Într-un proces istoric, instanţa l-a găsit vinovat de crimă pe Martin Naumann, în vârstă de 80 de ani, pentru că l-a împuşcat pe Czeslaw Kukuczka în spate, în timp ce încerca să fugă prin punctul de trecere a frontierei Friedrichstrasse din Berlin, în 1974.

Adevărul despre moartea lui Kukuczka nu a fost niciodată dezvăluit familiei sale. În schimb, rămășițele sale incinerate au fost trimise într-o urnă soției sale, Emilia, săptămâni mai târziu, după care a fost înmormântat într-o ceremonie privată de către familia sa în sudul 
Poloniei.

Instanţa are „convingerea indubitabilă” că Naumann a fost autorul împuşcăturilor care au costat viaţa fugarului de 38 de ani, a declarat preşedintele tribunalului, Bernd Miczajka.

Chiar dacă nu a acţionat „din motive personale”, el „a executat fără milă” un act „planificat de STASI„, a detaliat judecătorul.

Procuratura germană a cerut 12 ani de închisoare pentru fostul locotenent, acum pensionat.

Pensionarul a cerut achitarea sa

Persoana în cauză a respins acuzaţia prin intermediul avocaţilor săi, care au cerut achitarea sa. Dar nu a vorbit niciodată în faţa judecătorilor.

Acest proces, înregistrat datorită valorii sale istorice, este punctul culminant al unei lungi investigaţii desfăşurate şi de partea poloneză.

El a fost posibil doar prin apariţia unor noi informaţii găsite de doi istorici – unul german şi altul polonez – în arhivele STASI în 2016, care fac o legătură între inculpat şi moartea fugarului, şi descoperirea de noi potenţiali martori.

De la începerea sa în martie, procesul a aruncat ţara înapoi în timpul Războiului Rece, o perioadă în care Germania a fost împărţită în două de Cortina de Fier, între RFG în vest şi RDG în est.

Daniela Munkel, o responsabilă a arhivei poliţiei secrete din Berlin, a declarat că, prin verdictul de luni, Naumann devine primul fost ofiţer de poliţie secretă din fosta Germania de Est comunistă condamnat pentru crimă.

Urmărește-ne pe Google News