ComenteazăSe anulează cursă după cursă, însă mai există câteva zboruri. Ultimele, probabil. Furnicarul care aduna zilnic 15.000 de angajați și în jur de 40 de mii de călători, este astăzi aproape gol. Imaginea unui aeroport în care se lucra 24 de ore din 24 și pe culoarele căruia se aude zilele astea ecoul este dezolantă. Și ți se face dor de cozile de altădată.
Dar aeroportul va rămâne oricum deschis, este obiectiv strategic și are și o bază militară aeriană pe platformă.
Cetățenii noștri, cetățenii lor
Trei băieți se sprijină de bagaje, la Sosiri. Sunt trei tineri din Republica Moldova, veniți de la muncă din Amsterdam. Toată lumea poartă în aceste zile măști de protecție. Așa că oamenii vorbesc mai mult cu ochii. Și ai lor sunt încercănați și înroșiți.
“Am ajuns ieri și am dormit în aeroport. Mergem la Chișinău, dar fiindcă e stare de urgență, România nu își mai primește decât cetățenii ei. Am sunat la consulat să vină să ne ia, n-am putut călători cu altceva”, povestește unul dintre ei. Cetățenii noștri, cetățenii lor. Cât de netrecut a devenit această graniță, inexistentă altfel în timpurile de dinainte de coronavirus.
“Știți cum e… Mergem pe mâna lui Dumnezeu…”
Ușurința cu care alegeam mai repede un weekend la Paris decât unul la Mamaia sau cu care decretam “ajungi mai repede cu avionul în Thailanda decât în Timișoara cu trenul” pare atât de departe azi. Sunt ecouri de emoție pe care n-ai cum să nu le simți când pășești printr-un aeroport atât de gol. Acolo am băut o cafea cu prietenii înainte să plec în Sicilia și un vermut ca să-mi potolesc frica de avion, înainte de Milano. Gândurile sunt singurele care mai zboară.
Din când în când sunt difuzate anunțuri cu privire la regulile de igienă și protecție împotriva coronavirusului. Mai este și anunțul “Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate”, dar pare depășit. Care bagaje? Câte mai sunt?
O doamnă mărunțică, având o mască pe față, e pregătită de îmbarcare. A venit în țară în septembrie anul trecut și acum a fost rechemată la muncă în Londra. Cu sau fără amenințarea coronavirusului, viața ei merge mai departe. “Ne îngrijorează, nu ne îngrijorează, trebuie să facem un ban. Nu avem încotro. Acum, știți cum e… Mergem pe mâna lui Dumnezeu. Ce va fi, va fi!”, spune ea.
Tot în Marea Britanie merge și Ștefan Minciu, un bărbat din Constanța care lucrează ca șofer de camion.
“Ca șofer de camion, mai puțin iau legătura cu oamenii. Dar vrem, nu vrem, trebuie să muncim. Lucrez pentru supermarketuri, alimentez magazinele cu marfă”, spune bărbatul care și-ar fi anulat venirea în România dacă nu ar fi trebuit să vină la un control medical.
Se mai poate
încă pleca, nu știi când te întorci
În mod normal, pe toată platforma Otopeni lucrau 15.000 de oameni, mai mult decât populația orașului Otopeni. Astăzi, doar angajații sunt cei pe care îi mai vezi trecând pe holuri, vorbind tare, salutându-se de la distanță. Un aeroport gol, fără călători, care a devenit un fel de sufragerie a angajaților.
Pe tabela de la
Sosiri mai sunt câteva zboruri dinspre Turcia, Marea Britanie, Olanda,
Bulgaria. Probabil se vor împuțina și acestea. Valentin Iordache, purtător de
cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, vine în continuare zilnic
la muncă. Dacă nu s-ar auzi în continuu freza de pe șantierul căii ferate dinspre
aeroport spre Gara de Nord, toată hala ar fi cufundată în liniște.
“Este destul de dificil pentru mine și pentru toți colegii. Am mai trecut prin crize și anterior am mai avut situații, am trecut printr-o grevă, am avut celebra erupție a vulcanului Eyjafjallajö din Islanda, când, tot așa, toate cursele apăreau pe tabelă anulate. Sunt și astfel de situații. De data aceasta, situația este mai dificilă, pentru că este ceva mai lungă și mai greu de atât este că nu știm cât va dura”, spune Valentin Iordache.
„Stăm cu
familiile. Putem să fugim? Ne aleargă armata”
O echipă de dezinfecție sprayează toate suprafețele. Sunt anunțuri despre importanța spălatului pe mâini peste tot. Și regulile pentru cei care aleg să revină în țară cu avionul sunt stricte.
“Sunt puține cursele care mai operează, puține destinațiile internaționale pe care se operează. Pe intern nu se mai zboară, iar pe internațional sunt doar câteva orașe din Germania, Olanda, Marea Britanie, Bulgaria, Grecia. Pasagerii care vin de pe orice destinație de pe lista roșie intră direct în carantină, toate celelalte aeroporturi fiind automat pe lista galbenă, cu izolare la domiciliu. Practic, oricine vine cu avionul urmează ca măcar 14 zile să stea în izolare la domiciliu sau în carantină”, explică purtătorul de cuvânt.
Din aproape 40.000 de călători s-a ajuns cam la 1.500, adică doar 4% din capacitatea altor zile. Numărul de decolări și aterizări nu are un picaj așa abrupt, din 300 pe zi s-a ajuns la 50, adică o scădere de 83%.
Ultimii rătăciți încearcă să mai prindă un ultim zbor înainte să nu se închidă tot.
Din Istanbul au venit acasă, de la muncă, un grup de bărbați. Toți lucrau la șantierul naval din localitatea turcească Tuzla și au profitat de ultimele zboruri spre România. “Lucrăm în shipyard, în port, reparații nave. Se explică în turcește peste tot ce e nevoie, la cantină, peste tot. Traficul e blocat, nu mai vin nave la reparații, e restricționat, e oprit. În curând cred că se închide tot. Dacă mai întârziam, cred că venea și peste noi acolo unde lucram, în Tuzla. Rămânem în izolare acum, 14 zile stăm ca la pușcărie”, spune unul dintre ei. “Stăm cu familiile. Putem să fugim? Ne aleargă armata”, glumește un altul, cât să capete cu toții curaj.
Zeci de mii de oameni s-au întors în ultima lună din zonele galbene sau roșii, trecând prin Aeroportul Otopeni. Două culori, ca la semafor. Verdele rămâne în continuare blocat.