Traficul a fost întrerupt în timpul sezonului aglomerat al vacanței de vară timp de două ore înainte ca prima dintre pistele de aterizare ale aeroportului să poată funcționa din nou la ora 5.02 GMT (8.02 ora României), a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului.

Pasagerii au fost sfătuiți să verifice situația zborurilor pe măsură ce aeroportul își relua operațiunile.

Acțiunea a fost revendicată de grupul de activiști pentru climă „Letzte Generation” (Ultima generație).

Membrii săi au folosit clești pentru a tăia deschideri în gardul de sârmă înainte de a se îndrepta „pe jos, cu biciclete și skateboard-uri către diferite puncte din jurul pistelor”.

Șapte dintre activiști au reușit să ajungă pe pistă, unde s-au lipit de asfalt, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. Un al optulea încerca să treacă de gardul când a fost arestat.

Grupul militează pentru un acord internațional obligatoriu care să ducă la încetarea utilizării petrolului, gazului și cărbunelui până în 2030.

Ministrul german al transporturilor, Volker Wissing, a catalogat protestele drept o acțiune „criminală” și a cerut sancțiuni dure împotriva activiștilor.

„Se pare că activiștii pentru climă încearcă să producă pagube maxime. Legiuitorii trebuie să reacționeze cu maximă severitate. Oricine își forțează violent intrarea în aeroporturi, ocupă pistele și blochează avioanele pune în pericol vieți omenești”, a spus Wissing.

Acțiunea de joi a avut loc la o zi după manifestații similare s-au desfășurat pe mai multe aeroporturi europene. Miercuri, activiștii de la Letzte Generation au perturbat traficul pe aeroportul Köln-Bonn timp de mai multe ore, lipindu-se pe pistă. De asemenea, mai mulți manifestanți pentru climă au fost arestați pe Aeroportul Heathrow din Londra.

Aviația mondială este responsabilă pentru aproximativ 2,5 % din emisiile globale de carbon, mai mult decât amprenta anuală de carbon a Braziliei și Franței la un loc.

Grupul Letzte Generation este cunoscut pentru organizarea de proteste – de la aruncarea de piure de cartofi pe tablourile din muzee până la lipirea lor pe drumurile aglomerate.

„În loc să caute sentințe mai dure, politicienii ar trebui să ia în serios amploarea dezastrului pe care ei înșiși îl alimentează”, a declarat Lisa Johnson, purtătoare de cuvânt a grupului.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News