și zone de promenade au fost aglomerate, iar în lipsa restaurantelor, care sunt în continuare închise, terasele au fost pline.
De sâmbătă 1 august, masca devine obligatorie în zonele deschise aglomerate din județul Constanța, între orele 18.00 și 24.00. Terasele de pe litoral vor rămâne însă deschise și după ora 23.00.
Secretarul de stat Emil Răzvan Pîrjol, de la Direcția Generală Turism din Ministerul Economiei, a declarat în emisiune că, în urma controalelor făcute până acum, poate spune că vacanța pe litoral este sigură în proporție de 70%.
Răzvan Pîrjol consideră că este foarte greu pentru toată lumea să respecte în totalitate măsurile, mai ales după o perioadă de închidere totală, și spune că este uman să existe derapaje. Oficialul din turism recunoaște însă că sunt și persoane care nu conștientizează amploarea fenomenului, iar statul trebuie să intervină cu măsuri concrete.
”Numărul de persoane prezente astăzi pe litoral reprezintă un potențial risc de răspândire a bolii. Nimeni nu se bucură că aceste măsuri au fost luate, dar ele sunt necesare”, a mai spus Răzvan Pîrjol.
Secretarul de stat crede că, în acest an, turismul va fi mai mult local și de proximitate.
”Este un moment extrem de bun și oportun pentru a descoperi și redescoperi destinații din România”, a adăugat secretarul de stat.
”Pe litoral este o mare adunare umană. De acolo, se întorc în zonele lor și se văd efectele”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus în emisiune că litoralul este ”o mare adunare umană”, situație care face ca transmiterea să fie accentuată.
”Cei mai mulți dintre cei care sunt acolo nu sunt localnici. Se întorc în zonele lor şi se văd efectele”, a precizat Nelu Tătaru.
Ministrul a subliniat că este îngrijorătoare evoluţia în creştere a cazurilor de COVID-19.
„O parte dintre conaţionali nu respectă măsurile. Rămân cele două săptămâni grele. Rămân cele 4.000 de cazuri de gestionat, cei care au refuzat internarea. Atunci s-a creat o transmitere comunitară”, a spus Nelu Tătaru.
Ministrul a atras atenția că scade din ce în ce mai mult vârsta persoanelor confirmate cu infecție cu COVID-19. ”Avem în această a doua cocoașă a primului val o scădere a vârstei și o patologie foarte accentuată pe tineri și pe persoane de vârstă medie”.
Nelu Tătaru a subliniat că cei care se infectează pot face forme asimptomatice, pe care le duc pe picioare, dar transmit boala, dar și forme foarte grave.
”Boala nu alege. Boala merge în toată populaţia. Aceasta poate avea o formă uşoară, asimptomatică, sau poate fi foarte severă. Dacă judecăm fiecare caz în parte, vom vedea că există nişte abateri. Când ajungem la unităţile medicale vedem că se fac eforturi, dar uneori este târziu. Trăim cu acest virus, dar cu anumite condiţii”, a adăugat ministrul Sănătății.
Spitalul din Arad, acuzat de managerul spitalului din Timișoara de proastă gestionare a cazului gravidei decedate în timpul transferului: “Trebuia intubată”
Decesul femeii însărcinate în șase luni și infectate cu coronavirus, în timp ce era transferată cu o ambulanță de la Spitalul Județean Arad la Spitalul Judeţean Timişoara, a fost comentat în emisiune de managerii celor două unități medicale.
În timp ce Florina Ionescu, managerul Spitalului de Urgență Arad, susține că nu are ce să le reproșeze medicilor din subordinea sa pentru decesul femeii gravide, Raul Pătrașcu, managerul Spitalului de Urgență Timișoara acuză spitalul din Arad de proastă gestionare a cazului. Raul Pătrașcu spune că pacienta ar fi avut mai multe șanse de a supraviețui dacă ar fi fost intubată.
Adriana Nedelea LA FIX, 30 iulie
Numărul cazurilor de coronavirus a atins un nou un record, joi fiind anunțate 1.356 de persoane confirmate cu infecție COVID-19, cu 174 mai mult față de situația de miercuri.
România se apropie de 50.000 de cazuri de coronavirus și a ajuns la 2.304 decese, de la începutul epidemiei.
A crescut din nou și numărul pacienților internați în stare gravă la Terapie Intensivă, de la 377 miercuri la 402 joi.
Cele mai multe cazuri noi sunt în București – 223, Argeș – 103 și Prahova – 78. Capitala și cele două județe au împreună 3 % din totalul cazurilor noi.
Noul record negativ vine la o zi după ce Guvernul a decis noi măsuri restrictive, unele pentru terase și baruri, printre care sunt: obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în spaţiile deschise, în zonele aglomerate, limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți și închiderea teraselor după ora 23.00
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a spus în emisiune cum se vor aplica pe litoral noile măsuri și ce efect vor avea ele asupra turismului.
Edilul a criticat decizia Guvernului de a lăsa în sarcina autorităţilor locale impunerea noilor măsuri.
”Guvernul s-a derobat de responsabilitate și a transferat-o la nivel judeţean, de frică să nu deconteze electoral”, a spus Decebal Făgădău.
Primarul a afirmat că măsurile stabilite de Guvern – cum ar fi închiderea teraselor după ora 23.00 – afectează economia turismului și zeci de mii de locuri de muncă din această industrie.
”Măsurile ar trebui luate doar în zonele intens promovate, în zona de nord a litoralului, în zona de cluburi, unde să nu se intre decât cu mască și distanțare socială. În rest, situația poate fi sub control printr-o înțelegere dintre operatorii din turism și turiști, care sunt responsabili”, a mai spus primarul.
”Se spune de două săptămâni, de când a început sezonul estival, că pe litoral este haos, este debandadă, este pericol de infectare, lucruri nesusținute de cifre”, a mai spus Făgădău.
Edilul susține că, pe litoral, lucrurile sunt în siguranță, ”cu excepția a două-trei cazuri, unde Guvernul ar fi trebuit să intervină ferm și să închidă acele locuri.
”Mi se pare incorect să plătească toată lumea din turism pentru două-trei cazuri”, a mai spus Decebal Făgădău.
”Starea de urgență poate fi luată în calcul, dar sper să nu ajungem la ea”
Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a analizat în emisiune situația actuală a epidemiei de coronavirus din România și a vorbit despre posibilitatea revenirii la starea de urgență.
Starea de urgență poate fi luată în calcul. Sper să nu ajungem la ea, dar dacă situația epidemiologică o va impune, va trebui să facem și acest lucru.
Secretarul de stat Horațiu Moldovan:
Secretarul de stat a precizat că acum sunt 870 de paturi la ATI pentru pacienții cu COVID, din care 644 sunt dotate cu ventilatoare.
Cea mai mare problemă este însă la numărul de specialiști din Terapie Intensivă, pentru că, dacă ventilatoare se pot achiziționa, specialiștii se formează în ani.
”Avem 1.000 de anesteziști, ca să funcționăm în condiții minime ar fi nevoie de 2.000, iar pentru condiții optime de funcționare, de 3.000”, a precizat secretarul de stat.
Anchetă în cazul fetei din Argeș care a murit de COVID după ce DSP a ignorat-o
Direcția de Sănătate Publică Argeș nu a vizitat nici măcar o dată și nu a făcut nicio anchetă epidemiologică la familia Ciopleiaș, din Rucăr, unde mama de 53 de ani a decedat de COVID, peste o săptămână a murit fata de 22 de ani, iar acum tatăl de 48 de ani este și el internat.
Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit în emisiune despre drama familiei Ciopleiaș și a anunțat că o anchetă este în derulare.
“Este o situația gravă. Investigăm această situație la micul
detaliu. Urmează să primim la Ministerul Sănătății un raport din partea
Inspecției Sanitare și un raport din partea grupului de epidemiologi de la
Direcția de Sănătate Publică”, a spus Horațiu Moldovan.
În emisiune a fost prezentată filmarea pe care Andreea Ciopleiaș a făcut-o în cortul din fața Spitalului de Urgență din Pitești, unde a fost testată pentru COVID și apoi trimisă acasă, deși mama ei murise cu două zile înainte tot de coronavirus, iar ea avea febră și venise din proprie inițiativă.
Povestea tragică a familiei Ciopleiaș din Rucăr, unde DSP Argeș nu a făcut nici o anchetă epidemiologică după moartea mamei de 53 de ani, iar fata s-a dus de două multe ori din proprie inițiativă la trei spitale, și a decedat la 22 de ani, tot de COVID, a fost prezentată astăzi de Libertatea.
Adriana Nedelea LA FIX, 29 iulie
Ultima situație transmisă de autorități arată o nouă creștere a cazurilor noi de coronavirus: 1.182 infecții cu COVID-19 anunțate miercuri, față de 1.151 de cazuri noi raportate marți.
48.235 de persoane au fost confirmate cu coronavirus din 26 februarie, când a fost anunțat primul caz în România, până miercuri 29 iulie. Peste 50% dintre aceștia s-au vindecat, iar în spitale mai sunt acum
6.926 de pacienți cu COVID-19.
A crescut și numărul cazurilor pacienților cu COVID-19 internați în stare gravă, la Terapie Intensivă , de la 357 marți la 377 miercuri.
Numărul persoanelor cu coronavirus care au murit a ajuns la 2.269, după ce în ultimele 24 de ore au fost anunțate alte 30 de decese.
Județul Prahova a anunțat miercuri cele mai multe cazuri noi de coronavirus – 101 în ultimele 24 de ore. Număr mare de cazuri noi este în continuare și în județul Argeș, unde de joi va intra în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție și pe stradă. Argeșul este pe locul doi raportat la numărul de cazuri noi de coronavirus, cu 98 de persoane confirmate în ultimele 24 de ore. Urmează județul Dâmbovița, cu 84 de cazuri noi și București, cu 75.
Prefectul de Prahova, Cristian Ionescu, a anunțat, în emisiune că ia în calcul să propună purtarea obligatorie a măștii de protecție și în spațiile deschise în tot județul, o decizie urmând să fie luată joi, după hotărârea pe care o va adopta Guvernul.
”Mâine, când vom avea Hotărârea de Guvern, convocăm Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, punem în aplicare măsurile dispuse de Guvern și adaptăm acolo unde considerăm că trebuie luate alte măsuri, astfel încât să putem ține piept acestui număr în creștere de infectări”, a spus prefectul județului Prahova.
Cristian Ionescu a precizat că, deocamdată, nu se impune intrarea în carantină a unor localități din Prahova, chiar dacă a crescut foarte mult numărul cazurilor noi de coronavirus.
Acesta a explicat și de unde vine creșterea numărului de cazuri noi de coronavirus: ”Avem un focar din 34 de persoane la o societate comercială, dintr-un total de 180 de teste. Avem aproximativ 40 de persoane care s-au prezentat la Spitalul Județean Ploiești, la UPU, cu diferite simptome asociate acestei boli și din ele cam jumătate au rezultat pozitiv”.
Cristian Ionescu a mai spus că în Prahova este o răspândire comunitară.
”Se pare că 10-20% nu iau în serios boala, nu vor să respecte măsurile luate de Guvern. Să sperăm că, măcar de acum încolo, vor înțelege și vor respecta toate măsurile, ca să putem să dăm înapoi cu această evoluție nefericită”, a mai spus Cristian Ionescu.
Adriana Nedelea LA FIX, 28 iulie
Autoritățile au anunțat marți 1.151 de cazuri noi de coronavirus. Este pentru a șaptea zi consecutiv în care numărul cazurilor noi de COVID-19 depășește 1.000.
România are marți 47.053 de cazuri de coronavirus , dintre care peste 26.000 s-au vindecat și au fost externați, iar alți aproximativ 3.700 sunt pacienți cu COVID-19, dar care nu au avut niciun simptom al bolii.
2.239 de pacienți cu COVID-19 au murit în ultimele patru luni, 33 dintre decese fiind anunțate în ultimele 24 de ore.
În spitale mai sunt acum 6.960 de pacienți cu COVID-19, dintre care 375 la Terapie Intensivă, cu patru mai mulți față de luni.
Județul Argeș, primul în care se poartă obligatoriu mască de protecție și pe stradă
Argeș, al treilea cel mai afectat județ de epidemia de coronavirus, după București și Suceava, a ajuns la 2.911 cazuri, dintre care 97 sunt cazuri noi, confirmate în ultimele 24 de ore.
Autoritățile din Argeș au luat primele măsuri pentru a limita răspândirea infecției cu COVID-19: măștile de protecție trebuie purtate și pe stradă, dacă sunt mai mult de două persoane împreună.
Prefectul Emanuel Soare a explicat în emisiune de ce s-a ajuns la această situație și a vorbit despre decizia de a nu închide încă municipiul Pitești, alte două orașe și mai multe sate unde sunt numeroase cazuri de coronavirus.
În Argeș, suntem într-un moment de creștere extremă a cazurilor. A trebuit să venim cu măsuri urgente.
Emanuel Soare, prefectul județului Argeș:
Prefectul a precizat că în CJSU s-a decis ca deocamdată să nu intre în carantină și izolare municipiul Pitești și celelalte localități unde sunt multe cazuri de coronavirus.
”Carantinarea și izolarea rămân măsuri importante, la care vom face apel la un moment dat, dacă va fi nevoie. Până atunci, am decis restricții suplimentare, după ce au fost identificate focare care ar putea să stea la baza răspândirii acestui virus în județul Argeș”, a adăugat Emanuel Soare.
Acesta a precizat că obiectivul fundamental este a populația să conștientizeze că trebuie să poarte mască, să păstreze distanța socială și să folosească mai des apa și săpunul.
Prefectul a mai spus că de săptămâna trecută există decizia ca terasele să se închidă după ora 22.00 în timpul săptămânii și după 23.00 în weekend.
De asemenea, în județul Argeș au fost închise târgurile săptămânale și piscinele.
Astăzi, în CJSU, am stabilit ca și toate evenimentele private să se încheie la ora 22.00 sau în weekend la 23.00. Sunt interzise la aceste evenimente interacțiunile fizice de tipul jocului și dansului. Indiferent ce eveniment este, acolo trebuie să se respecte măsurile.
Emanuel Soare, prefectul județului Argeș:
Prefectul a explicat că măsura purtării măștii de protecție și în spații deschise dacă sunt mai mult de două persoane împreună a fost luată pentru că un factor favorizant al răspândirii noului coronavirus îl reprezintă aglomerările, din mijloacele de transport, din parcuri, de pe băncile din oraș unde se adună mulți oameni.
În acest context, am luat decizia ca oriunde sunt mai mult de două persoane, să se poarte mască de protecție și să se asigure distanța fizică. Măsura nu va intra în vigoare de astăzi, ci de joi 30 iulie, pentru că am vrut să lăsăm o perioadă oamenilor să se obișnuiască, să se adapteze acestei idei.
Emanuel Soare, prefectul județului Argeș:
Prefectul a precizat și ce sancțiuni riscă cei care nu respectă noile măsuri și a spus că acum vor fi făcute și mai multe controale, de echipe mixte poliție – jandarmerie – poliție locală. Amenzile sunt cele prevăzute de legislația actuală, care pot fi între 500 și 2.500 de lei.
Sancțiunile în cazul agenților economici care nu respectă măsurile pot fi de la amenzi până la închiderea timp de două săptămâni, a mai spus prefectul.
”Suntem în situația în care pandemia trebuie gestionată altfel. Dacă suntem pe un val foarte mare de creștere a cazurilor, și măsurile trebuie să fie diferite”, a mai spus prefectul.
Acum, monitorizăm toate localitățile, pentru că, în Argeș, răspândirea comunitară este peste tot. Dacă nu vom putea atinge obiectivele așa cum ne dorim, în ultimă instanță, vom apela și la măsura izolării și carantinării unor localități.
Emanuel Soare, prefectul județului Argeș:
Un medic avertizează: ”Riscăm să ajungem ca Italia. Va fi o dramă când pacienții nu vor mai avea locuri în spitale”
Medicul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, a spus, în emisiune, că se așteaptă ca și în continuare să crească numărul cazurilor de coronavirus.
”Această pantă ascendentă a pandemiei ne îngrijorează. Poate la un număr atât de mare, lumea va înțelege că nu este de joacă cu această boală, că virusul există și că singura metodă de a face ceva este de a ne proteja”, a spus medicul.
Acesta a precizat că statisticile arată că 80% din persoanele infectate cu COVID au o evoluție ușoară, dar la 20%, boala evoluează sever, iar din aceștia, 10% ajung la Terapie Intensivă și între 4 și 6% mor.
S-ar putea să ajungem să constatăm că spitalele sunt copleșite de cazuri, să nu mai avem unde să ajungem în spital. Atunci, va fi o dramă pentru pacienții noștri.
Medicul Virgil Musta:
Întrebat dacă, din evoluția de acum a cazurilor de coronavirus, riscăm să ajungem în situația în care a fost Italia, medicul Virgil Musta a spus: ”Sper că nu, deși riscăm acest lucru”.
”De aceea facem apel zilnic la solidaritate și responsabilitate din partea populației, pentru că singura soluție de a opri acest val ascendent al pandemiei este respectarea celor trei reguli foarte simple, pe care toată lumea le cunoaște, dar nu mai dorește să le respecte”, a mai spus medicul.
Cât de exacte sunt rezultatele testelor pentru coronavirus
Sunt multe situații în care, la prima testare pentru COVID-19, rezultatul a fost pozitiv, iar la o retestare, peste câteva ore, a devenit negativ. Exemple sunt și în fotbal, unde jucătorii au fost testați în aceeași zi de mai multe ori, iar unele rezultate pozitive au devenit rapid negative.
Medicul epidemiolog Adrian Pană a explicat în emisiune de ce uneori apar rezultate greșite la testele pentru coronavirus. El a explicat că, pentru a avea un test de calitate înaltă, trebuie să știi când și cum să faci recoltarea, iar mai departe, laboratorul să respecte standardele cerute.
”Mare parte din laboratoarele care au început să prelucreze aceste teste au trebuit să facă un instructaj peste noapte. Sunt puține laboratoare care lucrau în mod curent în România teste genetice de tipul acesta. În aceste condiții, este de așteptat ca și calitatea să fie oarecum variabilă și să impacteze în rezultat”, a explicat medicul Adrian Pană.
Mihail Lala, proprietarul clinicii OK Medical care a amenajat un drive thru în Băneasa, a spus în emisiune că erori în rezultate apar din cauza unei testări incorecte.
”Mult probe sunt recoltate greșit, superficial, dai cu bețișorul puțin în nas și aia e. Însă trebuie recoltat nazal și faringian pentru ca proba să fie relevantă în laborator”, a precizat Mihail Lala.
Testare pentru COVID fără să te dai jos în mașină. Proprietarul clinicii: ”Funcționăm pe principiul ce nu este interzis, e permis”
O formă de testare este la centru drive thru al clinicii OK Medical din complexul Băneasa, deși nu există încă un cadru legal pentru a desfășura o astfel de recoltare.
DSP a controlat centrul unde oamenii fac testul COVID fără să se dea jos din mașină, a dat amenzi, dar, în lipsa unui cadru legal care să interzică o astfel de recoltare, centrul funcționează în continuare.
Mihail Lala, proprietarul clinicii OK Medical, spune că Guvernul ar trebui să reglementeze acest tip de recoltare, altfel vor funcționa în continuare, pe principiul ”ce nu este interzis, este permis”.
Dacă această reglementare nu va exista, Mihail Lala spune că rămâne doar să aștepte pronunțarea instanței cu privire la decizia DSP de a închide acest punct de recoltare.
”DSP, nici până în ziua de azi – și au trecut aproape trei luni – nu ne-a dat un răspuns la dosar, de negație sau permisiune”, a spus Lala.
Acesta a precizat că, prima dată, DSP a sancționat centrul de testare pentru ”chestiuni birocratice”, care au fost remediate imediat, nu pentru nereguli din punct de vedere epidemiologic. Au urmat alte două controale ale DSP, ultimul finalizat cu amendă pentru că testele sunt făcute fără recomandarea medicului.
Centrul din Băneasa are acum o capacitate de 1.000 de teste pe zi, iar în ultimele două săptămâni, cererile au crescut de 7-8 ori, a precizat Lala. El susține că rezultatele la testele pentru COVID se dau acum în 48 de ore.
În urma cererii crescute, prețul pentru o testare în centrul drive thru din Băneasa a ajuns de la 320 de lei la 520 de lei. Mihail Lala recunoaște că prețul este ”cam mare” și spune că va scădea în această săptămână la sub 500 de lei.
Adriana Nedelea LA FIX, 27 iulie
Numărul cazurilor noi de coronavirus a scăzut cu 16 față de duminică, luni fiind anunțate 1.104 persoane infectate cu COVID.
România a ajuns în cinci luni de epidemie la 45.902 cazuri de coronavirus și 2.206 decese. Aproape 60% dintre persoanele cu COVID-19 s-au vindecat, în spitale mai sunt acum 6.876 de pacienți cu coronavirus, dintre care 353 în stare gravă, la Terapie Intensivă.
Cele mai multe cazuri noi de coronavirus sunt în București – 167, Dâmbovița – 131, Argeș – 129, Prahova – 120 și Brașov – 108.
De aproape o săptămână sunt zilnic peste 1.000 de cazuri noi de coronavirus. Premierul Ludovic Orban vorbește de posibile noi măsuri în pandemie, printre care și purtarea măștii de protecție și în aer liber.
Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a explicat în emisiune în ce situație ar putea fi luată o astfel de decizie, dar și ce alte noi reguli ar putea fi impuse pe plajă și la terase, pentru a limita răspândirea infecțiilor cu coronavirus.
”Situația este îngrijorătoare. Ne așteptam la o astfel de creștere după acest vid legislativ. Un număr foarte mare de persoane infectate au solicitat externarea și au fost lăsate libere. Pe de altă parte, o neîncredere în pericolul acestui virus promovată prin manipulare publică a dus la o relaxare a populației în fața acestui pericol”, a spus Ionel Dancă.
Aglomerările sunt tot mai puțin evitate și din acest motiv s-a ajuns la această evoluție a creșterii numărului de persoane infectate cu coronavirus, a precizat Ionel Dancă.
Sperăm ca prin măsurile pe care le vom adopta în continuare, după ce a fost rezolvată problema instrumentelor legale pe care le are la dispoziție Guvernul pentru a putea izola și carantina persoanele care sunt diagnosticate cu acest virus, situația să revină sub control.
Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului:
Conform șefului Cancelariei primului-ministru, obiectivul primordial este să se limiteze răspândirea infecțiilor cu coronavirus, făcând apel la populație să respecte regulile sanitare și de distanțare socială.
Varianta purtării obligatorii a măștii este în analiză, cum sunt de altfel și alte măsuri. În funcție de gravitatea situației, pot fi adoptate astfel de măsuri. Nu ne dorim să ajungem într-o astfel de situație. Concentrarea guvernului este de a permite reluarea activitățile economice, de a stimula relansarea economică printr-un program foarte amplu.
Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului:
Ionel Dancă a precizat că trebuie să revenim la o situație în care să putem relua activitățile economice și Guvernul să ajute la relansarea economiei, dar aceste două probleme sunt legate una de cealaltă.
”Atât timp cât situația epidemiologică este îngrijorătoare, și măsurile de relansare economică pot fi afectate și cu greu vor fi implementate. Este important cu toți trebuie să facem un efort pentru a limita răspândirea coronavirusului. În definitiv, revenirea la normalitate și asigurarea cadrului necesar pentru relansarea activităților economice este un obiectiv esențial pentru a se putea desfășura activitățile în perioada următoare”, a mai precizat Ionel Dancă.
Șeful Cancelariei premierului a dat asigurări că ”nu există în analiză o situație în care s-ar putea reveni la starea de urgență”.
”Sunt analizate diverse măsuri punctuale care ar putea limita la nivel local, zonal sau în funcție de un anumit interval orar anumite activități în spațiile publice, tocmai pentru a nu afecta reluarea activităților economice. Economia trebuie să-și revină la normal”, a declarat Ionel Dancă.
Acesta a mai precizat că măsurile vor fi anunțate în momentul în care se va ajunge la o concluzie cu aceste analize.
”Este fundamental ca românii să înțeleagă pericolul acestui virus. Nu este deloc de joacă cu o astfel de situație. Vedem sistemul medical pus la grea încercare. Fără a limita răspândirea infecțiilor, scenariul revenirii la normalitate și a relansării economice va fi tot mai dificil de făcut”, a conchis Ionel Dancă.
