Potrivit realitatea.net, data de 2 aprilie a fost termenul oficial până la care se mai putea plăti prima tranşă a taxelor şi impozitelor pe case, maşini, terenuri şi locuri de parcare. Cei care au achitat integral, au beneficiat de o reducere de 10%. Însă pentru cei care nu au venit să-şi achite măcar parţial dările către stat, încep penalizările, de 2 % lunar, şi executările silite. Cetăţenii vor fi înştiinţaţi în scris si vor avea la dipoziţie 15 zile să-şi achite restanţele. Pentru început, datornicilor li se va opri 30 la sută din salariu, până când datoria către stat va fi achitată.
În Bucureşti 700 de cetăţeni din sectorul 2 si alţi 600 din sectorul 3 au reuşit să-şi plătească impozitele online.
Următorul termen pentru plata celei de-a doua tranşe a taxelor şi impozitelor este 30 septembrie.