În timp ce compania aeriană Jeju Air respinge ipoteza unui eşec în întreţinerea flotei sale de avioane, noua dezvăluire legată de catastrofa de duminică stârnește îngrijorări cu privire la utilizarea în exces a aeronavelor civile într-un interval scurt de timp.
Avionul, despre care se crede că a suferit o defecțiune la trenul de aterizare în momentul coborârii pe Aeroportul Internațional Muan, a fost pe cinci aeroporturi internaţionale înainte de accident: Beijing (China), Bangkok (Thailanda), Kota Kinabalu (Malaysia), Nagasaki (Japonia) şi Taipei (Taiwan). De asemenea, a fost pe trei aeroporturi din Coreea de Sud: Incheon, Jeju şi Muan.
Pe o bază lunară, rata de operare a Jeju Air depăşeşte cu mult concurenţii săi din Coreea de Sud. În trimestrul al treilea, Jeju Air a operat în medie 418 ore pe aeronavă pe lună, în timp ce Jin Air şi T’Way au operat în medie 371 şi, respectiv, 386 de ore. Dintre companiile aeriene mai cunoscute, Korean Air a înregistrat o medie de 355 de ore, în timp ce Asiana Airlines a avut 335 de ore pentru aeronavele sale, notează ziarul francez Le Figaro.
Song Kyung-hoon, directorul Departamentului de asistenţă managerială din cadrul Jeju Air, a declarat luni că „este greu de spus că această aeronavă a fost suprautilizată, pentru că întreţinerea regulată este efectuată strict conform programului şi toate reviziile înainte şi după fiecare plecare sunt efectuate cu scrupulozitate”.
Experţii încearcă să explice prăbuşirea fatală de pe Aeroportul Internațional din Muan, cel mai grav accident aviatic din istoria Coreei de Sud.
O înregistrare video difuzată de postul local de televiziune MBC arată cum un avion Boeing 737-800 aparţinând companiei low-cost Jeju Air aterizează pe burtă la Muan, cu motoarele scoţând fum, înainte de a lovi un zid şi de a lua foc. Din cele 181 de persoane care se întorceau de la Bangkok – 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului – au supravieţuit doar doi însoțitori de zbor.