De câteva luni, Steliana şi Ciprian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. “Avem stupii la Agnita, acolo locuieşte prietenul meu. De fapt, el are stupii şi eu pot spune că sunt fascinată de albine. Am descoperit că albinele sunt cu adevărat uluitoare! În foarte scurt timp am învăţat să am grijă de cei 70 de stupi. Ştiu să descăpăcesc, dau prin centrifugă, pot spune că devin tot mai mult un apicultor împătimit”, spune mândră fosta gimnastă.
Chiar dacă prima întâlnire cu albinele s-a lăsat cu mici urme, Steliana fiind înţepată de 4 ori, pasiunea şi-a făcut loc în sufletul frumoasei campioane alături de dragostea pentru Ciprian.
Cei doi încearcă să dezvolte o mică afacere şi să vândă mierea pe care o au deja pe stoc. “Mie-mi place mierea de mană, nu e aşa dulce ca mierea de salcâm. Avem deja pentru vânzare şi miere de salcâm, şi de mană, însă nu în cantităţi industriale”, mai spune Steliana.

 
 

Urmărește-ne pe Google News