„Într-un stat şi o capitală europeană, cu o evoluţie normală, transformarea aeroportului Băneasa este absolut necesară. Este un pas foarte important şi un mesaj foarte bun pe care îl dă statul român şi un mesaj foarte bun pentru bucureşteni, care se pot mândri că au un aeroport VIP, ca în alte ţări”, a declarat ministrul Boagiu.
Astfel, în vara anului viitor va fi finalizată reorganizarea interioară a aeroportului, valoarea investiţiei fiind de un milion de euro, majoritatea curselor vor fi cu aeronave de capacitate redusă, respectiv opt-zece locuri, şi minim 80% din numărul pasagerilor sunt business. De asemenea, vor exista terminale dedicate pentru aviaţie generală şi VIP.
Pentru transformarea aeroportului Băneasa va fi necesară dezvoltarea infrastructurii aeroportuare (terminal, heliport, platforme), dezvoltarea infrastructurii adiacente (turn de control, hangare, zonă de întreţinere şi alimentare) şi dezvoltarea infrastructurii de acces (staţie subterană de metrou şi parcări).
Boagiu a spus că preţul unui bilet low-cost nu ar trebui să fie majorat cu mai mult de 4,5 euro în urma mutării curselor pe aeroportul Otopeni.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!