Minunea se întâmplă pe o pârtie din zona Vârfului Parângul Mic, la o altitudine de 2.075 metri, unde stratul de zăpadă măsoară circa doi metri, pe o cornişă situată în partea vestică, informează Agerpres.
„Este vorba de o cornişă foarte mare, care s-a format în iarnă, la peste 2.000 de metri altitudine, pe partea vestică a Vârfului Parângul Mic. Pârtia pe care se poate schia măsoară circa 300 de metri şi are o lăţime de 40 de metri. Stratul de zăpadă are o grosime de doi metri şi cred că se va putea schi în condiţii bune încă două sau trei săptămâni”, a şeful Salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida.
„Vremea este foarte frumoasă şi se poate face plajă în paralel cu schiul. De asemenea, atmosfera este foarte clară, astfel încât de aici se poate vedea Masivul Făgăraş”, a mai spus acesta.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News