Aeroportul Heathrow, la fel ca multe alte aeroporturi europene, încearcă să găsească soluții pentru a reduce haosul din această vară. Soluția găsită a fost să impună un număr limitat de pasageri care pot trece pe la terminalul Plecări, dar și un apel către companiile aeriene să nu mai vândă bilete pentru zborurile care riscă să fie anulate sau amânate.

Măsura este valabilă de pe 12 iulie până pe 11 septembrie.

„Recunoaștem că acest lucru va însemna că unele călătorii din timpul verii vor fi fie reprogramate, fie tranferate unui alt aeroport sau vor fi anulate și ne cerem scuze celor ale căror planuri de călătorie sunt afectate”, a declarat directorul general al Aeroportului Heathrow, John Holland-Kaye.

Conducerea aeroportului din Londra a precizat că acest plafon de 100.000 de pasageri pe zi este similar cu limitele implementate de rivalii săi: Aeroportul Schiphol din Olanda a redus numărul de pasageri cu aproximativ 16% față de nivelurile din 2019, în timp ce Frankfurt a redus numărul de zboruri la orele de vârf, de la 104 pe oră la 94.

„Le cerem partenerilor noștri aerieni să nu mai vândă bilete de vară pentru a limita impactul asupra pasagerilor”, a mai anunțat John Holland-Kaye.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

British Airways, cel mai mare client al Aeroportului Heathrow, a eliminat deja mii de zboruri din orarul său din această vară din cauza lipsei de personal.

Luni, Heathrow și-a cerut scuze pentru cozile lungi și problemele legate de bagaje pe care clienții le-au îndurat în ultimele săptămâni, dând vina pe lipsa de personal din întregul sector aviatic.

Foto: Profimedia Images

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI