”Ceea ce s-a întâmplat la Floreasca este un caz cunoscut în literatura de specialitate, care se întâmplă și în străinătate, nu numai în România, un caz etichetat ca eroare medicală gravă, care este 100% prevenibilă și care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a declarat Vlad Mixich.

”Există o responsabilitate a echipei medicală, care trebuie stabilită de experți independenți, cu studii medicale”, a explicat Mixich la Andriana Nedelea LA FIX.

Expertul în politici de sănătate a precizat că ”președintele Colegiului Medicilor a avut o prestație extrem de dezamăgitoare” pentru că ”s-a antepronunțat în acest caz”.

Mixich: ”Cea mai mare eroare profesională a dr. Borcean”

”Președintele Colegiului Medicilor din nicio altă țară din Europa și lumea civilizată nu ar fi făcut așa ceva. Este cea mai mare eroare profesională a dr. Borcean. Domnia sa a crezut că îl ajută pe prof. Beuran, eu nu cred că l-a ajutat, din contră”, a mai spus Mixich.

Potrivit acestuia, trebuie făcute ”verificări dacă sunt respectate procedurilor de reducere a riscurilor de eroare medicală”, întrucât există ”proceduri de acest fel care sunt aplicate și respectate în spitale din toată lumea, chiar și în India”.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

”Astfel de erori medicale se întâmplă peste tot, medicii sunt oameni și greșesc. E esențial să învățăm din aceste greșeli și să reducem frecevența lor”, a declarat Vlad Mixich.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI