Dezinfecția nu este eficientă în cazul unui virus transmis pe cale aeriană, a explicat în emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX” medicul Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt a Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu
Conducerea Școlii 133 a demarat acțiune de dezinfecție în urma apariției a trei cazuri de gripă de tip A în unitatea de învățământ.
„Gripa e determinată de un virus care practic se ia pe cale aeriană, mai degrabă sunt alte metode de prevenire a gripei. Sunt niște norme care trebuie aplicate la dezinsecție, contează cantitatea, amestecul substanțelor și timpul de la dezinsecție până ce se aerisește, se face curățenie. Depinde ce substanțe sunt folosite, întreg că una din ele era neurotoxică”.
În cazul în care apar suspiciuni ale unor afecțiuni respiratorii, părinții trebuie să evite colectivitatea, nu trebuie să-i mai ducă la școală pentru a limita răspândirea virusului, a precizat medicul.
Un singur copil rămâne internat
Aproape toți copiii intoxicați la Școala 133 vor fi externați în cursul zilei de miercuri pentru că starea lor s-a ameliorat. Unul singur va mai rămâne în spital, pentru că avea o afecțiune respiratorie mai veche peste care s-a suprapus intoxicația cu substanțele folosite în școală, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu Raluca Alexandru.
Testele toxicologice au ieșit normale, a mai spus medicul.
„Astăzi 4 se vor externa, unul mai tușește, probabil expunerea la substanțe s-a suprapus pe o afecțiune respiratorie mai veche. Părinții spun că tușea de o lună de zile. Copiii au acuzat ieri cefalee sau greață, la spital nu s-au mai manifestat aceste simptome iar analizele toxicologice au fost normale, nu au apărut valori anormale” a declarat Raluca Alexandru.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro