Prezent la un eveniment public, oficial indian din domeniul sănătății a făcut mai multe afirmații scandaloase. „Dumnezeu ne face să suferim când păcătuim. Câteodată, întâlnim oameni tineri care suferă de cancer sau oameni tineri care au suferit accidente. Dacă le cercetați trecutul, veți afla că este vorba despre justiție divină. Nimic mai mult. Trebuie să suferim de pe urma justiției divine”, a spus imanta Biswa Sarma, ministrul sănătății din statul indian Assam.

În plus, el a spus că oamenii ar putea să sufere de cancer „din cauza păcatelor făcute de părinții săi”.

Indienii au reacționat imediat, condamnând afirmațiile oficialului. Partidele aflate în opoziție i-au cerut acestuia să-și ceară scuze în mod public. Totodată., partidul de opoziție Frontul Unit al Democraților Indieni l-a acuzat pe ministru că, prin declarația sa, încearcă „să își acopere eșecul de a controla răspândirea cazurilor de cancer” în statul Assam.

În urma acestui scandal, oficialul a scris un mesaj pe Twitter, care nu a agitat și mai mult apele. „A fost discursul meu despre cancer? Cine v-a spus? Tot ce am făcut a fost să rog profesorii să lucreze sincer pentru cei săraci. În acel context, am argumentat că, dacă nu lucrăm onest, în viața viitoare vom avea parte de suferințe”, a scris el.


Citește și: Atenție, șoferi! Specialiștii spun că iarna aceasta se va face o deszăpezire…periculoasă: autoritățile vor folosi sare fără nisip!


 
 

Urmărește-ne pe Google News