Legături cu cel mai mare sindicat al crimei din Brazilia

Afaceristul brazilian a fost ucis pe 8 noiembrie 2024. Atacul a avut loc în fața terminalului 2 al aeroportului internațional din São Paulo din Guarulhos, folosit pentru zboruri interne.

Un bărbat înarmat a deschis focul din interiorul unei mașini negre parcate în fața terminalului. În urma incidentului, trei persoane au fost rănite.

Potrivit autorităților, Antônio Gritzbach a fost vizat de o serie de amenințări cu moartea venite din partea Primului Comandament al Capitalei (PCC), cel mai influent sindicat al crimei organizate din Brazilia. 

Gritzbach ar fi fost implicat în tranzacții cu criptomonede și a fost acuzat de spălare de bani.

În urma unor negocieri cu procurorii, el ar fi fost pe cale să dezvăluie legăturile sale cu organizația criminală.

Poliția nu a stabilit încă numărul exact de atacatori implicați, iar ancheta este în curs.

Înregistrările video din social media au arătat victimele întinse pe asfalt, iar autoritățile continuă să investigheze motivele din spatele acestui atac violent.


https://twitter.com/Lito02BR/status/1855101982974922831?ref_src=twsrc%5Etfw 

PCC – o organizație criminală cu influență internațională

Fondat în 1993, PCC este responsabil pentru un vast imperiu de criminalitate în Brazilia, extinzându-și influența și în alte țări sud-americane, inclusiv Paraguay. 

Grupul este cunoscut pentru traficul de droguri, jafurile armate și atentatele cu bombă, având conexiuni cu producători de cocaină din Bolivia și cu Mafia italiană. 

De asemenea, PCC, cel mai puternic sindicat al crimei din Brazilia, controlează rute de trafic esențiale și se află în spatele unor violențe și crime internaționale, inclusiv în Europa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News