Calculele făcute de specialiştii CE arată că în medie pentru înmatricularea unui autoturism se cheltuiesc 400 de euro şi se pierd cam cinci săptămâni. Nemultumirile cetăţenilor UE legate de birocraţia excesivă în acest domeniu a dus la necesitatea găsirii unor soluţii care să uşureze înmatriculările maşinilor ce sunt vândute, cumpărate sau închiriate între persoanele fizice sau juridice din statele membre ale uniunii. Propunerile au fost prezentate recent într-o şedinţă a CE de către vicepreşedintele acestei instituţii Antonio Tajani. Ele urmează să fie discutate în Parlamentul European, iar dacă vor fi aprobate, statele membre ar urma să-şi adapteze legile locale astfel încât măsurile să devină efectiv aplicabile. Iată care sunt intenţiile CE:
1)    cetățenii care își petrec o parte din an într-o reședință de vacanță dintr-o altă țară din UE nu vor mai fi nevoiți să-și reînmatriculeze automobilul în această țară;
2)    cetățenii care se mută definitiv într-o altă țară a UE vor avea la dispoziție 6 luni să-și reînmatriculeze automobilul în această țară;
3)    cetățenii care cumpără sau vând un automobil de ocazie în altă țară a UE nu se vor mai confrunta cu controale tehnice suplimentare și cu probleme administrative;
4)    cetățenii care lucrează într-o altă țară a UE și folosesc un automobil înmatriculat de angajator în țara respectivă nu vor mai trebui să-l înmatriculeze în țara lor de origine;
5)    societățile de închirieri auto vor putea transfera autoturisme într-o altă țară a UE în perioada concediilor fără a le reînmatricula (de exemplu, închiriind aceleași autoturisme pe litoral în timpul verii și în Alpi în timpul iernii). Acest lucru ar trebui să reducă prețurile de închiriere a automobilelor;
6)    același principiu se aplică în cazul întreprinderilor: autovehiculele, autobuzele, camionetele și camioanele ar trebui înregistrate în statul UE în care se află sediul întreprinderii, iar celelalte țări ale UE trebui să accepte acest lucru;
7)    autoritățile de înmatriculare vor coopera tot mai mult între ele, facilitând astfel identificarea și urmărirea autovehiculelor furate. Va deveni astfel imposibilă înmatricularea unui automobil furat într-o altă țară din UE;
8)    multe controale vor fi eliminate cu totul, autoritățile primind informațiile tehnice necesare cu privire la autovehicul direct de la colegi lor din țara în care acesta este deja înmatriculat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News