În 2017, Nelu Iordache fusese condamnat de Tribunalul București la 6 ani și 3 luni de închisoare. Administratorul firmei Romstrade a fost acuzat de deturnarea fondurilor alocate pentru primul tronson din autostrada Nădlac – Arad.
Procurorii DNA notau în dosarul acestuia că Iordache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 31.519.960 de lei. Această sumă reprezenta o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 kilometri.
Lucrarea era finanțată în proporție de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene, iar Romstrade era societate lider a asocierii Romstrade – Monteadriano Engenharia E Construcao – SC Donrep Construct care a încheiat contractul cu CNADNR.
Anchetatorii spuneau atunci că cei peste 31 de milioane de lei încasați de la CNADNR SA au fost folosiți în realitate de Romstrade pentru achitarea unor datorii restante ale societății, pentru a susține societățile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum și în scop personal, după retragerea unor sume în numerar.
Cum s-a ajuns la pedeapsa de 11 ani și 9 luni:
- 3 ani şi 9 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 ani închisoare, însemnând pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin deturnare de fonduri comunitare, cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată
- 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 ani închisoare, însemnând pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată
- 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 ani închisoare, însemnând pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
- 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată
Judecătorii au selectat pedeapsa cea mai grea, adică 6 ani și 9 luni de închisoare, și i-au adăugat un spor rezultant de 5 ani.