Directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Liviu Radu, a confirmat – în exclusivitate pentru Business Magazin – redeschiderea pentru zborurile comerciale a Aeroportului Internaţional Aurel Vlaicu din Băneasa, închis pentru acest tip de activitate în 2012.
„Lucrăm deja la operaţionalizarea aeroportului pentru zboruri comerciale de linie şi de tip charter; terminalul de la Băneasa a fost consolidat şi restaurat în exterior, deoarece el a fost catalogat ca monument istoric, în acelaşi timp, avea şi aşa-zisa bulină roşie; acum se continuă amenajarea interioară. Licitaţia pentru proiectare este în curs, sperăm să finalizăm lucrările anul viitor şi să fie reintrodus în exploatarea comercială pentru linie şi charter. Deocamdată nu avem niciun motiv să ne îndoim că în 2018 vom termina această operaţiune”, explică Liviu Radu, directorul general al CNAB.
„Estimăm între un milion şi un milion şi jumătate de pasageri pentru acest aeroport”, a mai spus el.