Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au anunțat că afaceristul Iusuf Mahir a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și continuare a lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.
Potrivit procurorilor, la data de 30 noiembrie 2016, în jurul orei 16.30, Roxana, fata în vârstă de 12 ani, și-a pierdut viața după ce „a căzut în gol de la etajul 5 al blocului aflat în construcție, situat pe strada Steagului, nr. 49, din mun. Constanța, ca urmare a nerespectării de către inculpata SC EUCASS SRL, reprezentată legal de către inculpatul IUSUF MAHIR, în calitate de administrator, a dispozițiilor legale stabilite de Primăria Constanța prin HCLM 184/2013, referitoare la modul de împrejmuire cu panouri aliniate și acoperire cu plasă a construcției existente”.
„Totodată, după dispunerea opririi lucrărilor de către organele de control competente și sancționarea societății SC Eucass SRL, administrată de IUSUF MAHIR, prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 71585/19.05.2014 (când stadiul lucrărilor executate era de D+P+3E), au fost continuate lucrările, reprezentanții Primăriei mun. Constanța constatând, prin nota de constatare nr. 008495/03.11.2016, faptul că societatea SC Eucass SRL, administrată de IUSUF MAHIR, nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 71585/19.05.2014, stadiul lucrărilor fiind de D+P+5E”, se mai arată în comunicatul procurorilor constănțeni.
Anul trecut, Iusu Mahir a fost condamnat, conform reporterntv.ro, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru spălare de bani, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 1,5 milioane de euro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro