Liviu Brătescu a comentat modul în care s-a regizat în
2019 cea mai mare descoperire arheologică din România.

”Problema aceasta are două aspecte. Unul ține de
autenticitatea lucrării, o discuție pe care putem să o avem, dar e mai degrabă
rostul specialiștilor să o determine. A doua este legată de legalitate, modul
în care s-a desfășurat acțiunea arheologică în sine”, a spus Brătescu, potrivit
căruia ”legislația spune că o săpătură nu se poate realiza decât în prezența
arheologului”.

Am luat legătura cu Comisia Națională de Arheologie, vor avea o ședință pe 17 ianuarie și, împreună cu specialiștii noștri din Ministerul Culturii, vom purta discuții și așteptăm cu toți un răspuns clar, în urma unei anchete.

Secretarul de stat Liviu Brătescu:

Scretarul de stat arată că reconstituirea în sine este
o practică uzuală și nu înțelege de ce nu a fost prezentată ca atare, în loc de
a fi anunțată ca o descoperire.

”Procedura ca atare de reconstituire e o practică, în
sensul că arheologii își adună probe, secvențe noi, informații, pe care le prezintă
apoi în cadrul unor manifestări științifice”, a spus Brătescu.

”Nu reprezintă un lucru ilegal în sine, dar trebuia anunțată oficial”, a completat secretarul de stat.

”Dorința de senzațional”, o posibilă explicație a regizării

Cât despre acțiunea de regizare a descoperirii, despre faptul că statuia veche de 17.000 de ani a fost dezgropată, apoi îngropată la loc, demnitarul o consideră ”un lucru într-adevăr grav, neobișnuit și lipsit de profesionalism”.

Liviu Brătescu nu își poate explica în acest moment ce
i-a determinat pe cei care au efectuat săpăturile să recurgă la acest gest.

”E greu de dat o asemenea explicație, în condițiile în
care România are un număr important de arheologi, dar dorința aceasta de
senzațional poate să apară și în lumea științifică”, a declarat Brătescu.

Secretarul de stat spune că nu a luat până acum legătura
cu profesorul Marin Cârciumaru și spune că cei de la minister vor ”face un plan
pentru a ajunge cu toții la adevăr”.

Secretarul de stat Liviu Brătescu a mai precizat că o descoperire de asemenea importanță ar fi trebuit prezentată la Ministerul Culturii.

Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

 
 

Urmărește-ne pe Google News