Consiliul de Securitate, care are 15 membri, este cel mai puternic organ din sistemul Naţiunilor Unite şi este singurul organism mondial care poate autoriza un război.
Consiliul este format din cinci membri permanenţi cu drept de veto – Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie. Alţi zece membri au mandate de doi ani, după a căror expirare sunt înlocuiţi de ţări din aceeaşi regiune geografică.
Din 2020, devin disponibile cinci locuri – două pentru Africa, unul pentru regiunea Asia-Pacific, unul pentru America Latină şi Caraibe, şi unul pentru Europa de est, deţinut de Polonia.
Pentru a fi aleasă în Consiliul de Securitate al ONU, o ţară trebuie să obţină sprijinul a două treimi din membrii Adunării Generale, adică cel puţin 129 de voturi din partea celor 193 de state membre cu drept de vot ale Naţiunilor Unite.
De cele mai multe ori regiunile decid în cercul lor ce țară să susţină pentru ocuparea locului vacantat, eludând astfel un proces electoral concurenţial, scrie Agerpres. Singura excepție este Europa de est unde există o concurență pe acest post: România vs Estonia.
Cei zece membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate nu au drept de veto în Consiliul de Securitate, dar au putere şi influenţă, în primul rând pentru că mare parte din activitatea Consiliului de Securitate al ONU se desfăşoară prin consens.
Chiar dacă cei cinci membri permanenţi, cu drept de veto, Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia și China, rămân forţele dominante ale Consiliului de Securitate, cei zece membri aleşi pot avea şi dispun efectiv de o putere reală, iar alegerile de vineri chiar contează – conchide UNDispatch.
România vrea al cincilea mandat în Consiliul de Securitate
România a mai ocupat de patru ori această poziţie, în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005.
Țara noastră a lansat oficial candidatura pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite în intervalul 2020-2021 la data de 2 iunie 2017, în prezenţa ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu.
Deviza candidaturii României reflectă abordarea aleasă: ”Un angajament pe termen lung în favoarea Păcii, Justiţiei şi Dezvoltării”, potrivit MAE, care consemnează priorităţile României la Consiliul de Securitate al ONU. Acestea sunt:
- promovarea obiectivelor şi principiilor înscrise în Carta Naţiunilor Unite;
- promovarea multilateralismului şi a respectării dreptului internaţional;
- promovarea rolului central al Organizaţiei Naţiunilor Unite în asigurarea păcii şi securităţii internaţionale;
- rezolvarea conflictelor prin soluţionarea paşnică a diferendelor, menţinerea şi consolidarea păcii;
- întărirea eficacităţii operaţiunilor de menţinere a păcii ale ONU, prin intermediul unor mandate clare şi eficiente şi prin asigurarea resurselor adecvate;
- gestionarea mai bună a mecanismelor politice ce stau la baza proceselor de pace, pentru soluţionarea durabilă a conflictelor;
- susţinerea eforturilor de menţinere a păcii prin consolidarea eficientă a păcii, pentru a aduce stabilitate pe termen lung ţărilor afectate;
- promovarea sporirii capacităţilor locale în materie de consolidare a păcii; promovarea protecţiei femeilor şi copiilor în conflictele armate;
- abordarea preocupărilor statelor cu nevoi speciale; promovarea unei mai bune coordonări între Consiliul de Securitate, Adunarea Generală a ONU şi ECOSOC, conform prevederilor Cartei Naţiunilor Unite; îmbunătăţirea cooperării dintre Consiliul de Securitate al ONU şi organizaţiile regionale, în domeniul menţinerii păcii şi securităţii;
- îmbunătăţirea cooperării cu organizaţiile regionale în domeniul prevenirii şi soluţionării conflictelor, dar şi în cadrul eforturilor de reconstrucţie post-conflict.
În ce o priveşte, Estonia, republică baltică exsovietică, a început faza activă a campaniei pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate în iulie 2017, iar liderul echipei de campanie estone, diplomatul Margus Kolga, indica anul trecut că echipa sa încearcă să contacteze cât mai multe ţări, la diferite niveluri, de la şeful statului şi membri ai guvernului până la diplomaţi, una din provocările cu care se confruntă fiind faptul că Estonia are un număr limitat de reprezentanţe în lume, majoritatea în Europa sau în state democratice mari de pe alte continente.
Potrivit subsecretarului de stat eston pentru probleme politice, Paul Teesalu, statul eston, care a cheltuit deja circa 1,5 milioane de euro în această campanie, va avea cheltuieli circa 4 milioane de euro pe an în cazul în care va deveni unul din cei 10 membri nepermanenţi, situaţie în care intenţionează să trimită la sediul ONU de la New York zece diplomaţi suplimentari plus personal administrativ.
Una din caracteristicile definitorii ale Consiliului de Securitate al ONU a fost în ultimii ani divizarea crescândă dintre cei cinci membri permanenţi, în special între Rusia şi China şi Occident.
În acest context, grupul celor zece membri nepermanenţi s-a impus ca o forţă în creştere, capabilă să împingă lucrurile.
Organizaţia nonprofit The Security Council Report, care monitorizează activitatea Consiliului, a consemnat că „în faţa divergenţelor acute dintre membrii permanenţi, cei zece membri aleşi şi-au întărit poziţia ca grup activ, în pofida diferenţelor politice dintre ei, sporindu-şi contribuţia la activitatea substanţială a Consiliului”.
Între altele, cei zece au avut un rol decisiv în adoptarea unor rezoluţii umanitare cu privire la Yemen şi Siria.