Iată câteva exemple de tarife, potrivit www.ziare.com.
-În judeţul Harghita, comuna Praid, un sejur de 3 nopţi (4 zile), în regim all inclusiv, la pensiunea Casa Piraţilor, costă 690 de lei de persoană, în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie. Pe timpul sejurului este asigurată masa, fără băuturi alcoolice. De Revelion, este organizată o masă festivă.
-Pentru 715 lei/persoană, vă puteţi petrece Revelionul în apropierea oraşului Târgu Neamţ, unde puteţi vizita numeroase obiective turistice, precum cetatea Neamţului şi Monumentul Vânătorilor de Munte, Muzeul de Istorie şi Etnografie sau mai multe case memoriale (Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă). Hotelul Hanul Urşilor, de trei stele, are disponibilă oferta în perioada 29 decembrie – 2 ianuarie, restaurantul având specific românesc.
-În Hotelul Bradul din Vatra Dornei, un sejur de 860 de lei/persoană include 3 nopţi de cazare, cină festivă de Revelion, Carnaval şi acces la centru spa. Hotelul este situat lângă parcul staţiunii, aproape de pârtia de schi.
-Pentru un sejur de 3 nopţi în Călimăneşti – Căciulata, una din cele mai ieftine oferte all inclusive este la pensiunea Kartier, aşezată lângă mânăstirea Cozia, pe drumul dintre oraşele Râmnicu Vâlcea şi Sibiu. Preţul de 200 de euro de persoanaă include cina pe data de 30 decembrie, mic dejun, prânz şi masă festivă de Revelion, toate cele trei mese în prima zi a anului şi mic dejunul din ultima zi de cazare. În zonă se pot face drumeţii, tratamente balneare şi se poate pescui şi vana.
-Cine doreşte un răsfăţ pe cinste îşi poate petrece sfârşitul anului 2011 şi începutul lui 2012 în sigurul hotel de cinci stele din judeţul Mureş, BinderBubi, aflat în Sighişoara, la poalele cetaţii medievale. Preţul pentru un sejur între 30 decembrie – 2 ianuarie este de 1.350 de lei de persoană.
-La Hotel Aqvila Club, în Rucăr, veţi plăti 365 de euro de persoană pentru un program foarte bine pus la punct, pe o perioadă de 4 zile (3 nopţi cazare). În prima zi, pe 30 decembrie, vă sunt servite masa de prânz şi cina. De Revelion, la masa festivă, veţi avea muzică live şi colindători. La miezul nopţii, este organizat un foc de artificii. În prima zi a anului, la cină, este organizat un grătar, cu foc de tabăra, muzică de pahar, cântece la chitară, ţuică şi vin fiert.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro