Irina Fodor a avut o nouă provocare în ediția de aseară a emisiunii. I-a luat pe rând pe concurenți și i-a provocat să mărturisească momentele triste pe care le-au trăit și pe care, poate, le regretă. Maria Speranța a dezvăluit că în facultate a fost tocilara clasei, că nu dădea temele ei nimănui. Acum îi pare rău, spune că trebuia să îi ajute pe cei care aveau nevoie.
Mama ei, Adriana Trandafir, a povestit că a fost în moarte clinică într-un an, chiar de ziua ei de naștere. Nu și-a mai putut stăpâni lacrimile și a izbucnit în plâns la TV. „Într-un an, de ziua mea, am avut o moarte clinică. A fost un moment foarte greu. M-am desprins din mine și am văzut tot ce s-a întâmplat, dar toți avem un înger păzitor și era de gardă o doamnă doctor, doamna doctor Petre, care a spus «e moartă», m-a declarat moartă și s-a uitat pe fișă și a spus «astăzi e ziua ei, nu poate să moară fata asta». Atunci a făcut tot posibilul din lume, pentru că am văzut ce a făcut pentru mine, după ceva timp, m-au readus la viață”, a spus Adriana Trandafir în cadrul emisiunii „Asia Express” la Antena 1.
Și acum actrița își aduce aminte perfect acel moment și regretă că nu a ajuns la doctorița care a salvat-o să îi mulțumească. Spune că aceasta a fost îngerul ei păzitor.
„Mi-am propus să o văd în fiecare an de ziua mea cu o sticlă de șampanie și acest lucru nu s-a întâmplat, datorită vieții care tăvălug vine peste noi. Am purtat-o în suflet și îi mulțumesc și acum”, a mai spus actrița cu ochii în lacrimi.
Cuza, cu ochii în lacrimi la „Asia Express”
În cadrul aceleiași ediții, și Cuza a dezvăluit care a fost cel mai josnic lucru pe care l-a făcut. El vorbit cu tristețe despre cum și-a făcut mama să plângă în ziua în care a absolvit liceul. „Ai mei nu aveau aparat foto și au împrumutat unul de la niște prieteni. Atât de rușine mi-a fost de ceilalți colegi pentru că părinții lor aveau aparate foto performante, încât m-am dus la mama să-i spun că o rog frumos să plece. Mama a plecat plângând de acolo, și acum am lacrimi în ochi”, a dezvăluit concurentul.