Când au condus ultima oară țara, între 1996 și 2001, talibanii, care au revenit la putere în Afganistan după campania fulgerătoare de luna trecută, au impus legea Sharia, dar cu o interpretare radicală a legii islamice.
Reprezentanții talibanilor au menționat și acum, în repetate rânduri, că vor aplica Sharia, care prevede pedepse corporale draconice, cum ar fi biciuirea, amputarea sau chiar lapidarea.
În acest context, jurnalistul Souleiman Hakemy, care lucrează pentru The National, din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, și este corespondent New York Times, BBC sau Vice, a difuzat pe Twitter o filmare în care un bărbat, suspectat că ar fi furat un telefon, este agresat de persoane recunoscute drept talibani.
Legat cu lanțul de un semn de circulație, afganul este lovit cu palmele și cu picioarele și este biciuit în fața mulțimii adunate ad-hoc.
De regulă, aceste pedepse sunt aplicate public pentru a umili victima și pentru a descuraja populația să mai comită astfel de fapte.
În viziunea talibanilor, pedepsele sunt o formă de „combatere a criminalității”, dar sunt menite și să împiedice afganii să se revolte împotriva regimului islamist.
Acest bărbat, acuzat că a furat un telefon, este „pedepsit” astfel în centrul orașului Kabul. Din ce în ce mai multe videoclipuri cu astfel de pedepse sunt dovezi că umilința publică stă la baza interpretării legii talibanilor.
Souleiman Hakemy, jurnalist:
Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!
This man, accused of stealing a phone, is being “punished” this way in Kabuls city centre.
— Sulaiman Hakemy (@SulaimanHakemy) September 18, 2021
More and more videos of such punishments are evidence that public humiliation lies at the core of the #Taliban/#IEAs interpretation of retributive #justice.
pic.twitter.com/0lkX46TyDO
Legea Sharia împarte infracțiunile în două categorii generale: infracțiunile „hadd”, precum adulterul, furtul, consumul de alcool sau jocurile de noroc, care sunt infracțiuni grave cu pedepse stabilite – biciuire, amputare, lapidare, și infracțiunile „tazir”, unde pedeapsa este lăsată la aprecierea judecătorului.