„Celebra scrisoare a medicilor. Trebuie să înțelegem că atunci când lucrezi într-o clinică de urgență, îți petreci o mare parte din viață acolo, colegii devin ca un fel de a doua familie. Omenesc, îi înțeleg că s-au solidarizat cu șeful lor. Ce nu înțeleg este că aceiași medici nu s-au solidarizat cu tot spitalul, cu pacienții, pentru că ei au spus că există și au existat lipsuri la Floreasca. (…) Cu toate acestea, în ultimii 2-3 ani același colectiv medical nu a protestat public, ceea ce e regretabil. Dacă ar fi făcut-o, atunci ar fi avut acum toată credibilitatea să se solidarizeze cu un coleg al lor”, a declarat Vlad Mixich.

El a vorbit și despre prezența medicului Mircea Beuran în sala de operație îmbrăcat în haine de stradă.

„Asta rămâne să spună organele de control. Din ce știm și ce a apărut în presă, se pare că doctorul Beuran nu a fost în sala de operație în momentul incidentului, astfel că o eroare personală din partea dânsului probabil nu va fi imputabilă și nici nu va fi imputată. Dânsul poartă responsabilități ca șef al acelei echipe medicale și al acelei clinici.

Există acolo și niște erori administrative, dar nu administrative birocratice, ci din partea echipei medicale, pentru care șeful trebuie să-și asume răspunderea.

Înțeleg că era acolo pentru efectuarea unei manevre care se face inclusiv în urgență. Dar dacă e să respectăm strict regulile, nu avea ce să caute în sala de operație îmbrăcat în hainele de stradă. (…) Acea manevră pe care trebuia să o efectueze nu necesita schimbarea completă într-un costum chirurgical. Dar nu avea ce să caute în sala de operație îmbrăcat în haine de stradă”, a încheiat Vlad Mixich.

Mircea Beuran a fost audiat timp de trei ore vineri, la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, în cazul pacienților incendiați pe masa de operație la Spitalul Floreasca.

Dosarul a pornit de la cazul femeii arse în sala de operație la sfârșitul anului trecut și care a murit la câteva zile după intervenția chirurgicală, însă ancheta a fost extinsă și cu un alt caz, al unui bărbat care ar fi suferit un astfel de incident în luna martie a anului trecut.

Mircea Beuran, șeful Secției Chirurgie III de la Spitalul Floreasca, a fost demis pentru încălcarea obligațiilor care îi reveneau în calitate de administrator al secției. Acesta a fost găsit vinovat pentru management defectuos după ce, în luna decembrie, o femeie a murit după ce a luat foc pe masa de operație.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News