”Ne bucurăm că
acestă baza este încă funcțională, dar este o aventură zi de zi, nu doar pentru
că bazinul arată cum arată, ci și pentru că încerc să construiesc niște caractere
cu sportivii mei”, a spus Tamara Costache.
Marea sportivă
crede că totuși se mai poate face ceva.
”Este o bază foarte
veche, dar cred că se mai poate face ceva, cu bunăvoință și oameni de suflet”,
a spus Tamara Costache la Adriana Nedelea LA FIX.
”Mi se pare absurd.
Oamenii de sport, conducătorii noștri, primăria, unde sunt? Am făcut un memoriu
să facem alt bazin, se tot caută teren, dar nu se desfășoară absolut nimic, totul
e doar pe hartie. Doar studii și atât”, a mai spus Tamara Costache.
Antrenoarea de înot de la CSM Ploiești a spus și riscurile la care sunt supuși zilnic copiii: ”centrala e foarte veche, se strica foarte des și copiii pot răci, se pun plase de siguranță să nu mai cadă din nou din tavan”.
Închis de mai multe roi pentru cârpeli
Bazinul Vega a trecut, în 2009, din administrarea MTS în domeniul public al municipiului Ploiești.
La bazin, care are același probleme de structură ca și
clădirea CS Petrolul, au existat mereu probleme, ultima fiind la începutul
lunii trecute, când a cedat în totalitate una din cele două centrale termice.
De-a lungul timpului, bazinul a fost închis de mai
multe ori atât din motive de siguranță, după ce bucăți imense din tavan
începuseră să cadă, cât și pentru igienizare, după plângerile părinților ai
căror copii fac înot la această sală.
Clădirea a fost proiectată între 1970 şi 1975 şi
executată în intervalul 1975-1976.
Cârpit când și când, bazinul e și azi la primărie. Pe
un teren care nu aparține primăriei, nici măcar MTS, ci societății SC Vega SA,
fiind înscris în Cartea Funciară.
Bazinul Vega a dat una dintre cele mai valoroase
campioane la înot din România, Tamara Costache, 49 de ani, singura înotătoare
română deținătoare a unui record mondial realizat (50 m liber, Madrid, 1986).
Tamara conduce secția de înot de la CSM Ploiești din
2014.