Întrebată vineri seară, într-un interviu pentru Digi24, dacă valul cinci va fi mai scurt, Adriana Pistol a răspuns că ”există această posibilitate”.
”Cu cât merge exponenţial şi creşte foarte mult, cu atât cuprinde un număr mai mare din populaţie pe care vrem, nu vrem îi imunizează şi atunci sigur că se va duce mai mult în jos. De obicei, valurile epidemice care cresc atât de brusc şi coboară brusc şi nu durează foarte mult. Minim două luni va dura”, a spus Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.
Adriana Pistol a avertizat că este posibil să avem peste un milion de cazuri în acest val, însă totul depinde de respectarea măsurilor.
„Ne așteptăm, dar există posibilitatea să fie mai mult de un milion, dar acest lucru e dependent de respectarea tuturor măsurilor, de ce facem fiecare dintre noi”, a spus Adriana Pistol.
Întrebată dacă 2022 va fi anul ieşirii din pandemie, șefa INSP a răspuns că ”nu este bine să facem astfel de previziuni”.
”Apariţia acestei noi tulpini Omicron mă face să fiu circumspectă, încât prefer să mă abţin, pare că totuşi acest virus are capacităţi de dobândire a tot felul de mutaţii încât este periculos să speculăm. Să fie cum e gripa există șanse foarte mari. Există studii care arată deja o oarecare sezonalitate a circulării virusului”, a spus Pistol.
Autoritățile au confirmat până vineri, în România, 295 de cazuri de infectare cu Omicron. Ministrul Sănătăți, Alexandru Rafila, a declarat vineri că aproximativ 20% dintre cazurilor de infectare cu noua variantă Omicron a virusului sunt în rândul persoanelor care nu au călătorit în afara țării și nici nu au un contact direct cu un caz confirmat, semn că România a început să aibă transmitere comunitară a noii variante.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro