Mai multe transporturi de deşeuri ilegale au fost oprite recent la graniţă. Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, a declarat că a fost deschisă o anchetă penală în acest caz. 

„E o bună realizare a autorităților, pentru că am reușit să stopăm 16 transporturi, nu din Italia, ci din Germania, Austria și Ungaria. Cele mai multe din Germania. A fost o surpriză. Aproape 300 de tone de deşeuri ilegale care s-au încercat să se introducă în țară, sub codul de deşeu verde, însă, printr-o colaborare foarte bună între Garda de Mediu și Vamă, transporturile au fost oprite. S-a văzut că în peleți nu era ceea ce era declarat în hârtii”, a spus Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, la DigiFM.

„Acest transport trebuia să ajungă la câțiva operatori economici români, n-o să le dau numele. În câteva zone din țară, în sud-est, în special. Cam 40% mergeau la un singur operator. Am trimis garda în control. S-a dovedit că sunt ilegalități și că era un pattern de a se proceda așa și am solicitat anchetă penală.

Legislația permite importul de deșeuri, dar deșeuri ce pot fi valorificabile, adică reciclate. Nu se poate importa un deşeu care poate fi eliminat, adică depozitat pe groapa de gunoi. Aici, sub pretextul că e valorificabil, importau deșeuri care să ajungă la groapa de gunoi. Erau amestecate deșeuri ce pot valorificabile cu alte tipuri. Când au deschis camioanele, era un miros irespirabil. Ar fi ajuns pe o groapă de gunoi, unde deja suntem puțin depășiți în România.

Întrebată dacă este vorba despre o afacere ilegala cu ramificații în Europa, Cristiana Pașca Palmer a răspuns: „Exact”

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News