Coronavirus în lume
La nivel mondial sunt aproape 16,5 milioane de cazuri de coronavirus și peste 650.000 de decese.
Statele Unite ale Americii sunt în continuare pe primul loc, cu peste 4,3 milioane de cazuri de coronavirus și aproape 150.000 de decese.
Brazilia, India și Rusia, statele care ocupă celelalte trei poziții, au împreună aproximativ câte cazuri au SUA. Brazilia a depășit luni 2,4 milioane de cazuri și 87.000 de decese. În India sunt aproape 1,5 milioane de cazuri și peste 32.000 de decese.
Rusia are zilnic peste 5.000 de cazuri noi de coronavirus, numărul total al persoanelor infectate depășind 818.000, din care peste 13.000 au decedat.
Piața Roșie, considerată centrul Moscovei, adună zilnic mii de oameni, de toate vârstele, și doar câțiva dintre ei poartă mască de protecție. Despre distanțare socială nici nu poate fi vorba în aglomerația care a fost surprinsă în imagini în ultimele zile.
”Este imoral să fii și jurnalist, și influencer”
Andreea Esca, cea mai cunoscută jurnalistă de televiziune din România, a primit bani ca să facă publicitate unor branduri pe conturile ei de Facebook și Instagram, de cele mai multe ori fără a marca faptul că este reclamă plătită.
Mircea Toma, președintele Active Watch, și Ioana Avădani, președintele Centrului pentru Jurnalism Independent, au explicat în emisiune cum poate fi interpretată situația în care un jurnalist este în același timp și influencer și face publicitate mascată unor branduri care plătesc bani mulți pentru asta.
”Andreea Esca, Alessandra Stoicescu și ceilalți jurnaliști cu prestigiu fac acest lucru pentru că acest fenomen există în România ca o cutumă de foarte mulți ani, el nu a fost explicit criticat. Din aproape în aproape, jurnaliștii au devenit și influenceri pe paginile private de Facebook și Instagram și, cum nimeni cu a comentat nimic, s-a considerat că acest lucru este normal, a spus Mircea Toma.
Ioana Avădani, președintele CJI, a spus că, pentru public, ce fac acești jurnaliști înseamnă furnizarea unei informații comerciale, ”deci cu anumite interese în spate”, drept informație ”curată”.
”Vânzarea unui interes comercial drept adevăr este o formă de înșelăciune. Este un fenomen”, a spus Ioana Avădani.
Ea a precizat că și jurnaliștii, și publicitarii au coduri deontologice, dar problema care se pune este în ce măsuri sunt ele implementare și respectate. Mai mult, ar trebui să se vadă dacă în contractele pe care jurnaliștii le au cu companiile media există clauze care să le interzică să facă astfel de lucruri.
Peste toate acestea ar trebui ca jurnalistul să aibă o etică personală, să se întrebe dacă este bine ce face. În cazul jurnaliștilor care fac și publicitate mascată, este evident, spune Ioana Avădani, că nu a existat acest nivel de reflecție asupra impactului postărilor publicitare nemarcate asupra celor care citesc și asupra profesiei de jurnalist în general.
”Ideea că jurnalistul poate fi plătit ca să spună lucruri face rău pe termen lung pentru jurnalism în general”, a atenționat Ioana Avădani.
Adriana Nedelea LA FIX, 24 iulie
A treia zi consecutiv, numărul cazurilor noi de coronavirus a depășit 1.000. Vineri, autoritățile au anunțat 1.119 cazuri de coronavirus confirmate în ultimele 24 de ore, în creștere cu 7 față de joi și totodată noul record absolut din cele cinci luni de epidemie în România.
Cele mai multe cazuri noi de coronavirus sunt în București -105, Argeș – 101, Dâmbovița – 70, Brașov – 58, Mehedinți – 58, Brăila- 52, Bacău – 52, Vâlcea – 39, Galați – 36 și Teleorman – 36. Cele peste 600 de cazuri de COVID din aceste județe reprezintă mai bine de jumătate din toate infectările noi confirmate în ultimele 24 de ore.
Cazurile noi de COVID din București sunt cât toate cazurile confirmate în ultimele 24 de ore în 15 județe: Satu Mare – 1 caz nou, Călărași – 2, Cluj – 3, Sălaj – 3, Covasna – 4, Harghita – 4, Mureș – 7, Botoșani – 8, Tulcea – 8, Ialomița – 10, Neamț – 10, Alba – 11, Caraș-Severin – 11, Vaslui – 11 și Arad – 14.
În creștere este și numărul pacienților cu COVID-19 în stare gravă, internați la Terapie Intensivă. Dacă joi, numărul celor internați la ATI era 285, vineri sunt 301 pacienți care au nevoie de îngrijire în Terapie Intensivă.
A trecut un an de la cazul Caracal și de la răpirea Alexandrei Măceșanu de către Gheorghe Dincă. Ancheta a scos la iveală faptul că Dincă o răpise, cu trei luni înainte și pe Luiza Melencu, pe care o luase în mașină, la ocazie, din Caracal.
Mădălina Turza, președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, a spus în emisiune că cele două fete ”au fost într-un pericol foarte mare, care a nu a fost sesizat din timp și acesta a fost motivul care a dus la acestă situație”.
Ca să nu se mai repete cazul Caracal, Mădălina Turza spune că trebuie ca ”instituțiile care aplică legea să își facă datoria cu extrem de mare vigilență și seriozitate”.
”Lucrurile acestea se întâmplă și pe fondul unei educații precare, a unei lipse de informare cu privire la riscuri. Părintele trebuie să aibă capacitatea să discute deschis cu copilul, să îi cunoască interesele, cercurile de prieteni, activitatea online”, a adăugat Mădălina Turza.
Despre copiii din centrele de plasament care dispar, Mădălina Turza a spus că ei ajung în grija statului cu traume din familie, terapia și consilierea pe care ar trebui să le primească ”sunt departe de a fi suficiente pentru ei”, dezvoltă comportamente deviante și unii ajung în sfera prostituției.
Din păcate, sunt foarte puțini cei care îi ascultă cu adevărat pe acești copii. Consilierea și psihoterapia se fac, de regulă pe hârtie. Și mai grav este că principala metodă prin care se încearcă controlarea acestor comportamente deviante este aceea din zona psihiatrică.
Mădălina Turza, președintele ANDPDCA:
Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, a vorbit în emisiune despre candidatura sa la Primăria București. Motivul pentru care, spune Vanghelie, a decis să intre în lupta pentru București: ”Nu văd pe cineva care să aibă o viziune de dezvoltare a Capitalei”.
Fostul primar vorbește și despre candidații PNL-USR și PSD la Primăria Capitalei: ”Nici Gabriela Firea, nici Nicușor Dan nu sunt persoane care să reprezinte capitala unei țări, să demonstreze că pot face foarte multe lucruri”.
”Nicușor Dan nu are nicio legătură cu Primăria Capitalei, este o piesă micuță scoasă din jobenul domnului Coldea. (…) Nu candidez ca să o încurc pe Gabriela Firea, ea e încurcată prin ceea ce n-a făcut”, a mai spus Vanghelie.
Despre Victor Ponta, fostul său șef de partid, care vorbea recent despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei, Vanghelie a spus: ”Minte exact cum respiră”.
Adriana Nedelea LA FIX, 23 iulie
După satele Gornet din județul Prahova și Cartojani din județul Giurgiu, ar putea intra în carantină 12 localități din Argeș, printre care și municipiul Pitești, din cauza creșterii alarmante a cazurilor de coronavirus.
Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a explicat în emisiune în ce condiții s-ar putea ajunge la carantinarea localităților Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești și de când ar putea fi luată decizia.
”Suntem într-o perioadă destul de dificilă. Este un moment crucial în care ar trebui gestionată pandemia. Suntem într-o perioadă de creștere accentuată, iar lucrul acesta este legat de aplicarea măsurilor de relaxare”, a spus prefectul de Argeș.
Oamenii au pierdut din vedere periculozitate acestui virus și au tendința de a nu mai respecta măsurile de prevenire.
Emanuel Soare, prefect Argeș
Prefectul spune că în județul Argeș sunt foarte multe cazuri, dar explică această creștere prin numărul mare de teste făcute zilnic, care ajunge la 300-400.
”Avem 102 localități, dintre care peste 90 sunt deja afectate. În urma publicării legii carantinării și a ordinului de ministru, am făcut o analiză și am făcut o listă scurtă cu 12 localități care depășesc indicatorul de trei persoane infectate la mia de locuitori. Mai există alți șapte indicatori care trebuie evaluați și corelați cu acesta”, a explicat Emanuel Soare.
”Printre cele 12 localități sunt și trei orașe (Pitești, Mioveni, Ștefănești – n.r.), iar situațiile de acolo sunt destul de complicate, așa că nu ne grăbim în a lua decizii”, spune Emanuel Soare.
Prefectul a adăugat că trebuie identificate focarele pentru a le putea izola. ”Altfel, riscăm să carantinăm degeaba localitatea”.
”Nu ne dorim carantinarea, nu ne dorim izolarea. Acestea vor fi doar măsuri aplicate atunci când toate celelalte măsuri nu vor mai fi eficiente. Am intensificat toate acțiunile de control și verificare la nivelul județului”, a mai spus Emanuel Soare.
Prefectul a mai explicat și că este posibil ca într-o comună să fie un număr mare de cazuri pentru că există un centru de asistență socială unde a apărut un focar, situație în care nu poate fi carantinată localitatea, pentru că focarul a fost deja izolat.
”Avem foarte multe companii mari unde oamenii fac naveta și transportul se face cu maxi-taxi. Fie nu se respectă măsura de port a măștii, fie aceste maxi-taxi sunt aglomerate și reprezintă un focar. Uneori, schimbul doi vine înainte ca schimbul unu să termine tura și se fac aglomerări foarte mari în fața companiilor”, a precizat prefectul de Argeș.
Este foarte complicat să carantinezi un oraș precum Piteștiul, dar probabil, ca ultimă măsură, va trebui să aplicăm măsuri care s-au mai aplicat în starea de urgență. Asta înseamnă izolarea fizică a localității de celelalte pe o perioadă limitată de două săptămâni.
Emanuel Soare, prefectul județului Argeș:
Conform lui Emanuel Soare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va analiza luni toate datele și atunci se va decide care vor fi localitățile pentru care se va lua măsura carantinării.
”Sunt trei lucruri pe care trebuie cu toții să le facem: să purtăm masca ori de câte ori ne întâlnim cu cineva, să păstrăm distanța fizică, evitând aglomerările, să folosim mai des apă și săpun. Dacă vom reuși să facem lucrurile acestea, putem să ne obișnuim și să trăim cu acest virus și poate să scăpăm de el”, a conchis Emanuel Soare.
Argeșul este al patrulea județ cel mai afectat de coronavirus, cu 2.371 de cazuri raportate de la începutul pandemiei. Joi au fost anunțate 106 cazuri noi în Argeș, al doilea cel mai mare număr de infecții confirmare în ultimele 24 de ore, după Brașov, unde sunt 113 cazuri noi, și înaintea Bucureștiului, care are 101 cazuri noi.
În cele trei județe sunt aproape 30% din cele 1.112 cazuri noi confirmat în ultimele 24 de ore.
La aproape cinci luni de la primul caz de coronavirus, numărul persoanelor infectate a ajuns la 41.275, dintre care 27.649 s-au vindecat și 2.126 au decedat.
În spitale mai sunt acum 5.586 de pacienți cu COVID-19, dintre car 285 la Terapie Intensivă.
Carantina a fost deja instituită, de miercuri, în satul Gornet din județul Prahova și în satul Cartojani din Giurgiu.
Prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, a spus în emisiune că numărul cazurilor de coronavirus din Gornet a crescut în ultimele două săptămâni în care nu au existat prevederi legale pentru carantinarea și izolarea persoanelor confirmate cu COVID-19.
”Dacă pe 8 iulie nu aveam decât un singur caz, până pe 20 iulie s-a ajuns la 15, o creștere destul de mare într-un timp foarte scurt”, a spus prefectul Cristian Ionescu.
Prefectul județului Giurgiu, Aneta Matei, a spus că satul Cartojani a intrat în carantină pentru că în decurs de câteva zile s-au confirmat 32 de cazuri noi.
”Evoluția a fost foarte rapidă, numărul a depășit pragul de 3 la mia de infectări și măsura carantinării a venit ca fiind absolut necesară. Oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să se protejeze și să îi protejeze pe cei din jur”, a adăugat Aneta Matei.
Și la Primăria Cluj-Napoca sunt opt angajați confirmați cu coronavirus. Primarul Emil Boc a vorbit în emisiune despre focarul de la instituția pe care o conduce.
”În acest moment, în raport cu cei opt angajați pe care-i avem confirmați cu coronavirus, avem 20 de izolați la domiciliu, care urmează procedurile preventive și timp de 14 zile stau acasă”, a spus Emil Boc.
Întrebat dacă îi va testa pe toți angajații primăriei, Boc a răspuns: „Aș lua-o în calcul, dar răspunsul DSP a fost dați-mi cadru legal. Acest cadru legal spune foarte clar că dacă testăm după ureche, înseamnă că-i punem în pericol pe cei cu simptome și nu au posibilitatea să fie tratați”.
Primarul a mai spus că încurajează atitudinea civică și se bucură că a văzut în stații, în mijloacele de transport în comun, în magazine oameni care atrăgeau atenția altora să poarte mască, să fie responsabili.
Despre cei care nu cred în existența coronavirusului și îndeamnă la nerespectarea măsurilor de protecție, primarul Emil Boc a spus că fiecare om este liber să spună ce consideră de cuviință, dar autoritățile sunt obligate să aplice legea, pentru că răspund de sănătatea tuturor.
”Autoritățile statului nu au voie să lase garda jos, pentru că sunt responsabile de sănătatea publică”, a adăugat Boc.
Adriana Nedelea LA FIX, 22 iulie
Peste 1.000 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate de marți până miercuri, numărul total al persoanelor infectate de la începutul epidemiei ajungând la 40.163.
Aproape 70% dintre pacienții cu COVID-19 s-au vindecat. În spitale mai sunt aproximativ 10.700 de pacienți cu coronavirus, dintre care 293 sunt în stare gravă, la Terapie Intensivă.
Miercuri, la exact patru luni de când a fost anunțat primul pacient decedat din cauza coronavirusului în România, numărul celor care au murit a ajuns la 2.101 .
Prefectul județului Olt, Florin Homorean, adus miercuri la Spitalul Colentina din București, a spus în emisiune cum s-a agravat starea lui, deși când s-a internat în spitalul din Slatina era asimptomatic.
- M-am internat la spitalul din Slatina pe 12 iulie, am urmat un tratament timp de nouă zile. În primele cinci zile, am avut o stare generală foarte bună, unele simptome au apărut de vineri: febră, dureri în gât.
- Ieri a fost foarte rău, am făcut un CT care a evidențiat că sunt afectați plămânii. Aseară am fost pus pe oxigen, sunt într-o stare mai bună, dar respirația este în continuare dificilă. Le spun cetățenilor să respecte regulile, să poarte mască și să fie responsabili
- Am fost asimptomatic mai mult de cinci zile, dar virusul a găsit o portiță să intre în organism.
- Respir singur, dar cu dificultate, am o pneumonie cauzată de acest virus.
- Din fericire pentru noi, familia mea a fost testată negativ, de două ori.
- Am participat cu colegii de la Poliție și Jandarmerie la o acțiune pe 4 iulie, în grupul acela mai mulți s-au confirmat ulterior că sunt pozitivi.
- Pot să-i asigur pe cei care contestă virusul că greșesc foarte mult.
- Virusul există, are forme foarte puternice și manifestări foarte rapide. Nu credeam că voi trece prin așa ceva și ar trebui să se conștientizeze că trebuie să ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru.
- Mai tușesc din când în când, simt plămânii că-mi iau foc de câteva zile încoace.
- Îmi doresc să mă vindec cât mai repede, mi s-a spus să am răbdare, trebuie să avem încredere în medici.
În emisiune a vorbit și ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, despre cazurile de coronavirus de la trei cluburi de fotbal din Liga I, printre cei infectați fiind și antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu.
”Este deja o criză. E vorba despre focare. Dacă nu se intervine ferm, riscăm să ajungem la o situație care nu trebuie scăpată de sub control”, a spus Ionuț Stroe.
Ministrul Sportului susține că s-a ajuns aici și pentru că organizatorii competițiilor au tolerat anumite comportamente, iar unele persoane au înțeles greșit că relaxarea unor reguli înseamnă, de fapt, lipsa lor totală.
”Nu cred că Liga 1 poate fi oprită în acest moment. Mi-aș dori ca acest campionat să se termine la termen. Există probleme cu terminarea la termen. La cum stau lucrurile, sunt puține șanse să terminăm competiția până pe 3 august, a mai spus Radu Stroe.
Brazilia este a doua cea mai afectată țară de coronavirus, cu aproape 2,2 milioane de cazuri și peste 81.000 de decese. Cimitirul Vila Formosa, unul dintre cele mai mari din Sao Paulo, se extinde tot mai mult, pentru înhumarea sutelor de oameni care mor zilnic din cauza coronavirusului. În imaginile filmate cu o dronă se văd mormintele proaspăt săpate pentru morții de COVID-19.
Adriana Nedelea LA FIX, 21 iulie
România are un nou record negativ: 994 de noi cazuri de coronavirus confirmate în ultimele 24 de ore. Numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 40.000.
Și numărul pacienților internați în secțiile de Terapie Intensivă crește de la o zi la alta, marți fiind internați 297 de bolnavi în stare gravă.
Despre evoluția alarmantă a cazurilor de coronavirus la aproape cinci luni de la primul pacient confirmat cu COVID-19 în România a vorbit în emisiune medicul Dorel Săndesc, șeful Comisiei ATI din Ministerul Sănătății
„Privesc cu îngrijorare creșterea cazurilor de coronavirus. Este un trend îngrijorător, care riscă să ne ducă acum, târziu, în situații prin care au trecut alte țări la începutul crizei, E foarte trist să constatăm că nu am reușit să învățăm din experiența dramatică a altor țări și ne expunem acum unui risc atât de mare”, a spus Dorel Săndesc.
Medicul a spus că în această nebuloasă a opiniilor, părerilor și recomandărilor oficiale care s-au tot schimbat, sunt câteva lucruri clare de care este bine să ne agățăm, ca să oprim creșterea cazurilor de coronavirus.
Boala există, ea poate lua unele forme înfiorătoare, dramatice, cu suferință extreme și cu o mortalitate foarte mare. Sunt puține boli care, ajunse în faza critică, să aibă o asemenea mortalitate.
Medicul Dorel Săndesc:
Medicul a atenționat că la fel de îngrijorătoare este și constatarea că infecția cu COVID-19 lasă sechele grave, chiar și în cazul pacienților tineri.
”Sunt tot mai multe cazuri care dezvoltă suferință pulmonară cronică, fibroze, iar acești pacienți nu își mai recapătă starea fizică inițială”, a subliniat Dorel Săndesc, președintele Societății de Anestezie și Terapie Intensivă.
El a spus că acum oamenii trebuie să înțeleagă că nu mai este vorba doar de posibilitatea de a se reveni la măsurile dure de izolare din starea de urgență, de pierderea libertăților, ci chiar de riscul de a ajunge într-o suferință înfiorătoare și chiar de a ne pierde viața dacă facem forme grave ale bolii.
Respectarea regulilor va influența decisiv evoluția bolii.
Dacă purtăm mască, ne spălăm pe mâini evităm apropierile nejustificat și să facem așa toți, ca o echipă, putem face ca această creștere să nu mai continue și să nu ajungem cu pacienți grav pe coridor pe care să nu mai avem cu ce să îi salvăm, să decidem pe cine punem pe aparat și pe cine nu, așa cum au făcut alte țări.
Medicul Dorel Săndesc:
Medicul a subliniat că problema reală cu noul coronavirus este să nu ajungă numărul cazurilor la o dimensiune care să sufoce sistemul sanitar și pacienții, unii chiar cu suferința grave, să nu mai poată fi ajutați și salvați.
Dorel Săndesc spune că este firească neîncrederea unor oameni care susțin că nu înțeleg îngrijorarea când există aproape 300 de cazuri de COVID-19 la Terapie Intensivă și 2.800 de paturi, dar aceștia trebuie să știe că acum aceste locuri de la ATI sunt în permanență pline cu pacienți care au alte suferințe grave.
”Cazurile grave nu iau pauză în perioada epidemiei. Traumatismele, accidentele vasculare cerebrale, cazurile cardiologice, intoxicațiile, arsurile nu sunt programabile și ele vin în continuare, iar cea mai mare parte a paturilor de la ATI sunt ocupat cu aceste cazuri grave. Devine o problemă când vedem că și numărul cazurilor grave COVID crește”, a subliniat medicul.
Suntem mai bine pregătiți decât la începutul crizei, dar dacă numărul cazurilor noi de coronavirus continuă să crească, ne va îngenunchia.
Medicul Dorel Săndesc:
Medicul a precizat că acum autoritățile au acum legal posibilitatea de a impune măsuri de limitare a răspândirii COVID, dar mai important este ca oamenii să înțeleagă și să respecte măsurile înainte de a ajunge să trăiască pe propria piele suferințele cumplite ale acestei boli.
”La numărul cazurilor de acum, încă facem față, dar dacă numărul cazurilor de la ATI se dublează, cu adevărat vom avea o problemă”, a mai spus Dorel Săndesc.
El a precizat că, acum, doar 50% din cazurile grave COVID de la ATI necesită ventilație mecanică, dar problema este că toți pacienții din aceste secții au potențial de agravare.
Dacă acest val va crește, se vor face eforturi să crească și numărul de paturi ATI pentru COVID, desigur în defavoarea celorlalți. Creșterea va face ca, până la urmă, să ajungem la un blocaj și să nu mai putem primi cazurile grave. Ar fi păcat.
Medicul Dorel Săndesc:
România a primit peste 10% din banii alocați de Uniunea Europeană pentru redresarea economică a țărilor UE după pandemia de coronavirus. Europarlamentarul Corina Crețu, fostul comisar european pentru politică regională, a spus în emisiune că suma obținută de România reprezintă „o şansă istorică”, dar a subliniat că pentru a obține acești bani, e nevoie de proiecte.
”Eu nu văd o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene în România și de aceea sunt sceptică, pentru că nu e de ajuns să ți se ofere bani. Am mai avut alocări și s-au pierdut bani din cauza faptului că nu au existat proiecte”, a afirmat europarlamentarul Pro România.
Dacian Cioloș, președintele Grupului Renew Europe din Parlamentul European și liderul PLUS, le transmite guvernanților să se asigure că această șansă istorică pentru România nu devine ”o ratare istorică”.
”Ca să folosești acești bani, trebuie să te angajezi că faci niște reforme. Cu statul român plin de găuri, unde banii se duc în buzunarele rețelelor mafiote sau sunt scurși de interese politice, de partid, cu un stat în care cetățenii nu văd coerență în modul de acțiune, nu vom putea face reformele de care avem nevoie în sănătate și educație”, a spus Cioloș, în emisiune.
Europarlamentarul a afirmat că programul de relansare economică al Guvernul Orban, în forma actuală, nu poate fi decât ”o culegere de dorințe”.
”Acum, toate resursele de creiere, de inteligență pe care le avem ar trebui reunite ca să ne pregătim pentru această șansă, dacă vrem ca ea să fie istorică și să nu fie ratată la fel de istoric”, a mai spus Cioloș.
Adriana Nedelea LA FIX, 17 iulie
Cazurile noi de coronavirus au crescut pentru a treia zi consecutiv, ajungând vineri la un nou record, de 799 infectări confirmate în 24 de ore.
În aproape cinci luni de la primul caz de coronavirus, peste 35.800 de persoane au fost infectate, dintre care aproape 25.000 s-au vindecat.
În spitale mai sunt acum aproape 8.400 de pacienți cu COVID, dintre care 273 sunt în stare gravă, în secțiile de Terapie Intensivă.
Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București are toată secția ATI plină și toate paturile pentru pacienți cu COVID ocupate, a anunțat în emisiune managerul spitalului, Beatrice Mahler.
”În acest moment, capacitatea de internare în Institutul Marius Nasta a atins limita maximă atât pentru pacienții cu COVID, cât și pentru pacienții din Terapie Intensivă”, a spus directorul celui mai mare spital de pneumologie din România, care de patru luni îngrijește bolnavi cu coronavirus.
