Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a declarat, într-o intervenție telefonică în emisiunea „Adriana Nedelea la FIX”, că legea a fost contestată încă din faza de proiect. „Am contestat priectul și în faza ințială. Nu avem nimic împotriva acestui statut, fie că vorbim de orice fel de cadru didactic. Nemulțumirea noastră este că nu îți dă posibilitatea să te aperi, prezumția de nevinovăție nu mai există, practic un minor trebuie să demonstreze că a fost agresat.

„E greu pentru elev să-și demonstreze eventuala nevinovăție”

„Cred că o variantă este să se dea drumul la înregistrări video. Nu poți lua un drept elementar, nu poate spune un profesor că cineva este vinovat, iar tu să încerci să-ți demonstrezi nevinovăția. Respectul se câștigă, nu se impune, nu vorbim de maidan si de război, ci de un sistem educațional. Vom face o adresă la președintele Iohannis, pentru a restrimite legea în comisiile juridice, să fie dezbătută din nou.

Cel care este acuzar trebuie să demonstreze, ori cum demonstrezi cuvântul profesorul impotriva celui al eleveului. Orice om care abuzează pe cineva, fie că e vorba de școală sau stradă, poate fi reclamat la 112, la poliție și să fie amendat, dar până la proba contrarie, să nu poți demonstra! Asta sfidează bunul simț, dar și legile”, mai spune Iulian Costache

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

„Impunerea respectului nu se face artificial”

Rareș Voicu, vicepreședintele Consiliul Național al Elevilor, a declarat, în emisiunea „Adriana Nedelea la FIX”, că asociația a fost împotriva acestei decizii încă de când a apărut. „Am fost împotrivă, am trimis deja o scirsoare deschisă către președinte, principala prevedere care elimină prezumțiva de nevinovăție a elevului contravine oricărei norme democratice. Am realizat o analiză, iar riscurile că ar fi acuzații nedrepte și nefondate, pe care elevii trebuie să le demonstreze, sunt destul de mari. Ei doresc impunerea respectului într-un mod artificial. Acest statut de autoritate publică atrage și anumite responsabilități”, a declarat vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor.

,,Având în vedere nenumăratele situații în care elevii au fost victimele unor abuzuri din partea unor cadre didactice lipsite de viziune, de vocație, de etică – acestea fiind absolut necesare în profesia prin care se clădesc caractere, se formează cetățeni active – educarea și formarea elevilor pe care îi reprezentăm. Mai mult decât atât, considerăm că această propunere este lipsită de fundament legislativ, iar dacă aceasta ar deveni lege, ar conduce la distrugerea climatului educațional prin instaurarea unui permanent dezechilibru în relația tripartite elev-părinte-profesor”, a mai spus reprezentantul elevilor.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI