Luxul a fost cuvântul de ordine la Balul Operei, de la sala decorată grandios până la rochiile de seară ale doamnelor. Florile au fost aduse din Olanda şi din Austria şi au costat peste 7.000 de euro. Monica Columbeanu a ajuns la Cluj cu avionul, vineri dimineaţă, iar ea, micuţa Irina şi mama sa au fost aşteptate de şoferul lui Irinel, aflat la volanul Rolls-Royce-ului.
Monica a fost cazată la singurul hotel de 5 stele din Cluj, Opera Plaza, aflat în apropierea Operei. Fetiţa Columbenilor, Irina, a împlinit chiar sâmbătă, în ziua balului, 2 ani. Copila a avut parte şi de o surpriză deosebită: la miezul nopţii, în timpul spectacolului, Monica, aflată pe scenă, i-a urat micuţei, care se afla într-o lojă cu bunica sa şi cu Irinel, “La mulţi ani!”.
Irina a rezistat la bal de la ora şapte seara până după miezul nopţii. “Îmi place să cred că balul a fost organizat pentru Irina, iar ea a strălucit ca o mică prinţesă” (a purtat o boneţică bătută cu cristale Swarovsky, n.r.), a spus Monica.
Fetiţa a primit de ziua ei de la tatăl lui Irinel o cameră video, iar de la părinţi mai multe piese vestimentare, printre care două hăinuţe de blană Langelotti şi o geacă vintage din chinchila. În timpul spectacolului, care a durat până în zori, Monica a schimbat cinci ţinute semnate Aura Dumitru, Magic Woman şi Cătălin Botezatu.
Ramona şi-a serbat ziua în Bucureşti
Ramona Gabor (foto sus), sora Monicăi Columbeanu, a împlinit, vineri, 20 de ani. Ea şi-a serbat ziua de naştere alături de câţiva prieteni în clubul Cuando.
De aici, la insistenţele lui Claudiu Pătraşcu, prezent la petrecere, sărbătorita şi invitaţii s-au mutat în clubul Bamboo, unde milionarul avea rezervată o masă pentru Ramona.
Petrecerea dată în cinstea Ramonei l-a făcut pe Claudiu să scoată din buzunar câteva mii de euro.