Ea a precizat că medicii și asistenții care îngrijesc pacienți cu COVID sunt obosiți și fac eforturi mari pentru a rezista.
”Medicii și-ar dori să vadă o mai mare responsabilitate în jurul lor și oamenii să creadă nu doar atunci când ajung pe un pat de spital că există coronavirus”, a subliniat managerul Institutului de Pneumoftiziologie.
Cum numărul cazurilor de coronavirus este în fiecare zi tot mai mare, medicul Beatrice Mahler atrage atenția că în Institutul ”Marius Nasta” sunt puțini medici și asistenți de Terapie Intensivă și puțini epidemiologi.
Aproximativ 800 de pacienți cu COVID-19 au cerut să fie externați înainte de a se vindeca, după decizia Curții Constituționale, care a dus și la schimbarea legislației privind internarea obligatorie, plasarea în carantină și în izolare a celor care au boli infecto-contagioase.
Managerul spitalului care tratează pacienți cu tuberculoză spune că era nevoie de această lege, pentru că, până acum, un pacient putea fi internat imediat, dar pleca a doua zi din spital, ajungea acasă și după câteva zile se simțea mai bine, abandona tratamentul și mergea pe stradă, unde putea să infecteze mai multe persoane.
”Am avut și situații în care colegi din dispensar au deschis cercetare în cazul unor pacienți care refuzau să se interneze și rămâneau la domiciliu. Din păcate, am pierdut acele procese, pentru că instanța le-a cerut medicilor să demonstreze că pacientul a îmbolnăvit mai multe persoane”, a adăugat medicul.
Despre cei care nu cred că există coronavirus și că se pot îmbolnăvi, medicul spune că cel mai probabil nu au făcut o boală infecțioasă.
”O persoană care a făcut o boală infecțioasă și știe că a luată-o fără să aibă vreo vină, va crede că există posibilitatea să contacteze o boală infecțioasă fără să știe. Celor care nu cred le-a spune că, dacă ne cred că există tuberculoză, să ne creadă și când le spunem că există coronavirus”, a mai spus managerul Institutului ”Marius Nasta”
Adriana Nedelea LA FIX, 16 iulie
Un nou record de cazuri noi de coronavirus a fost anunțat joi 16 iulie: 777 de persoane cu infecție COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. Până acum, cele mai multe cazuri noi fuseseră anunțate pe 11 iulie: 698.
A crescut și numărul pacienților în stare gravă, internați la Terapie Intensivă, de la 248 miercuri la 261 joi.
De la începutul epidemiei, 35.003 persoane au fost confirmate cu coronavirus, dintre care 24.335 au fost externate, printre acestea fiind și 2.146 de pacienți asimptomatici. De asemenea, 757 de pacienți confirmați cu COVID-19 au fost externați la cerere.
În ultimele patru luni au murit 1.971 de pacienți cu COVID, 19 dintre decese fiind anunțate în ultimele 24 de ore.
La nivel mondial sunt peste 13,7 milioane de cazuri de coronavirus și aproape 590.000 de decese. Dintre persoanele infectate, aproape 8,2 milioane s-au vindecat.
Șase jucători de la Dinamo au fost confirmați cu coronavirus, iar meciul pe care echipa trebuia să îl joace joi cu Chindia Târgoviște, de la ora 19.00, a fost amânat.
Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a spus în emisiune ce se întâmplă acum cu meciurile din campionat și a vorbit despre măsurile luate după noile cazuri de coronavirus de la Dinamo.
”Astăzi se va repeta testarea pentru cei în cauză, iar mâine dimineață așteptăm noile rezultate. Cei de la Dinamo mi-au spus că toți cei șase jucători sunt asimptomatici. Se așteaptă demararea anchetei epidemiologice și în funcție de rezultate, vedem ce avem de făcut mai departe”, a precizat Justin Ștefan.
Parlamentarii vor da astăzi votul final în Senat la legea privind carantina și izolarea.
Laura Scântei, vicepreședintele Comisiei juridice a Senatului, a explicat în emisiune în ce condiții mai pot fi ținuți în spital pacienții cu coronavirus, inclusiv cei asimptomatici.
”Internarea pentru investigații medicale se face pentru o durată de cel mult 48 de ore. Este un termen maximal, pe care medicul nu îl poate depăși, dar poate termina investigațiile mai repede”, a spus senatoarea PNL.
Ea a vorbit și despre ce pot face pacienții nemulțumiți de internarea obligatorie sau izolarea la domiciliu și a explicat cum pot contesta în instanță deciziile, dar și cât timp au la dispoziție instanțele pentru a soluționa plângerile.
”Persoana are posibilitatea să conteste în instanță. Toate plângerile se judecă la judecătoria cea mai apropiată de locația unde se află în izolare. Este o procedură de urgență, cu termene foarte scurte”, a spus Laura Scântei.
”Chiar dacă a contestat și așteaptă decizia instanței, persoana confirmată are obligația să nu părăsească locația, adică domiciliul sau spitalul. Pentru că nu putem să îl lăsăm să circule până la pronunțarea instanței. Dacă nu rămâne, își asumă o angajare a răspunderii penale, pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor”, a precizat senatoarea.
Vicepreședintele Comisiei juridice a Senatului a făcut precizări și în cazul informaţiei false, care a circulat în unele grupuri pentru părinți, că minorii cu părinţi infectaţi cu COVID-19 ar fi luați de Autoritatea pentru Protecţia Copilului cât timp aceștia sunt internați.
Copilul nu va fi plasat într-o formă de ocrotire temporară care presupune suspendarea drepturilor părintelui. Autoritatea nu va putea dispune niciodată că un copil trebuie să fie instituționalizat. Nu există o astfel de prevedere.
Ea a explicat că părintele este singurul care decide în grija cui rămâne copilul și poate alege un alt membru al familiei sau familia unui coleg de școală, ori familia unui vecin.
Adriana Nedelea LA FIX, 15 iulie
641 de noi cazuri de coronavirus au fost anunțate miercuri, numărul total ajungând la 34.226.
Guvernul decide astăzi dacă prelungește cu încă 30 de zile starea de alertă, Parlamentul hotărăște cum se va face carantinarea și izolarea persoanelor confirmate cu COVID sau suspecte de infectare.
În contextul creșterii cazurilor de coronavirus, redeschiderea restaurantelor a fost din nou amânată. Octav Dura, membru fondator al Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor (HORA), spune că este puţin probabil ca autorităţile să permită deschiderea restaurantelor, după creşterea cazurilor de COVID-19.
- Am luat toate măsurile de securitate pe terase faţă de angajaţi şi clienţi. Am propus autorităţilor reguli noi pentru partea de interior.
- Considerăm că lumea nu poate trăi fără ieşiri la restaurant.
- Mai mult de jumătate dintre restaurante ar putea intra în colaps dacă nu se vor deschide în acest an.
- Aproximativ 60% din cele 40.000 de restaurante şi terase s-au deschis în starea de alertă, însă şi acestea funcţionează şi încasează la mai puţin de jumătate faţă de anul trecut.
- Considerăm că trebuie să urmeze o parte de ajutor pentru aceste firme, pentru că nu doar antreprenorii au de suferit, ci şi angajaţii din industrie, care sunt în jur de 400.000.
Adriana Nedelea LA FIX, 14 iulie
Numărul cazurilor noi de coronavirus a crescut din nou, marți fiind anunțate 637, față de 413 luni.
33.585 de persoane au fost diagnosticați cu coronavirus de la începutul epidemiei, dintre care 21.803 s-au vindecat, iar alți 1.995 au fost asimptomatici. Ultimele date arată că 658 de pacienți confirmați cu COVID-19 au fost externați la cerere.
1.931 de pacienți cu COVID-19 au murit, 30 de decese fiind anunțate în ultimele 24 de ore.
”Să nu privim cu teamă, dar să știm că infecția e mai mult decât reală”
Medicul Adrian Marinescu, specialist în boli infecțioase la Institutul ”Matei Balș” din București, a vorbit în emisiune despre cât de alarmantă este creșterea cazurilor noi de COVID-19.
Este clar că suntem pe o curbă ascendentă, cu număr mare de infectări. Când nu există măsuri, se produce efectul de domino, adică persoana infectată vine în contact cu alte persoane și numărul cazurilor începe să crească.
- Este clar că trebuie să existe un echilibru între măsurile de relaxare pe care toți le așteptăm și măsurile de prevenție care să împiedice infectarea. Din păcate, acum nu există.
Măsurile de prevenție pe care le știm bine din teorie, nu prea le punem în practică în aceste zile. Uităm că măsurile de prevenție trebuie să intre în rutină. Lucrul acesta a dus la situația de acum.
- Despre cei peste 600 de pacienți cu COVID-19 externați la cerere: Dacă nu există izolarea, riscul de transmitere a bolii către cei din jur este foarte mare. Acesta e motivul pentru care izolarea este obligatorie și e valabilă la orice boală infecțioasă cu risc mare de transmitere, cum este și coronavirusul.
- Chiar dacă unii fac forme ușoare, s-ar putea ca cel de lângă să aibă o boală cronică, să fie o persoană în vârstă și să facă o formă severă.
Dacă înțelegem că măsurile ar putea să ne ajute, în perioada următoare ar putea fi o evoluție pozitivă. Dacă nu facem asta, vom merge pe o curbă ascendentă.
- Dintre pacienții care fac forme severe, se vor selecta cei care ajung la Terapie Intensivă.
- În Terapie Intensivă, ușor-ușor a crescut numărul pacienților și, categoric, se poate mult mai mult.
- Dacă nu credem în SARS-CoV2, e clar că ne vom infecta, îi infectăm apoi și pe cei din jur și lucrurile, în loc să se încheie și să avem o perioadă liniștită, vor fi invers.
- Întotdeauna când ai peste 600 de cazuri de coronavirus într-o zi vei avea și forme severe și decese, din păcate.
- Pacienții fără forme severe ale boli, aproape toți ajung să intre într-o normalitate a vieții lor, adică nu au probleme.
- Pacienții cu forme severe pot să rămână cu sechele, cu complicații pulmonare o perioadă și să aibă o evoluție imprevizibilă.
Nu trebuie să existe panică, nu trebuie să privim cu teamă, dar trebuie să fim realiști, să privim cu seriozitate și să luăm în calcul că infecția este mai mult decât reală.
În emisiune a vorbit și avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, după ce Libertatea a scris că în dosarul Caracal există și un martor care ar fi putut să ajute la prinderea lui Dincă, dacă ar fi vorbit a doua zi după răpire, când fata era încă în viață.
Avocatul Aurel Moldovan a spus că nu a știu de existența acestui martor și, deși trebuia să asiste la audierea lui, nu a știut ce declarații a făcut acesta în fața procurorilor DIICOT.
”Ar fi trebuit începută urmărirea penală în cazul lui, pentru că a ascuns, a tăinuit adevărul și nu a făcut altceva decât să îl favorizeze pe Dincă. Eu l-aș fi băgat ca și complice în urmărirea penală și l-aș fi trimis alături de Dincă în instanță, pentru că de informația lui atârna existența Alexandrei alături de familie”, a spus avocatul.
Moldovan a mai spus că, la Tribunalul Olt, unde este acum dosarul Caracal, Gheorghe Dincă a spus că nu le-a omorât pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu.
”Gheorghe Dincă dorește să fie trimis dosarul la procurori și să nu fie judecat pentru infracțiunile de omor. El, de când a fost arestat și până acum, a fost oscilant în declarații și a avut depoziții diferite”, a adăugat avocatul.
Adriana Nedelea LA FIX, 13 iulie
Numărul cazurilor noi de coronavirus a scăzut luni cu aproape 300 față de recordul de 698 anunțat sâmbătă și cu aproape 50 față de duminică.
Luni 13 iulie, numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 32.948, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 413 noi infecții.
În spitale mai sunt 6.922 de pacienți cu COVID-19, după ce 23.552 s-au vindecat și au fost externați, iar alți 573 testați pozitiv au fost externați la cerere. La Terapie Intensivă sunt luni 235 de pacienți, în scădere cu 8 față de duminică.
În aproape patru luni ce la primul deces din cauza coronavirusului, au decedat 1.901 pacienți, dintre care 17 în ultimele 24 de ore.
Guvernul urmează să decidă dacă mai prelungește starea de alertă, care se va încheia pe 16 iulie, cu încă 30 de zile.
Legea privind izolarea și carantinarea persoanelor cu COVID-19 sau suspecte de infectare cu noul coronavirus este încă la vot în Parlament.
În emisiune, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut declarații despre
despre dreptul presei la informare, după ce PRO TV, o televiziune care informează și care face apel la respectarea regulilor, a transmis o notificare prin care le interzice jurnaliștilor să scrie despre angajații infectați cu COVID-19 ai postului.
Cristian Tudor Popescu a spus că notificarea trimisă de Pro TV este, cel mai probabil, ”un exces de zel al unor juriști ai postului”.
”Nu aveau voie, din punct de vedere al deontologiei și al civilizației jurnalistice din România, să interzică unor unități de presă să informeze despre un subiect categoric de interes public, legitim, și anume boala COVID-19 și răspândirea ei în această țară și, în acest caz, în Pro TV”, a afirmat Cristian Tudor Popescu.
El a precizat că în cazul ”chermezei” de la lansarea hotelului din stațiunea Olimp, autoritățile ar trebui să se autosesizeze și să facă cercetări.
Jurnalistul a mai spus că dacă se confirmă că Andreea Esca, ”probabil cel mai cunoscut om de televiziune din România”, are coronavirus, poate fi asta ”o lecție” pentru cei aproape 1.000 de oameni care au protestat duminică în Piața Victoriei, de unde au strigat că virusul nu există și că actualul guvern vrea de fapt instituirea dictaturii.
Întrebat ce ar întreba-o acum pe Andreea Esca, Cristian Tudor Popescu a spus că i-ar sugera să dea un scurt comunicat ”despre starea ei actuală, fiind vorba de un subiect categoric de interes public”.
Adriana Nedelea LA FIX, 10 iulie
Numărul cazurilor noi de coronavirus a scăzut cu 22 față de joi, vineri fiind anunțate 592, a doua cea mai mare creștere de la începutul epidemiei în România.
Cazurile noi de coronavirus au crescut și în Grecia după redeschiderea turismului. Autoritățile ar putea anunța vineri noi restricții și măsuri pentru turiști, fiind posibilă inclusiv o închidere a granițelor pentru români, la fel cum s-a întâmplat în cazul Serbiei.
Consultantul în turism Traian Bădulescu a vorbit în emisiune despre riscurile pentru români de a mai pleca acum în vacanță în Grecia sau în altă destinație din străinătate în anul coronavirusului.
- S-ar putea să ne vizeze (măsurile care vor fi luate de Grecia – n.r.), să sperăm că nu vom discuta de închiderea granițelor.
- Lumea s-a schimbat, iar regulile se schimbă în toată lumea.
- Cred că noi trebuie să ne așteptăm la schimbări, rămâne de văzut ce va decide guvernul elen. E posibil să fie măsuri suplimentare, de exemplu: fiecare turist să fie testat la trecerea granițelor, să vină cu un test COVID-19 efectuat cu patru zile înainte de a trece granița. Momentan, sunt supoziții.
- Grecii au luat măsuri drastice în perioada în care au avut granițele închise, au și avantajul unei populații în mare parte rurale.
Grecia a avut puține cazuri, dar au venit turiștii și au început problemele.
Consultantul în turism ne sfătuiește să fim precauți atunci când mergem în străinătate și să verificăm mereu condițiile pe care le impun țările respective.
Regulile se schimbă peste noapte. Turistul trebuie să fie precaut și să respecte măsurile în vigoare.
- Turiștii să-și facă asigurări, costă între 25 și 100 de lei de persoană.
Turiștii trebuie să-și asume că se poate întâmpla orice în vacanță, fie să se întoarcă mai repede în țară, fie să stea în izolare.
Traian Bădulescu a vorbit și despre vacanțele în Turcia, o destinație turistică aflată printre preferatele românilor.
- Se vorbește de data de 18 iulie, atunci ar putea fi reluate zborurile internaționale de linie și charter, dar rămâne de văzut.
- Sunt mulți turiști care și-au făcut rezervări, așteaptă și agențiile de turism să vadă ce se întâmplă.
- Estimarea mea este a doua parte a sezonului, a doua parte a lunii august, dar și luna septembrie.
Adriana Nedelea LA FIX, 9 iulie
Numărul cazurilor noi de coronavirus continuă să crească, joi fiind anunțate 614 infecții cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, cu 59 mai multe decât ieri.
De la începutul epidemiei și până joi 9 iulie au fost confirmate 30.789 de cazuri de coronavirus, iar cel mai mare număr de cazuri noi este cel anunțat joi.
Dintre pacienții cu COVID-19, 1.834 au murit, 17 dintre decese fiind anunțate în ultimele 24 de ore.
După ce au fost anunțate ultimele date privind evoluția cazurilor de coronavirus, președintele Klaus Iohannis a declarat că trăim o perioadă cu extrem de multă incertitudine și că deocamdată nu este posibil să revenim aproape de normal, dar ține de fiecare dintre noi să ne apropiem de normalitatea de dinaintea pandemie.
Klaus Iohannis a făcut un apel la colaborare instituţională și a cerut Parlamentului să adopte urgent legea privind carantina și izolarea, pentru a da autorităților pârghiile să acționeze pentru protejarea sănătății oamenilor.
Coronavirus în televiziunea publică
Unul dintre cazurile noi de coronavirus este în TVR. Directorul de comunicare al televiziunii publice, Mircea Radu, a spus, în emisiune, că de la medicul TVR a aflat că angajatul confirmat cu coronavirus este un caz ușor, asimptomatic, afebril, fără dureri în gât și fără probleme respiratorii.
”TVR va începe testările, iar pentru început vor fi câteva sute, primii testați vor fi cei care au fost în proximitatea angajatului confirmat cu coronavirus”, a adăugat Mircea Radu.
El a mai spus că toți cei care vor fi testați pentru că au intrat în contact cu angajatul cu COVID-19 vor sta în autoizolare până primesc rezultatele testelor, care vor veni în 48 de ore.
”Toți colegii au respectat întocmai regulile de distanțare de 1,5 – 2 metri și au purtat măști. În fața oricărui studio din TVR și pe culoare sunt dezinfectanți și toată lumea se dezinfectează acolo”, a precizat Mircea Radu.
Adriana Nedelea LA FIX, 8 iulie
Autoritățile au anunțat miercuri cea mai mare creștere a numărului de cazuri de coronavirus în 24 de ore de la începutul pandemiei: 555.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vorbește de posibilitatea revenirii la starea de urgență. Primele declarații ale ministrului după anunțarea cifrelor alarmante, în direct la Libertatea.
Principalele declarații ale ministerului Sănătății Nelu Tătaru:
„Cum am ajuns aici? Prin nerespectarea unor reguli. Un al doilea moment a fost când nu am mai avut acele pârghii, precum izolarea sau carantinarea. Sperăm ca la mijlocul săptămânii viitoare să avem și lege. Este drept în aprilie aveam mai puține testări, ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri.”
„Vom identifica, vom trata, în măsura în care pacientul vrea și își asumă o internare sau va vrea să respecte o izolare la domiciliu. Oricum atât spitalele, cât și direcțiile de sănătate publică fac aceeași activitate până să fie declarate neconstituționale acele două articole din legea 95 sau din ordonanța de urgență 11 din 2020”, a explicat Nelu Tătaru în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX.
Ministrul Sănătății spune că în perioada următoare trebuie să ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri și pentru că nu mai există pârghii legale.
„Azi avem 555 de cazuri, cel mai mare fusese de 523 pe 11 aprilie este drept atunci aveam mai puține testări. Noi ne așteptăm la o creștere în următoarea perioadă, mai ales că există tendința la aglomerări urbane. Există și o influență negativă în a nu respecta regulile de distanțare, de exemplul portul măștii în interior. Vom asista zilele următoare la o creștere a numărului de cazuri, determinată și de creșterea numărului de teste”, a mai explicat ministrul Sănătății.
„Avem medici suficienți în acest moment, noi adaptăm numărul de cazuri dintr-un județ sau altul prin detașarea medicilor, chiar dacă este permisă cu acordul angajatului și angajatorului, către zonele mai fierbinți să spunem așa”.
De asemenea, Nelu Tătaru susține că telemunca rămâne o alternativă care poate fi menținută și în afara unei pandemii și este indicată. Celor care trebuie să meargă la muncă, ministrul Sănătății le cere să respecte recomandările.
Cât despre revenirea la starea de urgență:
Facem evaluarea noastră zilnică, iar în momentul în care vom vedea că sistemul medical nu mai face față, vom solicita CNSU și președintelui României starea de urgență, dar nu este cazul acum.
În emisiune a vorbit și prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, infectat cu coronavirus, care de patru zile este internat în spital cu soția și copilul.
„Suntem asimptomatici, dar această stare de asimptomatologie se poate schimba oricând. Respectăm recomandările medicilor și facem analize. Acum primim doar paracetamol, la cerere, pentru că nu primesc tratament cei asimptomatici. Băiețelul are indicație de sirop pentru copii, pentru că a avut un pic de febră”, a spus prefectul Clujului.
Despre cea mai mare creștere a cazurilor noi de coronavirus de la începutul epidemiei, anunțată miercuri de autorități, prefectul a spus că numărul este foarte îngrijorător.
”Măsurile de relaxare așteptate de cetățeni au fost poate tratate cu prea mare ușurință de cetățeni. Ne lipsește prudența”, a adăugat Abrudean.
Adriana Nedelea LA FIX, 7 iulie
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a făcut primele declarații în direct la Adriana Nedelea LA FIX după ce a anunțat că nu mai candidează din partea PSD la Primăria Sectorului 3.
El a spus că nu demisionează din PSD, însă nu a dorit să ofere detalii despre echipa care îl va susține la următoarele alegeri locale.
Nu o să mă înscriu în PRO România. Iată, fără să vreau v-am dat un indiciu. Îi mulțumesc domnului Ponta, putem colabora, dar probabilitatea de a mă înscrie în PRO România este foarte mică înspre zero.
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3:
Întrebat despre posibilitatea de a compromite candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei și de a afecta rezultatele alegerilor locale pentru PSD, primarul Sectorului 3 a spus că nu asta este intenția, ci doar dorește să facă lucrurile „așa cum consider că este bine”.
Pentru mine, cel mai simplu era să rămân să candidez din partea PSD, iar lucrurile ar fi fost simple. Dar nu vreau să fac lucrurile simplu, ci corect. Vreau să merg într-o zonă în care să mă simt confortabil și unde principiile mele să fie respectate.
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3:
Principalele declarații ale primarului Sectorului 3, Robert Negoiță:
- Eu fac lucrurile așa cum consider că e bine să le fac. Știe bine Gabriela Firea despre nemulțumirile mele și, chiar dacă suntem prieteni sau rude, drumurile noastre sunt personale, individuale.
- Fiecare gândește diferit, așa e viața.
- Intenția mea nu este aceea de a încurca pe cineva, ci de a face lucrurile așa cum consider eu că este bine, chiar dacă îmi asum și situații complicate.
- Pentru mine, cel mai simplu era să rămân să candidez din partea PSD, iar lucrurile ar fi fost simple. Dar nu vreau să fac lucrurile simplu, ci corect. Vreau să merg într-o zonă în care să mă simt confortabil și unde principiile mele să fie respectate.
- O să fac un anunț în acest sens mâine. Lucrurile bine făcute trebuie bine pregătite.
Nu mi-am dat demisia din PSD și nu îmi dau demisia. Aș fi făcut asta dacă nu aș fi fost în situația de a-mi încheia mandatul. Mai am lucruri de făcut în Sectorul 3.
- Nu o să mă înscriu în PRO România. Iată, fără să vreau, v-am dat un indiciu. Îi mulțumesc domnului Ponta, putem colabora, dar probabilitatea de a mă înscrie în PRO România este foarte mică, înspre zero.
- Nu este singura ofertă pe care o am.
- Au fost mulți foști colegi care m-au felicitat. Am primit mesaje de regret și cam atât.
- Am vorbit cu Gabriela Firea, aseară am avut o intervenție televizată, iar ea mi-a dat un mesaj care m-a deranjat, am sunat-o și am vorbit. Nu cred că trebuie făcut comerț cu familia, sunt chestiuni care țin de viața intimă.
- Am amintit chiar săptămâna trecută despre cei care căpușează partidul, am vorbit despre domnul Bădălău, care a fost premiat, este un exemplu negativ.
- Nu am avut niciodată previziuni, abilități de clarvăzător. Eu am speranța că cetățenii din București știu să analizeze care este cea mai bună soluție pentru noi, bucureștenii. Pe cine susțin eu e irelevant. Cu toții trăim în acest oraș și nu doar noi, ci și familii noastre.
- Nu am spus că Gabriela Firea trebuie să facă un pas în spate, cine sunt eu să recomand asta?
- E greu să fac evaluarea cuiva. Am propria mea opinie, o împărtășesc într-un cadru restrâns. Lucrurile sunt atât de vizibile încât nu cred că este nevoie de cineva care să puncteze ceva în mod special.
Bucureștiul are nevoie de pasaje, are nevoie de infrastructură, de dezvoltare. Fără aceste proiecte absolut necesare, murim. Nu este imposibil așa ceva. E foarte grav că pe această zonă nu s-a întâmplat nimic în ultimii ani. Nu unul, doi, trei. 30 de ani!
- Echipa pe care încercăm să o formăm este o echipă care respectă un set de valori pe care eu le menționez de mai multă vreme. Nu vin cu nimic nou. Dați-mi voie să nu fiu atât de politician, ci să fiu eu însumi și să-mi mențin același punct de vedere și aceeași grilă de valori.
- Episodul de săptămâna trecută m-a surprins neplăcut, cel cu domnul Bădălău. Un alt aspect: vin alegerile locale, iar lucrurile trebuie clarificate în PSD.
- Situația mea din PSD este de mai mulți ani, de când cu Liviu Dragnea. Îmi este greu să cred că cineva poate fi surprins de decizia mea. Nu e nimic extraordinar, lucrurile vin în aceeași direcție în care s-au întâmplat în ultimii ani.
Să nu uităm de scrisoarea deschisă pe care am transmis-o și din care nu s-a respectat nimic. Cele șapte puncte de acolo sunt esențiale pentru PSD.
Adriana Nedelea LA FIX, 6 iulie
Românii care merg cu mașina în vacanță în Grecia stau și câte cinci ore la cozile de la vama Kulata-Promachonas, care se întind și pe 10 kilometri.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Oana Darie, a declarat că, din informațiile reprezentanților Consulatului României la Salonic, aflați în vama Kulata-Promachonas, acum, coloanele de mașini sunt sub trei kilometri, iar timpul de așteptare este de aproximativ o oră și 30 de minute.
”Accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi și sunt operaționale trei puncte pentru testarea COVID. Durata procedurilor de trecere a frontierei, respectiv verificarea documentelor și testarea, este de aproximativ 3-4 minute”, a precizat Oana Darie.
Ea a mai spus că autoritățile române au făcut demersuri pentru găsirea unor soluții, dar deciziile trebuie să vină de la autoritățile elene.
”Sperăm că autoritățile elene vor găsi soluții, fie prin deschiderea unor noi puncte de trecere a frontiere, fie prin identificarea unor soluții tehnice în punctul de trecere Kulata-Promachonas, care să faciliteze reducerea timpului de așteptare și de trecere efectivă spre Grecia”, a adăugat Oana Darie.
Ea a spus că MAE are 3 recomandări pentru românii care merg în vacanță în Grecia:
- să țină cont de recomandări și de riscul de a aștepta în punctul de trecere a frontierei;
- să completeze din timp, cu cel puțin 48 de ore înainte, formularul de localizare și să îl aibă la îndemână când ajung în frontieră;
- să se informeze temeinic înainte de a pleca la drum. Cea mai recomandată sursă de informare ar fi site-ul autorității elene travel.gov.gr, unde sunt informații și proceduri privind condițiile de intrare și ședere în Grecia. Tot pe acest site sunt și informațiile relevante pentru situația în care un cetățean e depistat pozitiv pentru infecția cu COVID-19.
Oana Darie a precizat că românii se pot informa despre condițiile privind călătoriile în străinătate și măsurile luate de autoritățile acestor state de pe site-ul MAE, unde există secțiunea specială ”Atenționări Călătorie”. Informații despre călătoria în Grecia se pot obține și de pe site-ul Ambasadei României la Atena și de pe pagina de Facebook a Consulatului României la Salonic.
Purtătorul de cuvânt al MAE le-a mai recomandat românilor care călătoresc în această vară într-un stat UE să aibă la ei și cardul european de sănătate.
Drăgan: ”Vama Macaza, pe unde se trecea fără coadă, închisă fără un anunț prealabil”
Despre situația din Grecia a vorbit în emisiune și Dan Drăgan, român stabilit în Thasos și reprezentantul comunității Forum Grecia.
Dan Drăgan a spus că sunt români care au intrat în Grecia și prin vama Macaza, unde nu au stat la cozi, așa cum se întâmplă în vama Kulata-Promachonas.
El a precizat că deși site-ul elen travel.gov.gr a anunțat încă din 30 iunie că principalul punct de trecere e la Kulata, în perioada 1-5 iulie s-a putut traversa din Bulgaria către Grecia și pe la vama Macaza.
Dan Drăgan spune că autoritățile române din Grecia dau informații contradictorii despre deschiderea punctului de trecere a frontierei de la Macaza.
Consulatul de la Salonic spunea că vama Macaza e deschisă, iar Ambasada de la Atena spunea că e închisă. Autoritățile noastre nu prea știu exact ce să spună.
Dan Drăgan, român stabilit în Thasos, reprezentantul comunității Forum Grecia:
Dan Drăgan susține că a trimis mesaje pentru informare și la MAE român, dar nu a primit niciun răspuns.
El susține că sâmbătă a încercat să afle dacă se închide vama Macaza, dar nu a primit niciun răspuns oficial. Duminică, însă, a fost închis acest punct de trecere a frontierei dintre Bulgaria și Grecia.
Fără un anunț prealabil, ieri, în jurul orei 14.00, vama Macaza a fost închisă turiștilor pentru accesul din Bulgaria în Grecia.
Dan Drăgan, român stabilit în Thasos, reprezentantul comunității Forum Grecia:
După închiderea punctului de trecere a frontierei de la Macaza, unde unii au ajuns după 8 ore de mers, mii de turiști români au fost direcționați către Kulata. După alte cinci ore de mers, ”au găsit coadă de 12-15 kilometri și au așteptat 5-6 ore să treacă”, a mai spus Drăgan.
El o contrazice pe Oana Darie și spune că timpul de așteptare în vama Kulata s-a redus, nu la o oră și jumătate, ci la sub 3 ore.
Adriana Nedelea LA FIX, 3 iulie
Controale dure pe litoral și sancțiuni severe pentru cei care nu respectă regulile de distanțare socială a anunțat vineri șeful Poliției Române, după ce weekendul trecut a fost unul foarte aglomerat pe plaje, unde oamenii au uitat de orice regulă din pandemie.
Fiecare terasă, fiecare plajă vor fi luate la control amănunțit de echipaje mixte formate din polițiști, jandarmi, inspectorii sanitar-veterinari și de protecție a consumatorului. Proprietarii de terase riscă sancțiuni dure și chiar suspendarea activității, dacă nu respectă regulile care le-au fost impuse de când au putut să redeschidă.
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, și Anca Nedea, directorul executiv al Organizației Patronale Mamaia – Constanța au vorbit despre ultimele decizii privind verificările și sancțiunile anunțate de șeful Poliției.
Principalele declarații făcute de primarul Decebal Făgădău
- Județul Constanța, municipiul și zona de litoral, este în partea a doua a clasamentului numărului de infectări, suntem aproape de coada clasamentului.
- Anul acesta, am întâlnit o responsabilitate, chiar o teamă din partea operatorilor economici. Au fost primii care au cerut să le spunem ce măsuri trebuie să implementeze și o vor face.
- Am văzut hotelieri sau operatori de plajă care au luat măsuri mai repede și mai eficient decât unele instituții publice.
- Litoralul este un loc bun pentru un exercițiu de imagine, dar cred că noi trebuie să fim ponderați, echilibrați, pentru că sezonul estival abia a început.
Nu este o situație dezastruoasă pe litoral, lucrurile sunt sub control.
- Eu sunt pentru măsuri de prevenție și pentru a le explica oamenilor, pentru o acțiune de îndrumare.
- În continuare spălăm și dezinfectăm trotuarele, zonele de promenadă, zonele aglomerate.
- Pentru zonele de terase, ca să nu plătească mult și să spună că nu au putut să asigure distanțare socială, am redus taxa de ocupare cu 99%. Asta înseamnă că pentru terasă, în stațiunea Mamaia, plătești taxă mai puțin de un leu pe lună.
- Noi le-am pus în schimb trei condiții: să facă terasa mare, ca să asigure regulile de distanțare socială, să asigure igiena locului, ca să ai grijă de clienții de pe terasă, cu măsuri concrete de protecție a oamenilor, și să pună o floare.
- Sper ca această acțiune, pe care o salut de altfel, să fie una de îndrumare, nu de a arăta cu degetul către operatorii economici și de a căuta vinovați.
- Faimoasa horă de pe faleza din stațiunea Mamaia nu putea fi controlată nici de primar, nici de patronul terasei în fața căreia s-a întâmplat și nici de o patrulă de doi polițiști, dacă ar fi fost în zonă, pentru că 50-60, 100 de persoane au început o acțiune spontană.
- S-a vorbit peste tot de roata panoramică din zona cazinoului. În fiecare dimineață se face dezinfecția cabinelor, a locului de așteptare, există marcaje de păstrare a distanței atunci când lumea stă și așteaptă să urce în gondole, se urcă cu mască, sunt anunțuri.
Am văzut hotelieri, deținători de terase care au luat măsuri mult mai bune decât instituțiile publice.
Sper că această creștere a numărului de controale pe litoral să fie o activitate eficientă. În general, acțiunile acestea sunt raportate ca ”am făcut atâtea controale și am dat atâtea amenzi”, nu schimbă lucrurile fundamental.
- Trebuie să lucrăm la educație și conștientizare. Turiștii trebuie să înțeleagă că trebuie să se protejeze.
Am întâlnit, ca linie generală, o abordare responsabilă, dar există și un număr suficient de mare de oameni mult prea relaxați, care nu iau niciun fel de măsură.
- Operatorii economici, în situația în care se repetă acțiuni care nu sunt pe proprietatea private, ci pe domeniul public, trebuie să semnaleze și să ia atitudine.
Nu poți să acoperi câteva sute de mii de turiști, să aduci, oricât ai suplimenta, câteva sute de mii de polițiști. Nu poți avea câte un polițist la fiecare turist.
- Prima atitudine o pot avea chiar operatorii economici, la fața locului. Să le spună: ”Măi, oameni buni, nu e bine ce faceți! Dacă vă mai adunați în horă, îmi închid afacerea. Voi nu vă protejați și ne puneți în pericol pe noi toți”. Cam aceasta ar trebui să fie atitudinea pe care ar trebuie s-o aibă orice acțiune.
Fiecare dintre cei care vin pe Litoral și sunt ”relaxați” îi pun în pericol pe ceilalți
- Sunt oameni care au credite ca să-și susțină afacerea și s-au străduit ca turiștii să aibă tot confortul și toată siguranța în acest sezon estival în Constanța.
- Turiștii trebuie să respecte regulile minime, pentru că nu avem lucruri extraordinare de făcut: masca în spațiile închise, distanța socială, reguli de igienă, pentru care peste tot este dezinfectant la îndemână.
Să respecte regulile minime și vom fi în siguranță. Altfel, pierdem cu toții.
- Litoralul românesc are măsuri mult mai bine implementate decât alte destinații turistice, cum ar fi Bulgaria, Grecia.
- Lucrurile sunt sub control. La noi, până și salvamarii sunt instruiți cum să protejeze turiștii, nu doar să-i salveze.
- Turiștii sunt în siguranță. Sunt câteva cazuri izolate, dar nu din partea noastră, ci tot din partea turiștilor ceva mai relaxați.
Principalele declarații ale Ancăi Nedea, directorul executiv al Organizației Patronale Mamaia – Constanța
- În România încă nu știm ce înseamnă să avem cultura afacerilor, iar afaceristul român este urât.
- Nimeni nu știe ce înseamnă, ca om de afaceri din turism, să ai credite luate pentru afacere, dar să ai banii blocați, să angajezi 70-80 de oameni, să riști tot ce ai, iar după ce ai luat măsuri, să vine cineva să nu respecte regulile. Toți angajații respectă măsurile, au măștile non stop.
- Am copilul alături de mine, deci nu pot spune că nu este de încredere litoralul.
Sunt unii turiști care nu au mască, nu folosesc covorașe dezinfectante, nu respectă regulile, iar ei nu cred în pandemie. Oamenii cred că sunt mințiți! Noi suntem undeva la mijloc, între cei care respectă și cei care nu, iar cei care nu respectă regulile, ne răspund agresiv.
- Statul român a aruncat toată răspunderea pe umerii noștri, pentru a nu pierde voturi. Nu au vrut asumarea pierderii voturilor și nu au implementat măsuri.
- Alegeți cu cap unde vă duceți! Vedeți dacă proprietatea are măsuri, vedeți dacă se comunică cu oamenii pe Facebook.
- Dacă vrei cazare la apartament, îți asumi riscurile.
- Ar fi bine dacă nu s-ar gândi guvernanții doar cum să dea bine în ochii oamenilor și ar urmări și să implementeze măsuri.
- Dacă te gândești că stai doar un an, atunci nu faci nimic.
Adriana Nedelea LA FIX, 2 iulie
Drumul pentru vacanța în Grecia a ajuns un calvar, după ce autoritățile elene au lăsat deschisă o singură intrare dinspre Bulgaria: vama Kulata-Promachonas. Nu este singura măsură luată de Grecia de la redeschiderea turismului: turiștii intră doar cu formulare de localizare, sunt testați pentru coronavirus și intră în carantină 14 zile dacă sunt infectați cu COVID-19.
Principalele declarații ale lui Răzvan Pascu, consultat în turism:
„Sunt mulți care s-au supărat, pe drept, pentru nu ne-am așteptat să se întâmple asta, a fost o surpriză și pentru organizația elenă de turism. Un motiv ar fi că acele granițe nu sunt dotate cu scannere, pentru că de când s-au introdus acele formulare electronice, ele au un cod QR pe ele, care trebuie citit. Și tot în vamă se fac, aleatoriu, testele COVID. Au închis punctele pentru că nu erau pregătite pentru fluxul mare de turiști. E un singur punct oficial deschis, dar oameni care mi-au scris au spus că au trecut și prin alte puncte de trecere. Nu pot să fac o recomandare, să îi pun pe oameni să ocolească și să trezească acolo că nu pot să intre”, a declarat Răzvan Pascu, consultat în turism.
Răzvan Pascu a vorbit și despre formularul pe care trebuie să-l completeze românii.
„Legat de acel formular, dacă ai apucat să-l completezi și să pui ca punct de trecere Makaza, atunci înțeleg că ți se acceptă în continuare să treci pe acolo, așa mi-au spus oamenii. Deși înțeleg că, oficial, deși ai Makaza pe formular, tu te duci la noul punct de trecere al frontierei, Kulata.
Acel formular trebuie completat exclusive online, cu minim 48 de ore înainte de plecare, poți să-l completezi și cu o săptămână. Primești un mail de confirmare că l-ai completat, după care, în câteva ore, primești un alt mail în care primești un cod de bare, acel cod QR. Acesta trebuie să-l păstrezi pe telefon sau să mergi cu el tipărit”, a mai explicat Răzvan Pascu.
Nu sunt singurele recomandări făcute de Răzvan Pascu.
„Dacă ai mai multe locații de cazare în Grecia, formularul nu te lasă fizic să treci mai mult de trei. Atunci, recomandarea pe care și eu am primit-o este să faci două formulare. Pe primul le vei trece pe primele trei, în ordine și pe al doilea ce a mai rămas. Mergi cu ambele. Dacă mergeți împreună cu copii care au sub 18 ani, nu trebuie să faceți formular pentru ei, există o rubrică ”adaugă persoane”, a explica consultantul în turism.
De asemenea, Răzvan Pascu a mai spus că deplasarea pe cale aeriană către Grecia este o variantă mult mai bună.
„Începând de ieri, toate aeroporturile de pe insulele din Grecia s-au deschis, există și un prim charter, care a zburat ieri din România. Înțeleg că i-a testat pe toți, nu înțeleg de ce, pentru că într-un alt comunicat transmis de autoritățile din Grecia, acum două zile, scria că românii nu sunt încadrați în nicio grupă de risc și că se va face testarea aleatorie, care este foarte rară.”
Dacă ați greșit formularul, nu este o posibilitate tehnică să modificați, trebuie să refaceți formularul de la capăt. Este important să puneți datele de contact și toate locațiile de cazare pentru că cel mai probabil nu o să vă verifice prea multă lume. Dar dacă se întâmplă să fiți depistați acolo, să nu se spună că ați infectat în mod voit pe cineva”, a mai spus consultantul în turism.
Acesta a precizat care sunt rutele de ieșire din Grecia și care a fost mesajul autorităților.
„Aseară, consulatul României de la Salonic a postat pe Facebook că oficial se poate ieși doar pe la Kulata, mă refer la a intrarea din Bulgaria către Grecia. Dar dacă vrei să ieși, se poate face prin trei granițe, inclusiv prin Macedonia și prin Makaza.
Mare atenție, dacă sunteți în vestul României și ruta cea mai simplă era Serbia, Macedonia, Grecia, să nu alegeți această rută, pentru că granița dintre Macedonia și Grecia este închisă de vreo lună”, a mai spus acesta.
Adriana Nedelea LA FIX, 1 iulie
Șefa Comisiei pentru COVID-19 din Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, a spus în emisiune cât de alarmantă este creșterea cazurilor noi de coronavirus și ce scenarii sunt luate în calcul de autorități pentru următoarele două săptămâni și pentru perioada de după ridicarea stării de alertă.
În emisiune a vorbit și președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Dumitru Luca, despre aglomerația de pe litoral din ultimele zile și riscul unor noi restricții pentru nerespectarea măsurilor.
Principalele declarații ale șefei Comisiei pentru COVID-19 din Ministerul Sănătății, Adriana Pistol
Avem o responsabilitate și față de ceilalți.
- Nu s-a discutat în comisia noastră reinstaurarea unor noi măsuri restrictive.
Pentru un weekend la mare poți să-ți pierzi o rudă.
- Totul este dependent de ce face fiecare dintre noi. Dacă suntem conștienți că există un pericol și ne luăm măsuri, vom avea o vară „acceptabilă”, pentru că virusul nu va dispărea prea repede. Dacă nu, vom avea o explozie de cazuri.
Momentan, spitalele din România fac față crizei, dar oamenii sunt obosiți.
- Evoluția COVID-19 depinde de fiecare dintre noi, nu depinde ce zice ministrul. Noi trebuie să ne îngrijim de noi.
Principalele declarații ale lui Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT)
Litoralul, pe durata weekend-ului, pare să fie din nou aproape plin. din păcate, încă ne e teamă să călătorim, dar avem și acest concept că virusul este doar fake news și nu merită să se protejeze.
- Probabil, sezonul acesta turistic va fi compromis, chiar dacă în primul weekend la mare au fost 60-70.000 de oameni. În mod normal, hotelurile ar fi trebuit să fie pline.
- Nu trebuie să facem inutilă munca hotelierilor de a respecta normele. Cred că gradul de ocupare este de 55%, dar sper să ajungem la un 70%.
Nu cred că au fost abateri chiar atât de grave ca unitățile de pe litoral să fi fost închise.
Deocamdată, cu masa, este o mare problemă, mai ales că restaurantele de interior rămân închise. Oamenii se duc la hotel să servească și masa, iar terasele nu fac față. Efectul este imposibilitatea de a ajunge la turație maximă a hotelurilor.
Mulți turiști sunt nemulțumiți că stau la coadă să mănânce.
Am sperat că restaurantele vor fi deschise de la 1 iulie, dar, din păcate, nu va fi posibil. Dacă se deschid de la 15 iulie, nu mai putem recupera.
Agențiile de turism mai trăiesc din înțelegerea turiștilor. Avem promisiuni de la oficiali, dar sper să nu vină prea târziu. Agențiile sunt coloana vertebrală a turismului românesc.
Cererea pare să fie în reviriment și pentru stațiunile de la munte și cele balneo.
O gură de oxigen pentru turismul românesc este emiterea noilor vouchere de vacanță.
Dacă aceste măsuri nu vin în acest sezon, cred că este prea târziu, fiindcă nu cred că mulți mai au resurse.
Agenții medii, mijlocii, mari, nu au fost închise, dar fără un ajutor din partea statului, nu cred că vom termina acest an.
Adriana Nedelea LA FIX, 19 iunie
Monica Anghel, partenera lui Marcel Pavel la emisiunea „Te cunosc de undeva” de la Antena 1, spune că și-a făcut testul pentru COVID-19 și nu este infectată.
Ea a povestit în emisiune cum doi medici i-au spus inițial lui Marcel Pavel că are altceva decât COVID-19.
„Marcel Pavel a fost la doi doctori, primul i-a spus că are sinuzită și al doilea i-a spus că are dublă pneumonie, după care a fost testat și a ieșit pozitiv la coronavirus. (…) Acum, Marcel se simte bine, vorbesc cu el de două-trei ori pe zi. Cu Ozana (Barabancea) și cu Andrei (Ștefănescu) – (n.r. alte vedete infectate cu COVID-19), nu am vorbit”, a spus Monica Anghel.
Ecaterina Andronescu: ”Prozelitismul de orice fel trebuie împiedicat în școală”
În emisiune s-a discutat și despre proiectul de lege adoptat de Senat prin care sunt interzise în școli și universități discuțiile privind identitatea de gen.
Fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu, senator PSD și unul dintre parlamentarii care au votat acest proiect, motivând că ”trebuie să protejăm mințile copiilor, care nu știu să discearnă între bine și rău”, a explicat, într-o intervenție în emisiune, de ce a susținut proiectul.
- Când am făcut această declarație, mă gândeam în principal la amendamentele pe care eu le-am făcut la lege. Unul se referă la împiedicarea prozelitismului de orice fel în școală.
- Elevii nu au întotdeauna maturitatea necesară să discearnă binele de rău, să aleagă ce li se potrivește și ce nu are nicio legătură cu ei. De aceea, din punctul meu de vedere, chiar prozelitismul de orice fel trebuie împiedicat în unitățile școlare.
- Al doilea amendament care îmi aparține în acest proiect de lege se referă la încercarea de a se păstra, prin tot ce se întâmplă în școală, curricular și extracurricular, în acord cu principiile educației. Acestea au fost lucrurile pentru care am rugat senatorii să voteze proiectul de lege.
- Trebuie să facem o diferență între universitate și școală. În universități, studenții sunt maturi, au cursuri în care învață despre aceste lucruri. Nu cred că s-a gândit cineva că ar trebui ca aceste cursuri să nu se mai desfășoare. Asta ar fi o exagerare de neacceptat.
- În unitățile școlare, există două forme de activitate: curriculară și extracurriculară. Cea curriculară trece prin filtrări, are acordul ministrului Educației și arată că programele au fost văzute de mai multe structuri care și-au dat acordul că e ceea ce trebuie pentru elevi. Și categoria extracurriculară trebuie să ajungă într-un fel la elevi.
Școlile nu sunt instituții în care cineva se duce să spună ce gândește el, ce a visat azi-noapte.
- Sunt foarte multe proiecte pe care le fac multe ONG-uri, care trebuie să dovedească faptul că au făcut ceva cu proiectul acela și așa intră în școală.
- Ce se întâmplă în școală este reponsabilitatea dascălilor, a directorilor de școli.
Școala nu este un teatru în care cineva să-și exprime ideile. Poate să facă lucrul acesta altfel, și atunci este treaba celui care face și a celui care privește.
- Trebuie să facem distincția între responsabilitatea școlii și responsabilitatea familiei. Nu ne putem substitui cu școlile părinților.
- Punctul meu de vedere, pentru care mă simt responsabilă, este că, în școlile din România, nu trebuie să existe prozelitism de niciun fel, niciodată.
Despre interdicția adăugată în Legea educației a vorbit în emisiune și senatorul USR Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii.
Școala nu trebuie să fie un acvariu în care copiii sunt ținuți cu forța și din care trebuie scoși la 24 de ani, ca și cum ar ieși dintr-o închisoare, ci trebuie să fie un spațiu deschis, în care experții să vorbească despre tot felul de lucruri.
Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii și senator USR:
Vlad Alexandrescu a spus care ar fi, din punctul lui de vedere, pericolele noile prevederi adăugate în Legea educației.
”Această lege, votată de PSD și PNL, propusă de PMP, ne duce în urmă la a concepe bărbatul și femeia în niște roluri fixe, din care nu ar trebui să iasă decât sub sancțiunea socială”, a adăugat senatorul.
Peste 300 de cazuri noi de coronavirus
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns vineri 19 iunie la 23.400, după ce, în ultimele 24 de ore, 320 de persoane au primit confirmarea că sunt infectate.
16.555 dintre pacienții cu COVID-19 s-au vindecat și au fost externați. În spitale mai sunt, vineri, 5.361 de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 184 sunt în stare gravă, în secțiile de Terapie Intensivă.
Adriana Nedelea LA FIX, 18 iunie
Cântărețul Marcel Pavel a fost diagnosticat cu noul coronavirus și a fost internat la Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș” din București. Imediat ce artistul a fost confirmat cu coronavirus, oficialii Antenei 1 au decis ca filmările pentru emisiunea „Te cunosc de undeva” să fie suspendate și toți cei care au intrat în contact cu cântărețul să stea în carantină 14 zile.
Fostul ministru Raluca Prună: ”Victime ale celor care comit lucruri oribile putem fi mâine oricare dintre noi”
Parlamentul a schimbat legislația după cazul tinerei din Mehedinți incendiate de un criminal eliberat condiționat. Schimbarea Codului Penal în cazul eliberării condiționate nu se aplică însă tuturor deținuților, ci doar celor care pe viitor vor fi condamnați la închisoare.
Condamnații precum Ion Turnagiu, criminalul în serie care a ars-o de vie pe fată de 17 ani din Drobeta-Turnu Severin la un an după ce a fost eliberat condiționat, vor putea în continuare, după ce execută o parte din pedeapsă, să iasă din închisoare. Asta pentru că în cazul lor nu se aplică noile modificări aduse Codului Penal, ci prevederile anterioare ale legii.
Raluca Prună, fostul ministru al Justiției, spune într-un interviu pentru Libertatea că măsura luată de Parlament este pur electorală, fără o dezbatere reală și fără a vedea care este exact cauza pentru care deținuții recidivează.
”Suntem o țară care legiferează pe repede înainte și pe emoție. (…) În penitenciare, din cauza unei lipse majore de fonduri, nu există o reeducare, nu există garanția că cel eliberat condiționat nu se întoarce după recidivă. De aceea cred că această inițiativă a Parlamentului e pur și simplu electorală și nu cred că e nici constituțională”, a mai spus Raluca Prună.
Regizorul Alexander Nanau: ”Suntem încă într-un Colectiv”
Alexander Nanau a spus într-un interviu la Adriana Nedelea LA FIX, că cel mai puternic semnal pe care l-a primit în străinătate a fost că acela că
documentarului Colectiv nu este despre noi, despre România, ci este universal.
Membrii juriului festivalului de la Ljubljana care au ales documentarul lui Nanau ca fiind cel mai bun film pe tema drepturilor omului spun că
”odată cu pandemia, este clar că întreaga umanitate este un mare Colectiv”.
”Cu siguranţă trăim în Colectiv. Se datorează şi acestei pandemii şi ne-am dat seama că toate planeta este foarte mică şi e un Colectiv. Cred că acest COVID-19 ne-a făcut pe toţi mai uniţi. Nu cred că există diferenţă între tragedia fetei incendiate cu ce s-a întâmplat în SUA cu George Floyd. Cu mâna unui judecător, un om aproape a omorât o adolescentă”, a spus Nanau.
Aproape 23% din pacienții cu COVID-19 mai sunt în spitale
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns joi la 23.080, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 320 de cazuri.
1.473 de pacienți cu COVID-19 au murit, 22 dintre decese fiind anunțate miercuri și joi.
În spitale mai sunt acum aproape 23% dintre pacienții cu COVID-19. Aproape 200 de pacienți au fost externați miercuri și joi, numărul total al celor vindecați ajungând la 16.308.
La nivel mondial sunt aproape 8,5 milioane de cazuri de coronavirus și peste 451.000 decese.
Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Statele Unite ale Americii, care se apropie de 2,3 milioane de persoane infectate, fiind urmate de Brazilia, cu aproape un milion de cazuri.
Situația din Brazilia este simbolizat într-un grafitti desenat pe zidurile din Sao Paulo, în care apar noul coronavirus și președintele, de o parte, medicul și un simplu cetățean, de cealaltă parte, deasupra cărora este întrebarea ”Tu de care parte ești?”
Adriana Nedelea LA FIX, 17 iunie
Elevii de clasa a VIII-a au susținut miercuri proba la matematică de la Evaluarea Națională și majoritatea au ieșit din starea de examen, fiind în așteptarea rezultatelor, care vor veni luni 22 iunie. Ultima probă de la Evaluarea Națională va fi joi, la limba maternă, dar numărul elevilor care o susțin este foarte mic.
Mai mulți elevi care au susținut testarea la matematică la o școală din București au povestit pentru Libertatea cum a fost ultima lor zi de examen și ce așteptări au pentru viitorul lor ca liceeni.
Subiectele la matematică de la Evaluarea Națională au fost rezolvate pentru elevi, la Libertatea, de profesoara Alina Sprus.
Cum îi răspunde Firea lui Nicușor Dan după ce a făcut-o ”plângăcioasă”
Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a vorbit într-o intervenție pentru Libertatea despre Nicușor Dan și i-a răspuns contracandidatul său la Primăria Capitalei, care a spus că este o ”plângăcioasă” care doar se lamentează și nu face nimic pentru bucureșteni.
”Eu am avut trei operații chirurgicale în șase luni, am fost la un pas de moarte și nu am vărsat nicio lacrimă. Cred că sunt ultima persoană despre care Nicușor Dan poate să spună că este o plângăcioasă. Medicii nu știau cum să procedeze, pentru că am avut o boală foarte rară”, a spus primarul Capitalei.
Gabriela Firea, care este și președintele PSD București, a vorbit și despre cum a vrut Guvernul să prelungească starea de alertă fără să mai ceară votul Parlamentului.
”Printr-un artificiu legal, dar care doar amână dezbaterea, nu va putea să fie definitv, Guvernul nu a sesizat Parlamentul cu prelungirea stării de alertă, ci doar a informat. Prin urmare, Parlamentul, care mâine ar fi trebuit să dezbată și să aprobe starea de alertă numărul doi, nu poate să dezbată și să aprobe o infirmare”, a spus Fira.
Ea a afirmat că, în acest fel, ”Guvernul a eludat Parlamentul, l-a călcat practic în picioare”, dar hotărârea este și ”o capcană” pentru guvernanți.
”Orice persoană care se simte afectată, dezavantajată, discriminată de textul care a pornit de la Guvern pentru prelungirea stării de alertă, poate să dea în judecată Guvernul și să câștige”, a mai spus Firea.
Creștere alarmantă a cazurilor noi de coronavirus
Ultimele date anunțate de autorități arată o creștere cu aproape 100 a cazurilor noi de coronavirus, 345 miercuri, față de 250 marți.
Numărul total al cazurilor a ajuns la 22.760, dintre care 16.117 sunt vindecați și externați.
Din cauza coronavirusului au murit, de marți până miercuri, zece pacienți. În aproape două luni, au decedat în spitale 1.437 de pacienți cu COVID-19, cei mai mulți în Suceava, București și Galați.
La nivel mondial, miercuri sunt peste 8,2 milioane de cazuri de coronavirus și aproape 447.000 de persoane decedate.
Adriana Nedelea LA FIX, 16 iunie
CNSAS a stabilit, pe baza unor probe și documente, că Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea. O primă reacție oficială a venit în emisiune, de la consilierul de strategie al lui Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu.
”Când Mugur Isărescu a fost propus și ales prim-ministru de către Parlament (în 1999 – n.r.), Parlamentul a cerut un punct de vedere și CNSAS a trimis o adeverință la dosar. Mai are încă una din 2002 și o alta după 2002, prin care CNSAS confirmă sau admite că nu a fost colaborator al fostei Securități”, a spus Adrian Vasilescu.
El nu a negat existența unor noi probe ale CNSAS care stau la baza ultimei decizii și a sesizării instanței pentru confirmarea calității de colaborator al fostei Securități de către Mugur Isărescu, dar a explicat de ce nu crede că guvernatorul BNR poate fi încadrat la definiția legală a termenului.
”Mugur Isărescu a lucrat (înainte de 1989 – n.r.) într-o instituție care era sub ochii Securității. Ori de câte ori veneau oficialități din Occident și se interesau de problemele economice ale României, acolo erau trimiși, la Institutul de Conjunctură Mondială, transformat ulterior în Institutul de Economie Mondială.
La institut, unde se făceau tot felul de analize, Securitatea era cu ochii pe tine. Erau obligați cei de acolo să scrie astfel de referate. Acolo, nu exista, cum era în alte împrejurări, că se ducea unu și spunea ce a făcut cutare și ce a spus cutare, ci se cereau referate și recomandări.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR:
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a spus, în emisiune, că nu este surprins de constatarea CNSAS privind colaborarea cu fosta Securitate a lui Mugur Isărescu.
”Ar fi fost de mirare ca Mugur Isărescu să nu fi colaborat cu Securitatea, având în vedere poziția sa înainte de 1989”, a spus Cristian Tudor Popescu.
El a subliniat însă că și dacă instanța constată, definitiv, că Isărescu a colaborat cu Securitatea, nu crede că acesta își va pierde postul de guvernator BNR.
”Dacă a fost colaborator al Securității, se află într-o situație invalidă moral, pentru că nu a făcut niciodată, după știința mea, declarații în legătură cu colaborarea sa cu Securitatea”, a explicat jurnalistul.
Și dacă va fi declarat colaborator, nu cred că va fi schimbat domnul Isărescu din această funcție.
Cristian Tudor Popescu:
Peste 70% din pacienții cu COVID-19 s-au vindecat
În emisiune au fost prezentate și ultimele date transmise de autorități privind evoluția epidemiei de coronavirus, la aproape patru luni de la primul caz confirmat în România.
250 de cazuri noi au fost anunțate marți, în creștere cu 84 față de luni. Numărul persoanelor confirmate cu COVID-19 a ajuns la 22.415, dintre care peste 70%, respectiv 16.071, s-au vindecat și au fost deja externate.
1.437 de pacienți cu COVID-19 au decedat în spitale, iar 173 dintre cei care mai sunt internați sunt în stare gravă, la Terapie Intensivă.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 8,2 milioane, dintre care peste 4,2 milioane s-au vindecat. Peste 5% dintre persoanele confirmate cu coronavirus au decedat. Din cele aproape 440.000 de persoane care au murit din cauza coronavirusului, peste 118.000 sunt din Statele Unite ale Americii.
Adriana Nedelea LA FIX, 15 iunie
Evaluarea Națională a început luni, cu proba scrisă la Limba și literatura română, la care s-au înscris peste 172.000 de elevi. Pentru examen au fost luate mai multe măsuri, una dintre ele fiind că elevilor le-a fost măsurată temperatura la intrarea în școală, condiția de participare la examen fiind ca elevii să nu aibă temperatură peste 37,3 grade.
Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Luminița Barcari, a anunțat, în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, câți elevi nu au putut participa la prima probă de la Evaluarea Națională și dacă au fost școli unde au fost probleme înaintea examenului.
”Din numărul total de elevi înscriși, și anume 172.531, prezenți la prima probă a Evaluării Naționale au fost 161.968, adică un procent de 93,87%. Și avem 10.462 de absenți. Anul trecut au absentat 6,48%”, a precizat Luminița Barcari.
În urma testării la intrarea în școală pentru susținerea primei probe de la Evaluarea Națională, un singur elev, din județul Constanța, a fost depistat cu febră, dar acesta nu avea simptome de coronavirus, ci fusese diagnosticat cu enterocolită și avea o branulă la mână, a precizat secretarul de stat.
Luminița Barcari a precizat și câți dintre elevii care nu s-au prezentat la proba de Limba și literatura română au lipsit pentru că sunt în izolare la domiciliu sau în spital confirmați cu COVID-19.
”Avem, conform statisticilor transmise din județe, 166 de elevi aflați în izolare și 18 elevi spitalizați (din cauza infecției cu coronavirus – n.r.). Sper să se simtă bine și să vină în etapa specială (care începe în 29 iunie – n.r.), astfel încât să poată participa la admiterea în liceu”, a spus secretarul de stat.
Secretarul de stat a mai spus că prima zi a Evaluării Naționale a decurs normal și toți elevi au primit la timp subiectele pentru proba de Limba și literatura română, chiar dacă în unele județe au fost probleme de alimentare cu energie electrică, din cauza vremii.
Subiectele de la proba de Limba română au fost rezolvate în direct la Libertatea, de profesoara Claudia Osiceanu.
De ce trebuie prelungită starea de alertă. Explicațiile ministrului Sănătății
În emisiune, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat când am putea reveni la normalitate și pentru cât timp mai trebuie prelungită starea de alertă.
Ne trebuie această stare de alertă. Vrem, nu vrem, suntem într-o stare de alertă. Avem peste 172 de cazuri în Terapie Intensivă, avem peste 4.000 de cazuri active. Trebuie să rămânem în stare de alertă.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru:
El le-a transmis parlamentarilor PSD, care vor să limiteze la 15 zile noua stare de alertă, să rămână raţionali și acum să judece situația medical, iar abordarea politică să o lase pentru la toamnă.
Replica a venit, în emisiune, de la deputatul PSD Alfred Simonis, care a spus că social-democrații nu cred în numărul de cazuri de COVID-19 anunțat de autorități.
Nu am încredere în acest Guvern că nu creşte artificial cifrele astfel încât să pună presiune pe Parlament pentru a prelungi starea de alertă, pentru a face achiziţiile acelea directe.
Deputatul PSD Alfred Simonis:
El a explicat și de ce PSD nu vrea o prelungire a stării de alertătot cu 30 de zile și a arătat că sunt de neînțeles multe decizii ale guvernanților, cum ar fi cea de a redeschide sălile de jocuri de noroc, dar nu și sălile de spectacol.
Numărul cazurilor noi de coronavirus a crescut cu 50%
Explicațiile ministrului Sănătății pentru intenția de a prelungi cu încă 30 de zile starea de alertă au fost legate de numărul mare de cazuri de coronavirus anunțat duminică – 320, dar și de faptul că încă sunt focare de COVID-19 în spitale și centre sociale, motiv pentru care în continuare trebuie menținute unele măsuri restrictive și respectate măsurile de igienă.
Ultimele date anunțate luni de autorități arată o scădere cu 50% a numărului cazurilor noi de coronavirus, de la 320 duminică la 166.
La trei luni și jumătate de la primul caz de coronavirus confirmat în România, numărul persoanelor infectate a ajuns la 22.165, dintre care 15.817 s-au vindecat și au fost externați.
1.427 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au murit, 17 decese fiind anunțate în ultimele 24 de ore.
În spitale mai sunt luni 4.921 de pacienți cu COVID-19, dintre care 175 în stare gravă, la secțiile de Terapie Intensivă.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a depășit 8 milioane, iar numărul persoanelor decedate din cauza COVID-19 se apropie de 436.000. Peste 50% din persoanele confirmate cu coronavirus s-au vindecat, numărul acestora fiind luni aproape de 4,2 milioane.
Statele Unite ale Americii are în continuare ceL la mai mare număru de cazuri de coronavirus – peste 2,1 milioane (27% din totalul la nivel mondial) și cele mai multe deces – aproape 118.000 (peste 27% din persoanele decedate în lume).
Adriana Nedelea LA FIX, 12 iunie
După criticile privind decizia de a redeschide doar grădiniţele şi creşele private, Guvernul anunță că pot fi redeschise și cele de stat, dar decizia aparține primăriilor.
Primarii sectoarelor 1 și 3, Daniel Tudorache și Robert Negoiță, au spun, în direct la Adriana Nedelea LA FIX, în ce condiții ar putea fi redeschise grădinițele de stat și ce așteaptă de la guvernanți pentru a lua această decizie.
Primarul Sectorului 1 a anunțat că din 1 iulie ar putea fi redeschise grădinițele de stat, dar doar unele dintre acestea. El a precizat că educatorii nu sunt în subordinea primăriei și nu pot fi obligați să vină la muncă în perioada lor de vacanță.
Colegii mei au vorbit deja cu directorii de grădinițe, unele sunt dispuse să își reia activitatea, deci din 1 iulie, pentru locuitorii Sectorului 1, cu domiciliul stabil în Sectorul 1, vom pune la dispoziție aceste grădinițe.
Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1:
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a spus că, cel mai probabil, în această vară vor fi mai multe solicitări de la părinți de a ține deschise grădinițele, dar pentru a le redeschide, trebuie ca Guvernul să decidă situația educatorilor. Asta pentru că mulți dintre educatori nu vor să vină la muncă în vacanța lor de vară, pentru că primesc aceiași bani și dacă stau acasă.
Negoiță a comentat și anunțul privind redeschiderea grădinițelor de stat făcut de șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, cu doar două zile înainte de data de 15 iunie.
Este neprofesionist să anunți vineri că de luni se redeschid creșele și grădinițele. În nod normal, trebuia să ne anunțe și pe noi cu două săptămâni înainte. Este foarte complicat să deschidem de pe o zi pe alta, pentru că trebuie să ne aprovizionăm, să igienizăm.
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3:
Evaluarea Națională începe luni, în condiții speciale din cauza epidemiei de coronavirus. Secretarul de stat din Ministerul Educației Luminița Barcari a anunțat la Adriana Nedelea LA FIX cum vor fi subiectele de la Evaluarea Națională în anul coronavirusului și unde vor fi corectate lucrările.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că interzicerea accesului elevilor cu temperatură de peste 37,3 grade Celsius la examenele naţionale reprezintă “discriminare indirectă”.
Secretarul de stat Luminița Barcari spune că nu este vorba de discriminare, ci este o măsură pentru sănătatea și siguranța elevilor.
Avocatul Poporului, Renate Weber, și președintele CNCD, Csaba Asztalos, susțin însă că elevii excluși de la Evaluarea Națională și Bacalaureat pentru că au temperatură peste 37,3 grade în ziua examenului ar putea avea câștig de cauză în instanță.
Adriana Nedelea LA FIX, 9 iunie
Autoritățile discută astăzi în ce situații ar putea fi prelungită starea de alertă din 15 iunie și dacă evoluția cazurilor noi de coronavirus permite luarea unor noi măsuri de relaxare. Președintele Klaus Iohannis va anunța ultimele decizii, după discuțiile care au început acum la Palatul Cotroceni, cu premierul și mai mulți miniștri.
145 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, cu 20 mai multe decât cele anunțate luni.
Numărul total al cazurilor de coronavirus a ajuns la 20.749, dintre care 14.910 sunt pacienți cu COVID-19 vindecați și externați.
Șase noi decese au fost anunțate marți, în total fiind 1.345 de pacienți care au murit din cauza noului coronavirus.
Adriana Nedelea LA FIX, 8 iunie
Ultimele date anunțate de autorități luni arată o nouă scădere a numărului de cazuri de coronavirus și a deceselor, situație care, dacă va continua, va duce la noi măsuri de relaxare.
Autoritățile vorbesc de redeschiderea mall-urilor din 15 iunie, iar astăzi, patronatele din turism au cerut Guvernului și redeschiderea restaurantelor.
De la instituirea stării de alergă, pe 15 mai, nunmărul cazurilor noui a continuat să scadă. Luni 8 iunie au fost anunțate 125 de cazuri noi de coronavirus. România are acum 20.604 cazuri de coronavirus, din care 14.826 s-au vindecat.
Nicușor Dan, candidatul PNL-USR la Primăria Capitalei, a vorbit, în direct la Adriana Nedelea LA FIX, despre problemele Bucureștiului din mandatul Gabrielei Firea, edilul ”plângăcios” și ”incompetent”, care ”își ascunde incompetența prin perdele de fum”, cum au fost campaniile de testare a bucureștenilor pentru coronavirus, de pe Arena Națională.
Adriana Nedelea LA FIX, 4 iunie
Numărul cazurilor noi de coronavirus a scăzut vineri față de joi cu 42, de la 238 la 196.
Vineri, până la ora 13.00, au fost anunțate trei decese noi, numărul pacienților cu COVID-19 care au murit ajungând la 1.308.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, în interviul în direct din studioul Libertatea, că odată cu relaxarea măsurilor restrictive luate în pandemie, a fost asumată și o eventuală creștere a cazurilor. Există o monitorizare permanentă a noilor cazuri și dacă nu există o creștere constantă, situația poate fi considerată sub control, a adăugat ministrul.
Nelu Tătaru a vorbit și despre planul pentru perioada următoare, dacă va scădea în continuare numărul cazurilor de coronavirus, despre ce măsuri ar putea fi relaxate în următoarele zile.
Ministrul a precizat că este posibil să fie ridicată înainte de 15 iunie măsura izolării la domiciliu pentru cei care vin din unele țări europene.
Legat de întârzierea reformării sistemului sanitar, care și-a arătat și mai evident problemele în pandemie, ministrul Nelu Tătaru a spus că probleme sunt și pentru că în minisgter sunt doar ”10-20% care trag în direcția bună”.
Extrapolați 90% din cei care încurcă în Ministerul Sănătății la tot sistemul și vedeți ce se întâmplă în sistemul sanitar.
Nelu Tătaru:
Adriana Nedelea LA FIX, 4 iunie
Numărul cazurilor a crescut cu 86 față de miercuri, joi fiind anunțate 238 de cazuri noi.
După aproape trei săptămâni de stare de alertă, numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 19.907, din care 13.919 s-au vindecat.
Autoritățile spun că numărul cazurilor nou confirmate este peste media ultimei săptămâni și atenționează că pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID-19, trebuie în continuare să fie purtate măștile de protecție în spații închise, dar și să se păstreze distanța socială și măsurile de igienă.
Anunțul vine la scurt timp după ce ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că s-ar putea renunța la purtarea măștii doar după ce transmiterea comunitară va fi aproape inexistentă, când nu vor mai fi focare de infecție cu COVID-19 în spitale, în centre de îngrijire pentru bătrâni și în alte unități sociale și sanitare.
Intervalul de timp la care se va lua decizia eliminării obligativităţii purtării măştii depinde de evoluţia epidemiei, de numărul de cazuri de la Terapie Intensivă, de numărul de persoane care se adresează UPU. Până atunci, este o minimă măsură de prevenţie.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății:
Cele mai multe cazuri noi de coronavirus din ultima săptămână
- Din ultimele datele anunțate de autorități rezultă că joi sunt cele mai multe cazuri noi de coronavirus din această săptămână. Luni 1 iunie au fost anunțate 141 cazuri noi, marți – 119, miercuri – 152, iar joi, numărul a crescut la 238.
- Aproape 70% din pacienții cu COVID-19 s-au vindecat, până joi fiind externați 13.919.
- În spitale mai sunt 4.689 de pacienți cu COVID-19.
- Numărul pacienților de la Terapie Intensivă a scăzut în ultimele 24 de ore, de la 162 miercuri la 153 joi.
- La nivel mondial, sunt aproape 6,6 milioane de cazuri de coronvirus și peste 388.000 de decese. Numărul persoanelor vindecate se apropie de 3,2 milioane.
- Statele Unite ale Americii se apropie de 2 milioane de cazuri de coronavirus și 110.000 decese.
- Brazilia are aproape 600.000 de cazuri și aproape 33.000 de decese.
- În Rusia sunt peste 440.000 de cazuri de coronavirus, din care aproape 9.000 sunt cazuri noi, confirmate în ultimele 24 de ore.
Protestele din SUA declanșate de moartea lui George Floyd continuă, dar fără incidente majore. După mai multe zile de violențe și confruntări cu polițiștii, imaginile din ultimele ore arată mulțimi impresionante pe străzi, flancați de forțe de ordine cu arme în mâini și cu grenade lacrimogene prinse de echipament.
Adriana Nedelea LA FIX, 3 iunie
Curtea Constituțională a decis, cu puțin timp în urmă, că este neconstituțională prelungirea actualelor mandate ale primarilor, consilierilor locali și consilierilor generali, care ar fi trebuit să se încheie în iunie, pentru că s-a făcut de către Guvern prin ordonanță de urgență și nu în Parlament, prin lege organică.
- Judecătorii constituționali au mai decis că tot Parlamentul trebuie să reglementeze, prin legea de prelungire a mandatelor aleșilor locali, dacă stabilirea datei alegerilor locale se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern
Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, a vorbit la Adriana Nedelea LA FIX despre alegeri, candidatul partidului la Primăria Capitalei, majorarea pensiilor din 1 septembrie și dublarea alocațiilor din august.
- Rareș Bogdan a spus că PNL nu va intra slăbit în alegerile din acest an, după măsurile restrictive luate pentru epidemia de coronavirus și criza economică produsă de pandemie.
- Despre cum au afectat partidul fotografiile cu premierul Ludovic Orban care fumează în sediul Guvernului, Rareș Bogdan spune: ”Marele atac al PSD și USR la Guvernul Orban în șase luni de guvernare a fost că fumează. Noi fumăm, nu furăm. Am fumat, nu e în regulă, dar dacă asta e marea problemă a guvernării că a fumat de ziua lui Ludovic în birou, atunci e clar”.
- Rareș Bogdan a afirmat că PNL va câștiga alegerile locale și parlamentare și va guverna România încă patru ani și jumătate, în parteneriat cu USR și PMP.
- Despre creșterea pensiilor și dublarea alocațiilor pentru copii, Rareș Bogdan spune că sunt o certitudine, dar nu poate spune cu ce procent se vor majora pensiile
Nu suntem inconștienți să luăm bani împrumut ca să îi băgăm în creșteri de pensii și alocații. Noi vrem ca România să producă, pentru a fi firească această creștere a pensiilor.
Rareș Bogdan:
În emisiune au fost prezentate și ultimele date despre cazurile de coronavirus confirmate în trei luni și jumătate de la primul caz confirmat în România.
- 152 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, în creștere față 119 cazuri noi anunțate marți.
- Numărul total al cazurilor a ajuns la 19.669, din care 13.800, aproape 70%, s-au vindecat.
- Miercuri nu a fost anunțat niciun deces nou de coronavirus, până la ora la care a fost comunicat ultimul bilanț. 1.288 de pacienți cu COVID-19 au murit din 22 martie, când a fost anunțat primul deces, până miercuri 3 iunie.
- La nivel mondial, totalul cazurilor de coronavirus se apropie de 6,5 milioane, din care peste 3 milioane s-au vindecat și aproape 383.000 au decedat.
- În SUA sunt 30% din cazurile de coronavirus la nivel mondial.
- În Rusia, în ultimele 24 de ore au fost confirmate peste 8.000 de cazuri noi de coronavirus.
Adriana Nedelea LA FIX, 2 iunie
Statele Unite se confruntă de o săptămână cu proteste violente, izbucnite după moartea lui George Floyd, un bărbat afro-american. Demonstrațiile au cuprins zeci de orașe, în timp ce președintele Donald Trump a amenințat că va scoate armata în stradă pentru a pune capăt „jafurilor” și „revoltelor”, pe care le cataloghează ca „fiind acte de terorism intern”.
Christian Mititelu, fost director al redacției române a BBC, a vorbit, la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, despre confruntările dintre poliție și protestatarii din Minneapolis, după imaginile cu polițistul care timp de 8 minute și 46 de secunde stă cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd, în ciuda rugăminților disperate și a strigătului repetat: “Nu pot să respir”.
Principalele declaraţii ale lui Christian Mititelu
- Președintele Donald Trump nu poate să trimită armata pe străzi peste tot, pentru că asta înseamnă să încalce o lege din 1807 și această acțiunea fi imediat contestată la tribunal. Nu e chiar așa simplu.
- A putut să scoată armata pe străzi în Washington pentru că acolo se află direct sub guvernare federală.
- Donald Trump a hotărât să iasă în public într-un mod controversat. Cu jumătate de oră înainte de intrarea în vigoare a interdicțiilor de circulație, a izgonit oamenii adunați pe esplanada din fața Casei Albe cu gaze lacrimogene, pentru a parcurge câteva zeci de metri până la o catedrală din Washington care fusese avariată de un incendiu provocat de manifestanți.
- A fost interpretat ca gest electoral, pentru că Trump scade în sondaje şi speră să nu piardă votanții din comunitățile evanghelice.
- Să folosești gaze lacrimogene pentru un gest de publicitate nu cred că este p acțiune deosebit de serioasă din partea președintelui.
Teoretic, nu trebuie să răspunzi cu violenţă la violenţă, dar e foarte greu să faci acest lucru când manifestanții sunt dezlănțuiți. Este o furie care s-a născut din disperare și nemulțumiri legate de o lungă istorie a brutalității poliției.
- Polițiștii sunt protejați, sindicatele lor îi apără pe cei care fac abuzuri.
- Poliţistul implicat în moartea tragică a lui George Floyd, care a stat cu genunchiul pe gâtul lui, se pare că are 18 plângeri în trecut, dar nu s-a luat nicio măsură serioasă ca să i se atragă atenția și să nu mai comită asemenea brutalități.
În America, este o societate mai brutală, există libertatea de a avea arme acasă. De aceea, și polițiștii trebuie să fie pregătiți pentru orice situație.
- În timpul președintelui Barack Obama s-au restricţionat echipamentele mortale ale poliţiei, dar măsurile au fost ridicate de Trump.
- Donald Trump a suferit o serie de eşecuri, pe care le-a tratat cu multă ușurinţă. Popularitatea lui a început să sufere.
- A intervenit această pandemie, pe care a tratat-o cu prea multă ușurință, nu a crezut că se poate răspândi așa.
- A urmat situația economică foarte gravă cauzată de pandemie. Sunt atâția oameni înscriși la șomaj și se așteaptă o recesiune în următoarele luni în SUA.
- Acum intervine şi această criză (revoltele din SUA – n.r.), care după unii ar putea să-l ajute, pentru că se recomandă preşedintele legii și ordinii.
- Alții spun că, din contră, faptul că Trump nu s-a adresat națiunii ca să cheme la unitate și la calmarea spiritelor, nu îl recomandă față de votanţii nehotărâţi.
- Muncitorimea albă este consternată de ce se întâmplă în oraşele americane.
- Trump este un personaj atipic în democraţiile occidentale şi nu cred că se va schimba în ultima parte a mandatului său.
Furia oamenilor de culoare are rădăcini într-o stare de disperare. Populația de culoare consideră că nu este suficient de protejată, că aplicarea legii e discriminatorie în cazul lor.
- Sunt exemple care pot arăta că acest lucru nu este total imaginar. Populaţia de culoare este suprareprezentată în închisori în raport cu numărul acestora la nivelul populaţiei.
- Când se fac arestări pentru consum sau trafic de droguri, afro-americanii sunt vizați mai mult de poliţie decât hispanicii sau populația albă.
- Acest gen de lucruri alarmează populația de culoare.
- Este nevoie de intervenție viguroasă a poliției dacă este vorba de jafuri, de incendieri, dar dacă lezează bătrânii, copiii sau jurnaliștii, lucrurile sunt scăpate de sub control.
Cred că și pandemia a influențat izbucnirea violentă din SUA. Pandemia are tendința să accentueze inegalitățile și să creeze o stare de neliniște și de disperare în rândul celor care au avut mult de suferit din cauza izolării și a concedierilor.
- Sunt foarte mulţi oameni care şi-au pierdut locurile de muncă, 40 de milioane de oameni apelează la ajutorul de şomaj.
- Sunt foarte mulți oameni în SUA care nu beneficiază de asistență medicală, pentru că nu există un sistem de stat al asigurărilor sociale, ci doar un sistem minimal, din care sunt excluși dacă nu mai contribuie. Și asta contribuie la frustrare și nemulțumire, mai ales dacă ai nevoie de medic și de spital și nu poți să apelezi la ei din cauza costurilor prohibitive.
În emisiunea Adriana Nedelea LA FIX s-a vorbit și de cazul ”Floyd de România”. Libertatea a scris că şi în România a existat cel puţin un caz asemănător cu cel al lui George Floyd: cel al lui Ioan Csapai. Pe 19 iulie 2019, în parcul din Vatra Dornei, un bărbat de 55 de ani a fost imobilizat de jandarmi şi a murit după ce unul l-a presat la pământ, iar altul i-a dat cu spray lacrimogen în faţă. Parchetul Militar Iași a fost deschis un dosar în care este cercetată intervenţia jandarmilor, dar familia lui Csapai încă așteaptă finalizarea cazului.
Ultimele date privind evoluția cazurilor de coronavirus au fost prezentate în jurnal. În trei luni și jumătate de la primul caz de COVID-19 confirmat, România are 19.517 cazuri și 1.279 decese.
- Marți au fost anunțate cele mai puține cazuri noi confirmate în 24 de ore – 119 – din ultimele două luni.
Aproape 70% din pacienții cu COVID-19 s-au vindecat.
- Până marți 2 iunie au fost externați 13.526 de pacienți.
- În spitale mai sunt 4.712 pacienți, dintre care 166 în stare gravă, la Terapie Intensivă.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 3.534, București – 2.036, Neamț – 884, Brașov – 756 și Arad – 698. În Capitală și cele patru județe sunt 40% din totalul cazurilor din România.
- Scade în continuare numărul persoanelor aflate în carantină instituționalizată și crește cel al persoanelor aflate în izolare la domiciliu. Marți sunt 2.333 de persoane în carantină și 90.103 în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
- În străinătate sunt 3.074 de români confirmați cu coronavirus și 106 decedați.
- La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a depășit 6,3 milioane și cel al deceselor se apropie de 378.000.
Adriana Nedelea LA FIX, 29 mai
Autoritățile au decis, după scăderea numărului cazurilor noi de coronavirus și a deceselor, noi măsuri de relaxare, din 1 iunie. Peste trei zile, vom putea merge la terase și pe plajă, dar și la spectacole în aer liber, dacă respectăm o distanță de doi metri și alte reguli sanitare.
191 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, mai puțin cu șase față de cazurile noi anunțate joi.
Din 22 februarie, când a fost confirmat primul caz de coronavirus, și până vineri, numărul cazurilor a ajuns la 18.982.
- Cinci noi decese au fost anunțate vineri, în total fiind 1.240 de pacienți cu COVID-19 decedați în ultimele două luni.
- 200 de pacienți cu COVID-19 au fost externați joi și vineri, numărul persoanelor cu coronavirus declarate vindecate ajungând vineri la 12.829 (aproape 70% din totalul cazurilor confirmate).
- În spitale mai sunt vineri 4.913 pacienți cu COVID-19, dintre care 182 la Terapie Intensivă.
Bucureștiul are cele mai multe cazuri noi, în ultimele 24 de ore fiind confirmate alte 56 de cazuri.
- În Capitală au fost confirmate 1.944 de cazuri de coronavirus, din 7 martie, când a fost anunțat primul caz din București, până vineri 29 mai.
- În Suceava, care are cele mai multe cazuri de coronavirus – 3.496 -, numărul cazurilor noi este în scădere, vineri fiind anunțate 15 cazuri în plus față de raportarea de joi.
În 12 județe nu a fost confirmat niciun caz nou în ultimele 24 de ore.
- Județele fără niciun caz nou sunt: Arad (696 de cazuri), Argeș (534 de cazuri), Bacău (502 cazuri), Brăila (27 de cazuri), Buzău (188 de cazuri), Caraș-Severin (112 cazuri), Maramureș (97 de cazuri), Satu Mare (61 de cazuri), Sălaj (87 de cazuri), Tulcea (145 de cazuri), Vaslui (162 de cazuri), Vâlcea (28 de cazuri).
- Cu aproape 5.400 a crescut numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore. Vineri sunt în izolare la domiciliu 95.176 de persoane, alte 3.371 fiind în carantină instituționalizată, în scădere cu 341 față de joi.
- În străinătate sunt 3.074 români confirmați cu coronavirus și 106 decedați de la începutul pandemiei.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 6 milioane.
- Aproape 2,6 milioane de persoane confirmate cu coronavirus s-au vindecat.
- 6% din pacienții cu COVID-19 au decedat, în total fiind anunțate, vineri, 362.417 decese.
În Statele Unite ale Americii au fost aproape 23.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore și peste 1.200 decese în plus.
- Autoritățile americane au anunțat vineri 1.768.461 de cazuri de coronavirus și 103.330 decese.
- În Brazilia, numărul cazurilor de coronavirus a ajuns vineri la 438.812, dintre care peste 24.000 sunt cazuri noi. Și numărul deceselor a crescut cu 1.067, în total fiind anunțate 26.764 decese.
- Numărul cazurilor de coronavirus din Rusia continuă să crească zilnic cu peste 8.000, rămânând pe locul trei la nivel mondial, cu 387.623 de cazuri. Peste 230 de decese noi au anunțat autoritățile ruse în ultimele 24 de ore, numărul total ajungând la 4.374.
Adriana Nedelea LA FIX, 28 mai
La trei luni de la primul caz de coronavirus, numărul cazurilor a ajuns la 18.791, din care 197 sunt cazuri noi, confirmate miercuri și joi.
1.229 de pacienți cu COVID-19 au murit în ultimele două luni, din care 2 decese au fost anunțate joi și alte 11, miercuri.
- Aproape 70% din pacienții cu COVID-19 s-au vindecat. Din 3 martie, când a fost externat primul pacient cu coronavirus din România, și până joi 28 mai au fost declarate vindecate și externate 12.629 de persoane.
- În spitale mai sunt 4.933 de pacienți cu COVID-19, dintre care 182 sunt în stare gravă, în secțiile de Terapie Intensivă.
- Zece județe nu au avut niciun caz nou în ultimele 24 de ore: Brăila (27), Caraș-Severin (112), Covasna (230), Maramureș (97), Mehedinți (108), Satu Mare (61), Sălaj (87), Teleorman (138), Timiș (501) și Vâlcea (28).
- Cea mai mare crește a cazurilor de coronavirus în ultimele 24 de ore a fost în București – 26 de cazuri noi, 1.888 în total, Alba – 20 de cazuri noi, 370 în total, Suceava – 16 cazuri noi, 3.481 în total, Brașov – 16 cazuri noi, 723 în total și Vrancea – 1 cazuri noi, 599 în total.
- Cele mai multe decese de coronavirus sunt în Suceava – 214, Galați – 83, București – 82 și Arad – 75.
- De miercuri până joi a scăzut cu 1.223 numărul persoanelor aflate în carantină, dar a crescut cu 7.123 numărul celor aflați în izolare la domiciliu. Potrivit ultimului bilanț, joi sunt 3.712 persoane în carantină și 89.787 în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
La nivel mondial, joi sunt peste 5,8 milioane de cazuri de coronavirus și 357.800 decese.
Aproape 45% din persoanele confirmate cu COVID-19 s-au vindecat, numărul acestora ajungând joi la 2.510.356.
- În Statele Unite ale Americii, epicentrul epidemiei de coronavirus, sunt 30% din totalul mondial al cazurilor de coronavirus.
- Numărul deceselor din Statele Unite a depășit 100.000 și reprezintă peste 28% din totalul pacienților cu COVID-19 decedați, cifră care joi se apropie de 360.000.
- Deși Brazilia este pe locul 2 după numărul de cazuri, cele aproape 415.000 de cazuri confirmate reprezintă mai puțin de 25% din totalul cazurilor din SUA.
- Și numărul deceselor din Brazilia este de patru ori mai mic decât în SUA.
- Numărul deceselor din Rusia este însă mult mai mic decât în SUA și Brazilia. Autoritățile ruse au anunțat joi 4.142 de pacienți cu CODIV-19 decedați, de 25 de ori mai puțini decât în SUA și de peste 6 ori mai puțini comparativ cu Brazilia.
- În Europa, cele mai multe cazuri sunt în Spania – 283.849 (27.118 decese), Marea Britanie – 267.240 (37.460 decese), Italia – 231.139 (33.072), Franța – 182.913 (28.596 decese) și Germania – 181.895 (8.533 decese).
Adriana Nedelea LA FIX, 27 mai
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns, miercuri, la 18.594, dintre care 12.162 s-au vindecat și au fost externați.
Trei noi decese au fost anunțate miercuri, în total fiind 1.219 pacienți cu COVID-19 care au murit.
- Numărul cazurilor noi de coronavirus a crescut de la 146 marți la 165 miercuri.
- Aproape 30% din cazurile de coronavirus sunt în Suceava (3.465) și București (1.862).
- Cele mai puține cazuri de coronavirus sunt în județele Brăila – 27, Vâlcea – 28, Satu Mare – 61 și Neamț – 78.
- La Terapie Intensivă sunt internați 198 de pacienți cu COVID-19, dintre care 17 în ultimele 24 de ore.
- Crește numărul persoanelor în izolare la domiciliu și scade cel al persoanelor aflate în carantină. În ultimele 24 de ore au ieșit din carantină 352 de persoane și au intrat în izolare la domiciliu alte 6.873 de persoane.
- La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a depășit 5,7 milioane, iar numărul deceselor se apropie de 353.000. Aproape 2,5 milioane de pacienți cu COVID-19 s-au vindecat.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în SUA – 1.725.278 (100.572 decese), Brazilia – 394.507 (24.593 decese), Rusia – 370.680 (3.968 decese), Spania – 283.339 (27.117 decese), Marea Britanie – 265.227 (37.048 decese) și Italia – 230.555 cazuri (32.955 decese).
Adriana Nedelea LA FIX, 26 mai
Marți 26 mai sunt trei luni de la confirmarea primului caz de coronavirus în România. În trei luni de epidemie, sunt 18.429 de cazuri de coronavirus și 1.210 decese.
Horațiu Moldovan a spus, într-un interviu pentru Libertatea, când ar putea să fie un al doilea val de coronavirus, dacă am putea reveni la starea de urgență, dar și despre noile măsuri de relaxare care ar putea fi luate în iunie.
”Sperăm ca al doilea val să fie de o amplitudine mai mică, pentru că o parte din populație a trecut prin primul val și a dobândit imunitate. În plus, mai e și experiența populației în măsurile de combatere a infecției, deci mergem spre presupunerea că al doilea val va fi mai atenuat și, sperăm, cu măsuri mai puțin restrictive. Un posibil al doilea val ar putea fi la toamnă”, a spus secretarul de stat Horațiu Moldovan.
- 11.874 de pacienți cu COVID-19 (aproape 65%) s-au vindecat, din care 244 au fost externați în ultimele 24 de ore.
- Numărul cazurilor noi de coronavirus – 146 – este mai mic decât cel al pacienților vindecați în ultimele 24 de ore.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 3.454, București – 1.825, Neamț – 873, Botoșani – 726, Arad – 697, Brașov – 697 și Mureș – 666. În Bucureștiul și cele 6 județe sunt aproape 50 din cazurile de COVID-19 din România.
- Suceava are cei mai mulți pacienți cu COVID-19 care au murit – 209, peste 17% din numărul total al deceselor.
- Peste 8.000 de persoane au intrat în izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore. Marți sunt 75.782 de persoane în izolare și 5.287 în carantină.
- În străinătate sunt 3.067 de români confirmați cu coronavirus și 106 decedați.
La nivel mondial sunt 5,6 milioane de cazuri de coronavirus și aproape 350.000 de decese (peste 6% din persoanele confirmate cu infecție COVID-19). Peste 42% din persoanele cu COVID-19 s-au vindecat.
- Statele Unite ale Americii au depășit 1,7 milioane de cazuri și au aproape 100.000 de decese.
- Brazilia este al doilea cel mai important factor de contaminare cu coronavirus, cu peste 370.000 de cazuri și aproape 24.000 de decese.
- Autoritățile ruse au anunțat marți aproape 9.000 de cazuri noi de coronavirus, numărul total fiind de peste 362.000. Deși a depăși Spania la numărul de cazuri, Rusia are doar 3.807 decese, de 7 ori mai puține cele anunțate de autoritățile spaniole.
- Spania este a patra țară la nivel mondial după numărul de infectări cu COVID-19, cu 282.480 de cazuri, fiind urmată de Marea Britanie – 261.184 de cazuri (36.914 decese), Italia – 230.158 de cazuri (32.877 decese), Franța – 182.942 cazuri (28.432 decese) și Germania – 180.789 cazuri (8.428 decese).
Adriana Nedelea LA FIX, 25 mai
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 18.283 în trei luni de la confirmarea primului caz din România, pe 26 februarie.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 213 cazuri noi.
- 1.193 de pacienți cu COVID-19 au murit în ultimele două luni, 8 decese fiind anunțate luni.
- 11.630 de pacienți cu COVID-19, 63% din total, s-au vindecat și au fost externați.
- În spitale mai sunt, luni, 5.460 de pacienți cu COVID-19, dintre care 177 în stare gravă, în secțiile de Terapie Intensivă.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 3.453, București – 1.815 și Neamț – 870.
- La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 5,6 milioane, dintre care peste 2,3 milioane s-au vindecat. 346.949 de pacienți cu COVID-19 au decedat, potrivit datelor de pe www.worldometers.info.
Adriana Nedelea LA FIX, 22 mai
Numărul cazurilor noi de coronavirus a scăzut cu peste 60%, de la 198 joi la 127 vineri.
La o săptămână după ieșirea din starea de urgență și instituirea stării de alertă, România are 17.712 cazuri de coronavirus și 1.159 decese.
- 10.777 dintre pacienții cu COVID-19 s-au vindecat, dintre care 196 au fost externați în ultimele 24 de ore.
- În starea de alertă a scăzut și numărul pacienților cu COVID-19 decedați. Joi și vineri au fost anunțate 13 decese, numărul total ajungând la 1.159.
- În spitale mai sunt, vineri, 5.776 de pacienți cu COVID-19, 32% din persoanele confirmate cu coronavirus din 26 februarie, când a fost anunțat primul caz în România. 200 de pacienți sunt în stare gravă, la Terapie Intensivă.
- Din cele 127 de cazuri noi, cele mai multe sunt în București – 14 (1.701 în total), Neamț – 14 (859), Bacău – 13 (478) și Bihor (537).
- În județele Brăila, Cluj, Covasna, Giurgiu, Harghita, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea nu a fost confirmat niciun caz nou în ultimele 24 de ore.
- 33 de persoane care nu au respectat izolarea sau carantina la domiciliu au fost duse joi în carantină instituționalizată pentru 14 zile.
- În străinătate sunt 3.069 de români cu coronavirus, dintre care 43 au fost confirmați în ultimele 24 de ore, în Germania.
La nivel mondial, numărul persoanelor confirmate cu coronavirus a depășit 5,2 milioane, dintre care peste 2 milioane (40%) s-au vindecat și aproape 335.000 (6,5%) au decedat.
- Statele Unite ale Americii au în continuare cele mai multe cazuri de coronavirus la nivel mondial – peste 1,6 milioane, 31% din total.
- În epicentrul pandemiei mai sunt Rusia, cu 326.448 de cazuri și Brazilia, cu 310.921 de cazuri. Diferența este însă la numărul deceselor, Rusia având 3.249 de pacienți cu COVID-19, sub 1% din totalul la nivel mondial, în timp ce în Brazilia sunt de peste șase ori mai mulți – 20.082 decese (6%).
- În Europa, cele mai multe cazuri sunt în Spania – 280.117 (27.940 decese), Marea Britanie – 250.908 (36.042 decese), Italia – 228.006 (32.486 decese), Franța – 181.826 (28.215 decese) și Germania – 179.021 (8.309 decese).
Adriana Nedelea LA FIX, 21 mai
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a spus, într-un interviu pentru Libertatea, ce a găsit în Germania, la fermele și abatoarele unde lucrează muncitori sezonieri români și cum se vor rezolva problemele acestora. Ministrul a mers în Germania după ce zeci de români au protestat față de condițiile de muncă și de neplata banilor datorați de proprietarii fermelor .
”Românii trebuie să verifice cu stricteţe contractele, să vadă ce obligaţii şi ce drepturi au. Sunt persoane care spun că nu au fost interesate decât de salariul. Unele persoane recunosc că nu au citit deloc contractele. Cei care au venit pentru prima dată au găsit o realitate la care nu se aşteptau, pentru că în contract părea că va fi o muncă mai lejeră”, a spus ministrul Violeta Alexandru.
- Joi, la o săptămână după relaxarea restricțiilor, au fost anunțate 198 de cazuri noi de coronavirus.
- Numărul total al cazurilor de coronavirus a ajuns la 17.585,din care .
- 60% din pacienții cu COVID-19 s-au vindecat, în spitale mai sunt joi 5.853 de pacienți.
- 1.151 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus, din 22 martie până joi 21 mai.
- 30% din cazurile de coronavirus sunt în Suceava (3.472) și București (1.687).
