Pe 25 decembrie şi 1 ianuarie, magazinele şi instituţiile vor fi închise

Zilele următoare, instituţiile, magazinele, dar şi mijloacele de transport în comun vor funcţiona după un orar de Sărbători, special. Astfel, băncile, hypermarketurile, oficiile poştale, agenţiile CFR sau farmaciile vor fi, în marea lor majoritate, închise pe 25 decembrie şi 1 ianuarie, iar în celelalte zile vor avea program redus.

Transport în comun

În zilele de 25, 26 şi 27 decembrie şi 1, 2 şi 3 ianuarie vor funcţiona mai puţine mijloace de transport în comun decât în mod obişnuit. Vestea bună este însă că de Revelion liniile de transport vor funcţiona toată noaptea.

4256-211975-u1.jpg

 Agenţii CFR

Dacă plecaţi cu trenul, este bine să vă faceţi rezervare de astăzi, deoarece pe 25 decembrie şi 1 ianuarie agenţiile CFR vor fi închise. Pe 26 decembrie şi 2 ianuarie se va lucra doar între orele 8.00 şi 12.00.

 Hypermarketuri

Magazinele mari îşi prelungesc programul, iar cele cu regim non-stop (ex. Real) nu-şi vor modifica orarul. Pe 25 decembrie şi 1 ianuarie vor fi închise.

4256-211979-u5.jpg

 Gaze

Majoritatea casieriilor din ţară sunt închise de pe 25 decembrie până pe 3 ianuarie.

 Curent electric

Facturile pot fi plătite doar astăzi, de mâine cea mai mare parte a ghişeelor fiind închise până pe 4 ianuarie.

 Farmacii

Mâine, pe 27 şi 31 decembrie şi pe 2 ianuarie, majoritatea farmaciilor au program redus şi închid la orele 14.00 sau 16.00. Pe 25 şi 26 decembrie şi 1 ianuarie, ele vor avea uşile închise, bolnavii putând cumpăra medicamente doar de la farmaciile cu program non-stop.

4256-211977-u3.jpg

 Ghişee poştale

Toate ghişeele poştale vor fi deschise mâine şi pe 31 decembrie până la orele 17.00 sau 18.00, în funcţie de numărul de clienţi, dar vor fi închise pe 25 şi 26 decembrie şi, respectiv, 1 şi 2 ianuarie.

4256-211980-u6.jpg

 Spitale

Unităţile de primiri urgenţe vor funcţiona non-stop. În Capitală, mai multe spitale vor asigura asistenţă medicală pe 1 şi 2 ianuarie. Serviciul de Ambulanţă Bucureşti va avea program normal şi, în perioada Sărbătorilor, va elibera certificate de deces în Capitală.

4256-211978-u4.jpg

 Bănci

Cele mai multe unităţi bancare nu vor fi deschise în zilele de 25 şi 26 decembrie şi pe 1 şi 2 ianuarie. De asemenea, mâine şi pe 31 decembrie, se va lucra după un program scurt. Bancomatele vor funcţiona pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă.

4256-211976-u2.jpg

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
FANATIK.RO
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI