Comentează”Fără Unirea din 24 ianuarie 1859 nu ar fi România de azi, atunci s-a născut România. A fost un proces dificil, norocul nostru a fost că pe plan internațional a fost un context favorabil, iar pe plan intern exista o pătură de politicieni unioniști, dispuși la eforturi și sacrificii pentru acest ideal național. Au fost și opozanți, dar vocea celor care doreau unirea a fost mai puternică”, a afirmat Marius Diaconescu, în emisiunea ”Adriana Nedelea LA FIX”.
Istoricul a arătat că Unirea a fost posibilă datorită unor pași făcuți anterior prin implementarea unor reforme sub ocupația rusă a Principatelor în urma războiului ruso-turc din 1826-1829, reforme codificate în Regulamentul Organic. De asemenea, Revoluția de la 1848 a pregătit terenul pentru mișcarea unionistă de mai târziu.
Ar trebui să renunțăm la sintagma ”Mica Unire”. Așa cum a fost o unire mare în 1918, o unire mare a fost și în 1859, prin consecințele sale. Ea are aceeași valoare ca și cea din 1918.
Marius Diaconescu, istoric:
Decisiv a fost și războiul Crimeii între Rusia, pe de o parte, și Turcia, Franța, Marea Britanie și Sardinia, de cealaltă, în perioada 1853-1956. La conferința de pace de la Paris din 1856, pentru a bloca accesul Rusiei către Constantinopol și strâmtoarea Bosfor, marile puteri au luat în calcul unirea Principatelor Române.
”Între planurile străinilor și planurile românilor era o oarecare diferență. Primii ar fi vrut doar o unire formală, cu instituții separate, pe când unii dintre fruntașii românii s-au gândit la un stat național unitar și un rol important l-au avut Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri și alții”, a afirmat Diaconescu, referindu-se la faptul că Adunările Elective de la Iași și București au păcălit, practic, marile puteri, prin alegerea unei singure persoane pe tronul ambelor țări, în loc să aleagă doi domnitori diferiți.
Un proces care a durat trei ani
Pentru Diaconescu, Alexandru Ioan Cuza rămâne personajul central al Unirii din 1859 nu doar pentru că el a fost ales suveran al celor două principate, cât mai ales pentru faptul că el a definitivat procesul de unificare.
Omul-cheie rămâne Alexandru Ioan Cuza, el este autorul completării Unirii (…) Fără el, nu era România așa cum este. Timp de trei ani a fost o uniune personală între Moldova și Țara Românească, dar el s-a străduit de la bun început să depășească condițiile puse de marile puteri garante și să formeze instituții noi. unite, care ducă la unirea deplină.
Marius Diaconescu, istoric:
Unificarea efectivă a început la numai câteva luni de la alegere, când Cuza a numit un singur comandant al ambelor armate, mobilizate la Câmpina pentru a stopa o eventuală invazie turcă, Înalta Poartă fiind nemulțumită de alegerea unui singur domnitor în ambele țări. Procesul a fost finalizat tot de Cuza, în 1862, prin numirea unui guvern comun și alegerea unei singure Adunări Elective.
Invitat să comenteze faptul că Hotel ”Concordia”, locul în care s-a decis Unirea, se află într-o stare deplorabiă, Diaconescu a spus: ”Nu știm să ne prețuim istoria, suntem selectivi în funcție de mesajul politic. Cuza nu a fost iubit, promovat sau agreat de guvernările liberale. Cine l-a dat jos în 1866? Întemeietorii PNL. Nu veți vedea foarte des politicieni care se revendică din PNL să-l promoveze la adevărata lui valoare.”