- Cele mai puține cazuri de coronavirus sunt în județele Brăila – 19, Vâlcea – 28 și Satu Mare – 60.
- Suceava are și cele mai multe decese de coronavirus – 201 (17% din total) din 23 martie, când a fost anunțat primul pacient cu COVID-19 decedat în județ. Autoritățile din Suceava au anunțat primul caz de coronavirus pe 4 martie.
- Numărul persoanelor aflate în carantină continuă să scadă, joi fiind 9.800, cu 1.250 mai puțin decât miercuri.
- A crescut însă cu aproape 9.000 în 24 de ore numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu, joi fiind 39.614.
- În străinătate sunt 3.026 de români infectați cu coronavirus, dintre care 102 au fost confirmați miercuri și joi, 54 în Franța și 48 în Germania.
La nivel mondial sunt peste 5,1 milioane de cazuri de coronavirus, dintre care aproape 103.000 au fost confirmate în 24 de ore.
- Cu aproape 4.800 a crescut numărul pacienților cu COVID-19 decedați în 24 de ore, totalul ajungând joi la aproape 330.000.
- În Statele Unite ale Americii sunt peste 22.000 de cazuri noi de coronavirus, joi fiind anunțate 1.593.039 cazuri. Numărul deceselor a crescut cu aproape 1.500, ajungând la 94.941.
- Aproape 9.000 de cazuri noi de coronavirus sunt în Rusia, în total fiind 317.554 de cazuri. Autoritățile ruse au anunțat joi 3.099 decese, cu peste 120 mai multe decât miercuri.
- Brazilia este a treia cea mai afectată țară, după ce a depășit Spania la numărul de cazuri. Autoritățile au anunțat joi 293.357 de cazuri și 18.894 decese.
- Spania are peste 700 de cazuri noi de coronavirus și este pe locul patru la nivel mondial, cu 279.524 de cazuri, din care 27.888 decese.
- Marea Britanie are mai puține cazuri decât Spania – 248.293, dar cele mai multe decese după SUA – 35.704.
- În Italia, numărul cazurilor a ajuns la 227.364, dintre care peste 660 sunt cazuri noi. Numărul deceselor a crescut în 24 de ore cu peste 160, în total fiind anunțate joi 32.330.
Adriana Nedelea LA FIX, 20 mai
Comisia Europeană a recomandat reluarea treptată și în siguranță a transporturilor, inclusiv anularea controalelor la frontierele interne ale UE. Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a spus, într-un interviu pentru Libertatea, când și cum vom putea circula din nou fără restricții în Uniunea Europeană. Călătorii care vor merge cu avionul vor purta obligatoriu mască de protecție pentru coronavirus. Comisia Europeană nu a recomandat ca distanțarea socială să fie obligatorie, pentru că avioanele au cele mai performante sisteme de filtrare a aerului și, dacă oamenii poartă mască, riscul de răspândire a virusului este redus.
Parlamentul încuviințează miercuri starea de alertă instituită luni de Guvern.
- Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns miercuri la 17.387, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 196 de cazuri noi.
- 1.141 de pacienți cu COVID-19 au murit, ultimele patru decese fiind anunțate miercuri.
- Marți și miercuri au fost declarați vindecați 190 de pacienți cu COVID-19. 10.356 de pacienți cu coronavirus au fost externați din 3 martie și până miercuri 20 mai.
- În spitale mai sunt 5.890 de pacienți cu COVID-19, dintre care 198 în stare gravă, la Terapie Intensivă.
- În Suceava și București sunt aproape 30% din cazurile de coronavirus din România.
- Cele mai puține cazuri de coronavirus sunt în Brăila – 19 și Vâlcea – 28.
- Numărul persoanelor aflate în carantină a scăzut cu 758, de la 11.808 marți la 11.050 miercuri, dar a crescut cu peste 6.200 numărul celor care au intrat în izolare, miercuri fiind 30.645 în monitorizare medicală la domiciliu.
- În străinătate sunt 2.924 de români confirmați cu coronavirus, dintre care 104 au decedat.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a depășit 5 milioane, iar numărul celor vindecați se apropie de 2 milioane. 325.214 decese au fost anunțate până miercuri.
- În Statele Unite ale Americii sunt 1.570.583 de cazuri și 93.533 decese.
- Rusia are cu peste 8.700 de cazuri mai multe miercuri față de marți, în total fiind 308.705 de persoane confirmate cu coronavirus. Sub 1% din pacienții cu COVID-19 au decedat, autoritățile ruse anunțând miercuri 2.972 decese.
- În Europa, cele mai multe cazuri sunt în Spania – 278.803 (27.778 decese), Marea Britanie – 248.818 (35.341 decese), Italia – 226.699 (32.169 decese), Franța – 180.809 (28.022 decese) și Germania – 177.842 (8.193 decese).
Adriana Nedelea LA FIX, 19 mai
Președintele și membrii Guvernului discută astăzi, la Palatul Cotroceni, noi măsuri de relaxare a restricțiilor și criteriile după care se va decide redeschiderea teraselor, restaurantelor și a plajelor.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, într-un interviu pentru Libertatea, că nu recomandă tratamentul preventiv pentru COVID-19 cu hidroxiclorochină și nici cu alte produse.
Ministrul a mai spus că acum suntem încă într-un prim moment al unei
pandemii și săptămâna aceasta se va vedea dacă s-a greșit cu relaxarea măsurilor restrictive.
- Cazurile noi de coronavirus continuă să scadă, marți fiind anunțate 155 de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore, în scădere cu 10 față de luni.
- Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 17.191.
- 60% din pacienții cu COVID-19 s-au vindecat, până marți fiind externați 10.166, dintre care 236 în ultimele 24 de ore.
- 1.126 de pacienți COVID-19 au murit de la începutul epidemiei, majoritatea având și alte boli.
- A crescut cu peste 6.600 în ultimele 24 de ore numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu. Marți sunt în izolare 24.415 persoane, față de 17.797 luni.
- Numărul persoanelor aflate în carantină a scăzut de la 12.351 luni la 11.808 marți.
- În străinătate sunt 2.923 de români cu coronavirus, dintre care 3 au fost confirmați în ultimele 24 de ore, în Germania.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 5 milioane, dintre care aproape 7% au decedat (peste 320.000) și 40% s-au vindecat (aproape 2 milioane de pacienți cu COVID-19).
- Statele Unite ale Americii au depășit 1,5 milioane de cazuri de coronavirus și se apropie de 92.000 de decese.
- Rusia a anunțat aproape 10.000 de cazuri noi și a ajuns la 300.000 de cazuri. Peste 100 de decese au fost anunțate de autoritățile ruse în ultimele 24 de ore, numărul pacienților cu COVID-19 care au murit ajungând la 2.837.
- Și Spania a avut aproape 500 de cazuri noi de coronavirus, iar numărul deceselor a crescut cu 59 în ultimele 24 de ore. Autoritățile spaniole au anunțat marți 278.188 de cazuri și 27.709 decese.
- Marea Britanie este țara europeană cu cel mai mare număr de pacienți cu COVID-19 care au murit, în ultimele 24 de ore fiind anunțate 160 de decese noi. 246.406 cazuri de coronavirus și 34.796 decese au fost anunțate marți în Regatul Unit.
- Italia are al doilea cel mai mare număr de decese din Europa, după Marea Britanie. În ultimele 24 de ore au fost anunțate 99 de noi decese, numărul total al pacienților care au murit de la începutul epidemiei de coronavirus ajungând la 32.007. Autoritățile italiene au anunțat marți 225.886 de cazuri, dintre care 451 sunt cazuri noi, confirmate în ultimele 24 de ore.
- Și Franța a anunțat 358 de cazuri noi de coronavirus și 131 de noi decese, în ultimele 24 de ore. În total sunt 179.927 de cazuri de COVID-19 și 28.239 de decese.
- Germania are cu aproape 700 de cazuri de coronavirus în plus marți față de luni, numărul total ajungând la 177.289. Și numărul deceselor a crescut cu 74 în ultimele 24 de ore, de la începutul epidemiei fiind anunțate 8.123 de decese.
Adriana Nedelea LA FIX, 18 mai
Guvernul a declarat, luni, din nou, stare de alertă pentru 30 de zile, după ce legea adoptată săptămâna trecută de Parlament a intrat în vigoare. Hotărârea de Guvern prevede și ce amenzi pot fi date timp de o lună pentru cei care nu poartă masca de protecție și cei care ies din localitate fără declarație pe proprie răspundere.
Masca de protecție este obligatorie în spațiile închise, inclusiv în mijloacele de transport în comun. Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat pentru Libertatea că polițiștii locali pot amenda călătorii care nu poartă mască de protecție în autobuze, troleibuze și tramvaie.
167 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, mai puțin cu 2 față de situația anunțată duminică și în scădere cu 102 față de sâmbătă.
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 17.036 luni 18 mai, la aproape trei luni de la primul caz COVID-19 din România.
- 1.107 pacienți cu COVID-19 au murit în aproape două luni de la primul deces, anunțat pe 22 martie.
- 9.930 de pacienți COVID-19 s-au vindecat, dintre care 40 au fost externați duminică și luni.
- În spitale mai sunt luni 5.990 de pacienți, 35% din totalul persoanelor infectate cu COVID-19 din 26 februarie, când a fost confirmat primul caz în România.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 3.448 (27 cazuri noi), București – 1.644 (8 cazuri noi), Neamț – 834 (niciun caz nou în ultimele 24 de ore), Arad – 696 (niciun caz nou în ultimele 24 de ore) și Botoșani – 664 (5 cazuri noi).
- În județul Suceava sunt cei mai mulți pacienți cu COVID-19 decedați – 192 (5% din totalul cazurilor de coronavirus), fiind urmat de Galați – 80 decese (14,7% din cazurile confirmate), Arad – 72 (10,3% din cazurile confirmate) și București – 70 (4,25% din cazurile confirmate).
- Numărul pacienților cu coronavirus aflați în stare gravă, la Terapie Intensivă, a scăzut cu 12, de la 205 duminică la 193 luni.
- În ultimele 24 de ore, a scăzut cu peste 700 numărul persoanelor aflate în carantină, dar a crescut cu aproape 2.000 numărul celor aflați în izolare la domiciliu. Luni sunt 12.351 persoane în carantină i 17.797 în izolare și sub monitorizare medicală.
- În străinătate sunt 2.920 de români cu coronavirus, doi dintre aceștia find confirmați în ultimele 24 de ore, în Franța și Marea Britanie. 103 români cu COVID-19 au decedat, dintre care 31 în Italia, 19 în Franța, 34 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia și câte unu în Suedia, Elveția, SUA și Brazilia.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a depășit 4,8 milioane, dintre care aproape 1,8 milioane s-au vindecat (39%). Luni au fost anunțate 316.925 decese.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Statele Unite ale Americii – 1.527.935 și cele mai multe decese – 90.978.
- Rusia a trecut înaintea Spaniei, cu 290.678 de cazuri, dintre care aproape 9.000 confirmate în ultimele 24 de ore, dar are un număr mult mai mic de pacienți cu COVID-19 decedați – 2.722, față de 27.650.
- În Europa, cele mai multe decese din cauza coronavirusului sunt, luni, în: Marea Britanie – 34.636 (14% din cele 243.695 de cazuri), Italia – 31.908 (14% din cele 225.435 de cazuri), Franța – 28.108 (16% din cele 179.569 de cazuri) și Spania – 27.650 (10% din cele 277.719 cazuri).
Adriana Nedelea LA FIX, 15 mai
România a intrat, vineri, în stare de alertă și timp de 30 de zile vor fi aplicare noi măsuri de restricționare a circulației. Comitetul Național pentru Situații de urgență a anunțat unde purtăm mască de protecție, când putem ieși din localitate, în ce situații mai avem nevoie de declarația pe proprie răspundere și cum arată acum aceasta.
Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Luminița Barcari, a explicat, într-un interviu pentru Libertatea, cum vor susține elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, în iunie, Examenele Naționale, cum vor fi echivalate probele de competențe de la Bacalaureat și ce reguli trebuie respectate la intrarea în școală pentru a preveni infecțiile cu coronavirus în perioada susținerii examenelor.
- În prima zi a stării de urgență sunt 16.437 de cazuri de coronavirus, cu 190 mai mult decât joi, ultima zi a stării de urgență.
- 1.056 de pacienți cu COVID-19 au decedat, potrivit ultimelor date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică.
- 9.370 de persoane, aproape 60% din pacienții cu COVID-19, s-au vindecat și au fost externate.
- În spitale mai sunt, vineri, 6.011 pacienți, dintre care 219 în stare gravă, în secțiile ATI.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 3.386, București – 1.591 și Neamț – 824. În Suceava sunt și cele mai multe decese – 180.
- Județele cu cei mai puțini pacienți COVID-19 sunt: Brăila – 19, Vâlcea – 27 și Harghita – 36.
- Numărul persoanelor aflate în carantină a crescut cu aproape 400, de la 14.066 joi la 14.441 vineri.
- A scăzut însă cu peste 3.300 numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală, de la 18.118 joi la 14.791 vineri.
- Numărul românilor din străinătate infectați cu coronavirus a ajuns la 2.887, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 7 cazuri noi, dintre care 4 în Germania și 3 în Marea Britanie.
- A crescut și numărul românilor din străinătate care au murit din cauza coronavirusului, vineri fiind 103 decedați, ultimul deces fiind anunțat în Marea Britanie.
- La nivel mondial, sunt peste 4,5 milioane de cazuri de coronavirus, dintre care aproape 40 % s-au vindecat. Peste 303.000 de pacienți cu COVID-19 au decedat de la începutul epidemiei.
Adriana Nedelea LA FIX, 14 mai
245 de cazuri noi de coronavirus au fost anunțate în ultimele 24 de ore. Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 16.247, potrivit datelor anunțate joi de Grupul de Comunicare Strategică.
Starea de urgență și măsurile de limitare a circulației se ridică de vineri 15 mai. Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență va decide joi instituirea stării de alertă, după starea de urgență. Anunțul a fost făcut de premier, în ultima ședință de Guvern din starea de urgență. Comitetul va stabili și care vor fi măsurile obligatorii de vineri. Starea de alertă va fi decisă inițial în baza OUG 21/2004, până la intrarea în vigoare a legii adoptate miercuri de Parlament.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a spus, într-un interviu pentru Libertatea, că în perioada stării de alertă decise din OUG, pentru câteva zile, nu poate fi vorba și de restricții de circulație și de amenzi, pentru că ar fi în contradicție cu ce a decis miercuri Curtea Constituțională.
“Nu cred că putem vorbi de obligații acum. Avem decizia clară a CCR de ieri că nu se poate așa ceva. Numai prin lege putem restricționa anumite drepturi. Cei care vor fi amendați în această perioadă cred că ar avea câștig de cauză imediat, în orice instanță”, a spus Renate Weber.
- 1.046 de pacienți cu COVID-19 au murit, ultimele 10 dintre decese fiind anunțate joi.
- Numărul pacienților vindecați și externați a ajuns la 9.053, după ce autoritățile au anunțat joi 1.092 de externați în plus față de miercuri, dintre care aproximativ 600 din Suceava. Grupul de Comunicare Strategică a precizat numărul mare de persoane vindecate anunțat joi ”se datorează ultimelor actualizări înregistrate la nivelul județului Suceava”.
- În spitale mai sunt, joi, 6.148 de pacienți cu COVID-19.
- În carantină instituționalizată sunt 14.066 de persoane. Alte 18.118 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- În străinătate sunt 2.880 de români cu infecție COVID-19, dintre care 25 au fost confirmați în ultimele 24 de ore.
- La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 4,5 milioane. Aproape 300.000 de decese au fost anunțate până joi.
Adriana Nedelea LA FIX, 13 mai
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 16.002, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 224 de cazuri noi.
1.016 pacienți cu COVID-19 au murit, potrivit ultimelor date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică.
România iese vineri din starea de urgență. Camera Deputaților dă miercuri votul final pe proiectul care permite Guvernului să instituie starea de alertă din 15 mai și să relaxeze măsurile restrictive luate în cele două luni de stare de urgență.
Curtea Constituțională a decis: starea de alertă este constituțională, dar nu poate restrânge libertățile cetățenilor. CCR a fost sesizată de Avocatul Poporului, care argumentează că restrângerea de drepturi și libertăți fundamentale se poate face doar prin lege, nu prin ordonanță de urgență.
Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, spune că, dacă nu există lege, oamenii nu pot fi obligați să poarte mască.
El a adăugat că în perioada următoare ar putea fi discuții și în legătură cu afectarea dreptului la folosirea proprietății.
”Cel care un magazin sau o fabrică și nu poate deschide pentru că i s-a impus în documentul acesta, ar putea să protesteze legat de limitarea dreptului de proprietate, pentru că cine are un magazin, îl are ca să îl folosească, nu să îl țină închis”, a mai spus Zegrean.
Zegrean a precizat că decizia Curții Constituționale spune că Guvernul poate decide instituirea stării de urgență, dar nu poate limita drepturile și libertățile cetățenilor.
Despre legea care permite Guvernului să instituie starea de alergă după ridicarea stării de urgență, Augustin Zegrean spune că, dacă este votată miercuri în Camera Deputaților, ea poate intra în vigoare cel mai repede marți, nu vineri, cum vrea Executivul.
- Cazurile noi de coronavirus au avut o evoluție ascendentă de la săptămână la săptămână în cele 11 săptămâni de la anunțarea primul pacient cu COVID-19 în România, pe 26 februarie.
- Miercuri, cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 3.317, București – 1.555, Neamț – 785, Arad – 679, Botoșani – 831 și Mureș – 621.
- Cele multe decese din cauza coronavirusului sunt în Suceava – 178, Galați – 74, Arad – 72, București – 66 și Hunedoara – 62.
- 7.961 dintre cei 16.002 pacienți cu COVID-19 s-au vindecat, dintre care 276 au fost externați marți și miercuri.
- Numărul pacienților cu coronavirus aflați în stare gravă, la Terapie Intensivă, a scăzut de la 238 marți la 228 miercuri.
- În carantină instituționalizată sunt 14.313 persoane. Alte 18.980 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- 568 de dosare penale în care se fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor au fost deschise în cele două luni de stare de urgență instituită pentru epidemia de coronavirus.
- În străinătate sunt 2.855 de români confirmați cu infecție COVID-19 și 102 decedați.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 4,4 milioane, dintre care peste 1,6 milioane s-au vindecat. Aproape 300.000 de decese din cauza COVID-19 au fost anunțate până miercuri.
- În Statele Unite ale Americii sunt peste 1,4 milioane de cazuri de coronavirus și 83.425 de decese.
- În Europa, cele mai multe cazuri sunt în Spania – 269.520 (26.920 decese), Marea Britanie – 226.463 (32.692 decese), Italia – 221.216 (30.911 decese), Franța 178.225 (26.991 decese) și Germania – 173.273 (7.754 decese).
- Numărul cazurilor de coronavirus din Rusia continuă să crească cu peste 10.000 pe zi, miercuri fiind anunțate 242.271 de cazuri și 2.212 decese.
Adriana Nedelea LA FIX, 12 mai
190 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, în total fiind 15.778 de cazuri.
Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a vorbit, în emisiune, despre evoluția epidemiei de coronavirus în România și despre proiectul de lege al Guvernului votat marți în Senat, privind măsurile de relaxare a restricțiilor din 15 mai, după starea de urgență.
El a spus că acum, după două luni și jumătate de la declanșarea epidemiei în România, este o perioadă de stabilizare a răspândirii infecției cu coronavirus, dar în continuare trebuie să menținem starea de vigilență.
”Perioada de stabilizare a răspândirii infecției nu trebuie să ne inducă o stare de relaxare prematură, trebuie să fim vigilenți, pentru a nu pierde ce am câștigat prin măsurile luate până în prezent”, a mai spus Dancă.
991 de pacienți cu COVID-19 au murit, 9 dintre decese fiind anunțate marți 12 mai.
- Dintre pacienții cu coronavirus, 7.685 au fost vindecați și externați.
- În spitale mai sunt, marți, 7.102 pacienți.
- Peste 30% din cazurile de coronavirus sunt în Suceava (3.283) și București (1.528).
- Aproape 20% din pacienții cu COVID-19 decedați sunt în Suceava – 173.
- În carantină instituționalizată sunt 14.923 de persoane. Alte 19.007 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- În străinătate sunt 2.809 români confirmați cu coronavirus și 102 decedați.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 4,3 milioane, din care 35% (peste 1,5 milioane) s-au vindecat. Marți au fost anunțate aproape 288.000 de decese.
- 32% din cazurile de coronavirus sunt în SUA. În Statele Unite sunt aproape 1,4 milioane de cazuri de coronavirus și 81.795 decese.
- Rusia a trecut pe locul 3 la nivel mondial, după ce numărul cazurilor a crescut la peste 232.000.
- Spania are, după SUA, cele mai multe cazuri de coronavirus – 268.143.
- În Europa, cele mai multe decese sunt în Marea Britanie – 32.065, Italia – 30.739, Spania – 26.744 și Franța – 26.643.
Adriana Nedelea LA FIX, 11 mai
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 15.588, după ce în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 226 de cazuri noi.
972 de pacienți cu COVID-19 au decedat, 11 dintre decese fiind anunțate luni 11 mai.
- Aproape 50% dintre pacienții cu coronavirus s-au vindecat și au fost externați. Din 3 martie până luni 11 mai s-au vindecat 7.245 de pacienți, dintre care 194 au fost externați în ultimele 24 de ore.
- În spitale mai sunt 7.371 de pacienți cu coronavirus.
- A crescut cu 13 numărul pacienților cu COVID-19 în stare gravă, aflați la Terapie Intensivă, de la 242 duminică la 255 luni.
- Peste 30% dintre cazurile de coronavirus sunt în Suceava (3.272) și București (1.519).
- Județul Neamț este al treilea cel mai afectat de coronavirus, cu 760 de cazuri, fiind urmat de Arad, care are 679 de cazuri.
- În carantină instituționalizată sunt 14.745 de persoane. Alte 19.059 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- În străinătate, 2.758 de români au fost confirmați cu coronavirus și 100 au decedat, până luni 11 mai.
La nivel mondial, numărul cazurilor confirmate până luni se apropie de 4,2 milioane, dintre care peste 1,5 milioane s-au vindecat.
- Cele mai multe cazuri sunt în Statele Unite ale Americii – 1.367.963, dintre care peste 80.000 au decedat.
- În Europa, Marea Britanie a depășit Italia și la numărul de cazuri 219.183, și la decese – 31.855.
- Italia este a patra cea mai afectată țară de coronavirus, cu 219.070 de cazuri și peste 30.500 de decese.
- Spania este țara europeană cu cele mai multe cazuri – 264.663, dar a treia după numărul deceselor – 26.621, fiind depășită de Marea Britanie și Italia.
- Numărul cazurilor de coronavirus în Rusia a ajuns la 221.344, dar numărul deceselor depășește doar puțin 2.000.
Adriana Nedelea LA FIX, 8 mai
312 cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, numărul total al cazurilor a ajuns la 14.811.
898 de pacienți cu COVID-19 au murit, 10 dintre decese fiind anunțate vineri. Cele mai multe decese sunt în Suceava – 192, Arad – 68, Galați – 67, București – 60 și Hunedoara – 55.
În spitale mai sunt 7.490 de pacienți, dintre care 232 în stare gravă, la Terapie Intensivă.
- Suceava și Bucureștiul au peste 30% din numărul total de cazuri COVID-19. În Suceava sunt 3.165 de cazuri și în București – 1.445.
- 6.423 de pacienți s-au vindecat și au fost externați în ultimele două luni.
- 240 de persoane au fost băgate în carantină joi și vineri. În total sunt 14.382 de persoane în carantină și 20.989 în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
- Polițiștii amendează și după decizia Curții Constituționale persoanele care nu respectă măsurile de restricționare a circulației în starea de urgență. Joi și vineri au fost amendate 871 de persoane, în total cu aproape un milion de lei. Grupul de Comunicare Strategică susține că vor fi date amenzi în baza vechilor prevederi legale până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind OUG 34/2020.
- În străinătate sunt, vineri, 2.444 de români cu coronavirus, cu 25 mai mult decât joi. Toate cazurile noi au fost confirmate în Germania, unde numărul total al românilor cu COVID-19 a ajuns la 329. Germania este printre primele trei state cu cei mai mulți români infectați, după Italia (1.387) și Spania (560).
La nivel mondial sunt, vineri, aproape 4 milioane de cazuri de coronavirus și peste 270.000 de decese. Aproape 35% dintre pacienții cu COVID-19 s-au vindecat.
- Statele Unite ale Americii se apropie de 1,3 milioane de cazuri și 77.000 de decese.
- În Europa, cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Spania – 256.855 (26,070 decese), Italia – 215.858 (29.958 de decese), Marea Britanie – 206.715 (30.615 decese), Franța – 174.791 (25.987 decese) și Germania – 169.430 (7.392 de decese).
- În Rusia sunt aproape 10.700 de cazuri noi de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. Numărul total al cazurilor a ajuns la 187.859. Peste 1.700 de pacienți cu COVID-19 au decedat.
Adriana Nedelea LA FIX, 7 mai
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 14.499, potrivit datelor anunțate joi de Grupul de Comunicare Strategică.
392 sunt cazuri noi, confirmate în ultimele 24 de ore, cu aproape 50% mai mult decât cazurile noi anunțate miercuri.
876 de pacienți cu COVID-19 au murit în 7 săptămâni de la primul deces, anunțat pe 22 martie.
- 6.144 de pacienți cu coronavirus s-au vindecat și au fost externați, dintre care 356 miercuri și joi.
- În spitale mai sunt, joi, 7.479 de pacienți.
- Numărul pacienților de la Terapie Intensivă a scăzut cu 11, de la 244 miercuri la 234 joi.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 3.111 (76 cazuri noi), București – 1.429 (19 cazuri noi), Arad – 655 (30 de cazuri noi), Mureș – 573 (38 de cazuri noi), Botoșani – 560 (15 cazuri noi) și Hunedoara – 556 (10 cazuri noi).
- În străinătate sunt 2.419 români confirmați cu COVID-19. 14 dintre aceștia au fost confirmați în ultimele 24 de ore, dintre care 12 în Germania.
- 96 de români au decedat în străinătate, dintre care 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia și câte unu în Suedia, Elveția și SUA.
La nivel mondial sunt, joi 7 mai, peste 3,8 milioane de cazuri de coronavirus, 265.356 de decese și peste 1,3 milioane de pacienți vindecați.
- În Statele Unite ale Americii, sunt peste 25.000 de cazuri noi și numărul total se apropie de 1,3 milioane. Peste 2.500 de pacienți cu COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor de la începutul epidemiei fiind 74.809.
- În Europa, potrivit datelor anunțate joi, cele mai multe cazuri sunt în Spania sunt 253.682 de cazuri și 25.857 de decese, Italia – 214.457 de cazuri și 29.684 de decese, Marea Britanie – 201.101 cazuri și 30.076 decese, Franța – 174.191 de cazuri și 25.809 decese, Germania – 168.162 de cazuri și 7.275 de decese.
- În Rusia, joi au fost anunțate 177.160 cazuri, dintre care 11.231 sunt cazuri noi. Și numărul deceselor a crescut cu 88, de la 1.537 miercuri la 1.625 joi.
Adriana Nedelea LA FIX, 6 mai
270 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, mai puțin cu 55 față de cazurile noi anunțate marți.
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 14.107, dintre care 5.788 s-au vindecat și au fost externați.
Miercuri au fost anunțate 17 noi decese de coronavirus, în total fiind 858 de pacienți cu COVID-19 care au murit în spitale de la începutul epidemiei.
Cele mai multe decese sunt în Suceava – 160, Arad – 66, Galați – 61, București – 59, Hunedoara – 55 și Mureș – 46.
În spitale mai sunt, miercuri, 7.461 de pacienți cu coronavirus, dintre care 244 la Terapie Intensivă.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 3.035, București – 1.410, Arad – 625, Neamț – 548, Hunedoara – 546, Botoșani – 545 și Mureș – 535.
- Județele cu cele mai puține cazuri sunt: Harghita – 21, Brăila – 24 și Vâlcea – 24.
- În carantină instituționalizată sunt 13.545 de persoane. Alte 20.634 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- 12 dosare penale în care se fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor au fost deschise marți și miercuri. De la începutul epidemiei au fost începute cercetări în 538 de dosare.
- În străinătate sunt 2.405 români cu coronavirus, dintre care 21 au fost confirmați în ultimele 24 de ore, în Germania.
Numărul cazurilor de coronavirus confirmate la nivel mondial se apropie de 3,8 milioane. 258.840 de pacienți cu COVID-19 au decedat.
- În Statele Unite ale Americii, 2.350 de pacienți cu COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore, numărul total al celor decedați a ajuns la 72.275. În SUA sunt anunțate, miercuri, 1.237.761 de cazuri de coronavirus.
- În Europa, cele mai multe cazuri sunt în Spania – 250.561, Italia – 213.013 cazuri, Marea Britanie – 194.990 de cazuri, Franța – 170.551 de cazuri și Germania – 167.007 cazuri.
- Cele mai multe decese sunt în Marea Britanie – 29.427, Italia – 29.315 și Spania – 25.613.
- Peste 10.000 de cazuri noi sunt în Rusia, unde numărul total a ajuns la 165.929. Și numărul deceselor a crescut în ultimele 24 de ore
cu 86, ajungând la 1.537.
Adriana Nedelea LA FIX, 5 mai
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 13.837 în 10 săptămâni de la confirmarea primului caz, potrivit datelor anunțate de Grupul de Comunicare Strategică.
325 dintre acestea sunt cazuri noi, confirmate luni și marți.
Dintre pacienții internați, 5.454 s-au vindecat și au fost externați, 185 în ultimele 24 de ore.
827 de pacienți cu COVID-19 au decedat, 9 dintre aceste decese fiind anunțate marți.
În spitale mai sunt 7.556 de pacienți, 244 dintre ei la secțiile de Terapie Intensivă.
- În carantină instituționalizată sunt 12.727 de persoane. Alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- A scăzut numărul persoanelor amendate pentru că nu respectă măsurile de restricționare a circulației, de la 5.374 luni la 3.709 marți.
- Anchetatorii fac cercetări penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor în 526 de dosare, 4 dintre ele deschise în ultimele 24 de ore.
- În străinătate sunt 2.384 de români confirmați cu COVID-19 și 96 decedați, unul dintre aceștia în ultimele 24 de ore, în Germania.
La nivel mondial sunt aproape 3,7 milioane de pacienți cu coronavirus, dintre care peste 252.000 au decedat și peste 1,2 milioane s-au vindecat.
- În Statele Unite ale Americii, numărul cazurilor a crescut cu peste 24.000 în ultimele 24 de ore, ajungând la 1.212.955. 1.322 de pacienți cu COVID-19 au decedat luni și marți, în total fiind 69.925 de decese.
- În Europa, cele mai multe cazuri sunt în Spania – 248.301 cazuri (25.428 decese), Italia – 211.938 de cazuri (29.079 decese), Marea Britanie – 190.584 de cazuri (28.734 decese), Franța – 169.462 de cazuri (25.201 decese) și Germania – 166.152 de cazuri (6.993 decese).
- În Rusia sunt peste 10.000 de cazuri noi de coronavirus, în total fiind 155.370 cazuri și 1.451 pacienți decedați.
- China a anunțat 82.881 de cazuri de coronavirus, doar un caz nou în ultimele 24 de ore. Numărul deceselor a rămas 4.633.
Adriana Nedelea LA FIX, 4 mai
803 pacienți cu COVID-19 au decedat din 22 martie până luni 4 mai, potrivit ultimelor date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică.
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 13.512, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 349 de cazuri noi.
În ultimele 24 de ore, au fost vindecați și externați 400 de pacienți cu COVID-19, mai mult decât numărul celor nou confirmați cu coronavirus.
Acum, mai sunt internați 7.440 de pacienți cu coronavirus din cei 13.512 confirmați din 26 februarie până pe 4 mai.
- A scăzut numărul pacienților în stare gravă, internați în secțiile de Terapie Intensivă, de la 255 duminică 3 mai la 243 luni. Sâmbătă erau 264 de pacienți la ATI.
- Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Suceava – 2.964, București – 1.369, Arad – 614, Hunedoara – 534, Neamț – 521, Botoșani – 517 și Mureș – 510, potrivit datelor anunțate luni de Grupul de Comunicare Strategică.
- În carantină instituționalizată sunt 12.830 de persoane. Alte 20.085 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- 2.384 de români aflați în străinătate au fost confirmați cu coronavirus, dintre care 35 sunt cazuri noi. Numărul românilor care au decedat în străinătate a ajuns la 95, doi dintre aceștia în ultimele 24 de ore, în Marea Britanie.
- 5.374 de persoane au fost amendate, duminică și luni, pentru că nu au respectat măsurile restrictive. Valoarea totală a amenzilor date în ultimele 24 de ore este de peste 9,5 milioane de lei.
La nivel mondial, numărul cazurilor se apropie de 3,6 milioane, dintre care aproape 1,2 milioane s-au vindecat.
- Peste 248.000 de pacienți cu COVID-19 au decedat, cei mai mulți în SUA – 68.602, conform datelor de pe worldometers.info.
- În Statele Unite ale Americii sunt 1.188.421 de cazuri de coronavirus.
- În Europa, Spania are 247.122 de cazuri și 25.264 de decese, Italia – 210.717 cazuri și 28.884 de decese, Marea Britanie – 186.599 de cazuri și 28.446 de decese, Franța – 168.693 de cazuri și 24.895 de decese, Germania – 165.664 de cazuri și 6.866 de decese.
- Rusia are peste 10.500 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, fiind confirmate în total 145.268 de cazuri. 1.356 de pacienți cu COVID-19 au decedat, dintre care 76 în ultimele 24 de ore.
- China are 82.880 de cazuri de coronavirus, dintre care doar 3 sunt cazuri noi. Numărul deceselor a rămas 4.633, la fel ca și cel anunțat în ultimele patru zile.
Adriana Nedelea LA FIX, 3 mai
431 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, de aproape trei ori mai mult decât sâmbătă, când au fost anunțate 165 de cazuri noi.
Numărul total al cazurilor de coronavirus anunțat duminică 3 mai de Grupul de Comunicare Strategică este 13.163.
780 de pacienți cu COVID-19 au decedat din 22 martie până pe 3 mai.
- Dintre persoanele cu coronavirus, 4.869 s-au vindecat și au fost externate. 322 dintre aceștia au fost externați în ultimele 24 de ore.
- Cele mai multe cazuri de COVID-19 sunt în Suceava – 2.899, București – 1.354, Arad – 606, Hunedoara – 527 și Neamț – 530, potrivit datelor anunțate de Grupul de Comunicare Strategică.
- Cele mai puține cazuri de coronavirus sunt în județele Buzău – 21, Harghita – 21, Vâlcea – 24 și Brăila – 25.
- A scăzut numărul pacienților internați la Terapie Intensivă, de la 265 sâmbătă la 255 duminică.
- În carantină instituționalizată sunt 13.349 de persoane, cu 47 mai mult decât sâmbătă. Alte 20.123 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- 195.508 teste au fost făcute până pe 3 mai, aproape 5.000 dintre acestea în ultimele 24 de ore.
- În străinătate, 2.349 de români au fost confirmați cu COVID-19, dintre care 93 au decedat.
- Polițiștii au amendat, sâmbătă și duminică, 5.834 de persoane care nu au respectat restricţionarea circulaţiei, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale fiind de peste 11 milioane de lei.
- Anchetatorii fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor în 519 dosare penale, 3 dintre acestea fiind deschise în ultimele 24 de ore.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 3,5 milioane și 245.000 de decese, potrivit worldometers.info.
- Statele Unite ale Americii are aproape 1,2 milioane de cazuri și peste 67.000 de decese.
- În Europa, cele mai multe cazuri sunt în Spania 245.567 (25.100 de decese), urmată de Italia – 209.328 de cazuri (28.710 decese), Marea Britanie – 182.260 de cazuri (28.131 de decese), Franța – 168.396 de cazuri (24.760 de decese), Germania – 164.967 de cazuri (6.812 decese).
- Rusia a raportat duminică 134.687 de cazuri de coronavirus, cu peste 10.000 mai mult față de sâmbătă. Și numărul deceselor a crescut cu 58 în ultimele 24 de ore, ajungând la 1.280.
- China nu a anunțat niciun caz nou, numărul total de duminică fiind același cu cel de sâmbătă – 82.877.
Adriana Nedelea LA FIX, 2 mai
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 12.732 , dintre care sunt 165 sunt cazuri noi, cu 50% mai puțin față de vineri, când au fost anunțate 327 de cazuri noi.
Cele mai multe cazuri de COVID-19 sunt în Suceava – 2.881 și în București – 1.305, respectiv aproape 33% din totalul cazurilor la nivel național.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă, până la ora 13.00, 11 decese. Numărul total al pacienților care au murit din cauza coronavirusului a ajuns la 755.
- Dintre cei peste 12.700 de pacienți cu coronavirus, 4.547 s-au vindecat și au fost externați, 219 dintre ei în ultimele 24 de ore.
- În secțiile de Terapie Intensivă sunt internați sâmbătă 265 de pacienți cu COVID-19, cu 16 mai mult decât vineri.
- În carantină instituționalizată sunt 13.302 de persoane. Alte 20.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- 2.349 de români din străinătate au fost confirmați cu COVID-19, dintre care 1.387 în Italia, 560 în Spania, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie și 29 în Franța. Dintre aceștia, 93 au decedat, doi dintre ei în ultimele 24 de ore.
- Cinci dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor au fost deschise de anchetatori în ultimele 24 de ore, în total fiind făcute anchete în 516 dosare.
- 5.477 de persoane care nu au respectat restricţionarea circulaţiei au fost amendate. Polițiștii au dat amenzi de aproape 9,5 milioane de lei.
La nivel mondial, sunt peste 3,4 milioane de persoane infectate cu COVID-19, dintre care peste 30% s-au vindecat.
- Aproape 240.000 de pacienți cu COVID-19 au decedat.
- Numărul cazurilor de coronavirus în SUA – peste 1,1 milioane – este mai mare decât numărul pacienților cu coronavirus vindecați la nivel mondial. SUA au și cele mai multe decese la nivel mondial – 65.776.
- Spania are 242.988 de cazuri de coronavirus și 24.824 de decese, Italia – 207.428 de cazuri și 28.236 de decese, Marea Britanie – 177.454 de cazuri și 27.510 decese, Franța – 167.346 de cazuri și 24.594 decese și Germania – 164.077 cazuri și 6,736 decese.
- China a anunțat sâmbătă 8.287 de cazuri, dintre care doar 3 cazuri noi față de vineri și niciun deces nou.
Adriana Nedelea LA FIX, 1 mai
327 de cazuri noi de coronavirus au anunțat autoritățile în ultimele 24 de ore.
Numărul total al cazurilor de coronavirus a ajuns la 12.567, confirmate din 26 februarie, când a fost anunțat primul caz de COVID-19 în România.
Dintre pacienții cu coronavirus, 726 au decedat. Majoritatea deceselor anunțate vineri sunt din județul Suceava. Unii dintre pacienți sunt decedați de trei săptămâni, dar au fost anunțați abia pe 1 mai.
- 4.328 de pacienți cu COVID-19 au fost declarați vindecați și externați.
- În secțiile ATI sunt internați 249 de pacienți.
- În carantină instituționalizată sunt 12.060 de persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- În străinătate sunt 2.348 de români confirmați cu COVID-19, cei mai mulți în Italia și Spania. Dintre aceștia, 91 au decedat și 21 au fost declarați vindecați.
- Aproape 4.000 de persoane care nu au respectat restricționarea circulației au fost amendate în ultimele 24 de ore, în total cu peste 7 milioane de lei.
- 9 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor au fost deschise joi și vineri. În aproape două luni au fost întocmite 511 dosare penale.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a depășit 3,3 milioane, dintre care peste un milion s-au vindecat.
- Numărul deceselor anunțate se apropie de 235.000.
- SUA au aproape 1,1 milioane de cazuri confirmate și 63.871 de decese.
- În Spania sunt aproape 240.000 de cazuri și peste 24.500 de decese.
- Italia a anunțat vineri 205.463 de cazuri și 27.967 de decese, Marea Britanie – 171.253 de cazuri și 26,771 de decese, Franța – 167.178 de cazuri și 24,376 de decese și Germania a raportat 163.009 de cazuri, dintre care 6.623 de decese.
Adriana Nedelea LA FIX, 30 aprilie
262 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, numărul total al cazurilor a ajuns la 12.240.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate și externate, potrivit ultimelor date anunțate joi 30 aprilie de Grupul de Comunicare Strategică.
695 de pacienți confirmați cu COVID-19 au decedat în 5 săptămâni.
Dintre cele aproape 700 de decese, cele mai multe sunt în județul Suceava – 126, urmat de Hunedoara – 55, Arad – 54, București – 51, Galați – 44, Mureș – 34, Timiș, Botoșani – 29 și Neamț – 27.
În județul Suceava sunt și cele mai multe cazuri de coronavirus confirmate – 2.765. Bucureștiul are 1.275 de cazuri confirmate, în județul Arad au fost anunțate 565 de cazuri, Hunedoara – 513 cazuri.
- La Terapie Intensivă sunt internați 221 de pacienți cu COVID-19.
- În străinătate sunt 2.206 români confirmați ca fiind infectați cu COVID-19, dintre care: 1.247 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 269 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unu în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Suedia.
- 88 de români aflați în străinătate au decedat din cauza coronavirusului: 27 în Italia, 19 în Franța, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia și cîte unu în Suedia, Elveția și SUA.
- În carantină instituționalizată sunt 12.053 de persoane, iar alte 22.229 sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.233 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.
- Pentru alte 174 de persoane aflate în carantină care au părăsit locația în care au fost plasate a fost prelungită măsura pentru o nouă perioadă de 14 zile.
- Polițiștii au deschis 502 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
- În ultimele 24 de ore au fost depistate 4.244 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Aceste persoane au primit amenzi în valoare totală de peste 10,3 milioane de lei.
- La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a depășit 3,2 milioane.
- Până pe 30 aprilie au fost anunțate 228.504 decese. Cele mai multe decese sunt în SUA – 61.669, urmate de Italia – 27.682, Marea Britanie – 26,097, Spania – 24,275 și Franța – 24.087.
- În SUA sunt și cele mai multe cazuri de coronavirus confirmate – peste un milion anunțate până pe 30 aprilie. Spania este a doua țară cu cele mai multe cazuri de coronavirus – aproape 237.000, fiind urmată de Italia, cu peste 203.000 de cazuri.
- China a anunțat joi aproape 83.000 de cazuri și 4.633 de decese.
- 25 de state au între 10.000 și 50.000 de cazuri, iar alte 50 de țări au între 1.000 și 10.000 de cazuri.
Adriana Nedelea LA FIX, 24 aprilie
În ultimele 24 de ore în România s-au înregistrat 321 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus iar bilanțul total a ajuns la valoarea de 10.417 cazuri.
Autoritățile au anunțat 552 decese până în acest moment.
- Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.817 au fost declarate vindecate și externate
- La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 241 de pacienți
- Se află în carantină instituționalizată 12.251 de persoane. Alte 27.410 persoane sunt în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală
- În laboratoare, la nivel național, au fost prelucrate 121.602 de teste
- Polițiștii au întocmit 471 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Au fost aplicate amenzi în valoare de 11.071.873 de lei numai în ultimele 24 de ore
- 1.480 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 în diaspora iar 21 dintre aceștia au fost declarați vindecați
Adriana Nedelea LA FIX, 23 aprilie
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 386 de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul total a depășit pragul de 10.000.
Astăzi, autoritățile au anunțat și alte trei decese, bilanțul ridicându-se acum la 527.
Adriana Nedelea LA FIX, 22 aprilie
Autorităţile anunţă că au fost înregistrate 468 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore. Până astăzi, 22 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.710 cazuri de persoane infectate cu COVID-19.
- 508 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
- Dintre persoanele depistate pozitiv, 2.406 au fost declarate vindecate și externate.
- În secţiile de Terapie Intensivă sunt internați 288 de pacienți.
În acest timp, numărul deceselor din țara noastră a depășit 500. În această dimineață, ministrul sănătății a anunțat că un medic și-a pierdut viața din cauza virusului, la 14 zile după ce a fost depistat pozitiv.
Adriana Nedelea LA FIX, 21 aprilie
- 306 cazuri noi de coronavirus în România, numărul total al cazurilor confirmate a ajuns la 9.242.
- 482 de pacienți cu COVID-19 au decedat, ultimele 4 decese fiind anunțate luni 21 aprilie.
- Peste 2.100 de pacienți cu coronavirus s-au vindecat și au fost externate.
- În secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 245 de pacienți.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că nu se poate vorbi acum de o relaxare a măsurilor restrictive, pentru că vârful epidemiei de coronavirus va fi atins abia peste 7-10 zile după Paște.
Adriana Nedelea LA FIX, 16 aprilie
- Alte 491 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în România
- Bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 7.707 , potrivit datelor publicate joi de Grupul de Comunicare Strategică.
- De asemenea, din totalul pacienților un număr de 1.357 au fost vindecați și externați.
- Numărul de decese din cauza coronavirusului a ajuns în România la 392
- La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.
- Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.866 de persoane. Alte 60.697 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până joi, la nivel național, au fost prelucrate 79.629 de teste.
- În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state,
potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 718 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 13 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 55 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 16 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în în Franța, 16 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
ŢARA | CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAŢI |
Italia | 162488 (+2.972) | 21069 (+604) | 38092 (+962) |
Spania | 172541 (+3.045) | 18056 (+573) | 70853 (+3.349) |
Franţa | 103573 (+5.497) | 15729 (+762) | 31470 (+2.349) |
Germania | 127584 (+2.486) | 3254 (+285) | 77.000 (+4.400) |
UK | 93873 (+5.252) | 12107 (+778) | 368 (+45) |
- Zeci de oameni din localitatea Jibou, din județul Sălaj, s-au adunat în stradă pentru a primi alimente din partea Primăriei. Oamenii nu au respectat regulile de prevenție, iar la întreaga acțiune a participat și Poliția, arată imaginile postate de PLUS Sălaj pe rețelele de socializare.
- Avocatul Poporului verifică situația internării bolnavilor cu COVID-19 de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași, după ce medicul Mihnea Hurmuzache a reclamat că nu sunt primiți cei de la spitalele din Moldova, supraaglomerate. Între timp, Mihnea Hurmuzache a fost anunțat că va fi mutat la Suceava!
Adriana Nedelea LA FIX, 15 aprilie
- 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID, în România
- 1.217 persoane au fost declarate vindecate și externate
- 362 de persoane au decedat
- De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 337 de noi cazuri de îmbolnăvire
Subiectele din emisiune:
- Ce noi măsuri iau autoritățile, după prelungirea stării de urgență până pe 14 mai
- Președintele cere retragerea acordului MAI-Biserica Ortodoxă pentru Paște
- Cum explică ministrul de interne Marcel Vela acordul cu BOR și ce spune despre un conflict cu Iohannis și cu Orban
- Când ar putea fi deschise școlile. Anunțul făcut de premier
- Concedieri masive la compania aeriană Wizz Air, din cauza pandemiei COVID-19
- Doi muncitori, prinşi sub tone de moloz după prăbuşirea unui turn de extracţie de la mina Uricani
Adriana Nedelea LA FIX, 14 aprilie
- în România, au fost confirmate 6.879 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus
- 1.051 de persoane au fost declarate vindecate și externate
- 332 de persoane infectate cu COVID-19 au decedat
- de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246 de noi cazuri de îmbolnăvire
Adriana Nedelea LA FIX, 13 aprilie
- 6.633 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu coronavirus
- 914 persoane au fost declarate vindecate
- 318 persoane au decedat
- 333 noi cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
- Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 67.204 de teste
Adriana Nedelea LA FIX, 12 aprilie
- Au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus
- Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate și externate
- 306 persoane au decedat
- De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 310 de noi cazuri de îmbolnăvire
Adriana Nedelea LA FIX, 11 aprilie
- Pe teritoriul României, au fost confirmate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19
- 758 au fost declarate vindecate și externate
- 282 persoane au decedat
- De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 523 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Adriana Nedelea LA FIX, 10 aprilie
În această dimineață, autoritățile au anunțat nouă noi decese din cauza COVID-19, în România, bilanțul total ridicându-se la 257.
Totodată, pe 10 aprilie, numărul total al persoanelor infectate se ridică la 5.467. Alte 265 de cazuri au fost anunțate în ultimele 24 de ore.
Arhiva emisiunilor din perioada 12 martie – 9 aprilie este aici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro